Secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, ”condamna, in termenii cei mai fermi, violentele care au avut loc la Cairo, cand serviciile de securitate egiptene au utilizat forta” impotriva manifestantilor si ”deplange faptul ca autoritatile egiptene au ales sa utilizeze forta pentru a raspunde manifestatiilor”, se arata intr-un comunicat citat de AFP.
”Se pare ca sute de persoane au fost ucise sau ranite in confruntarile dintre fortele de ordine si manifestanti”, se afirma in comunicatul prin care secretarul general al ONU ”le cere insistent tuturor egiptenilor sa-si concentreze eforturile pe promovarea unei reconcilieri fara discriminare”.
Ministerul Sanatatii din Egipt a confirmat, miercuri, moartea a 95 de persoane si ranirea a 874 in confruntarile inregistrate in mai multe provincii din tara, a anuntat televiziunea egipteana, potrivit agentiei EFE, citata de Agerpres.
Cel mai mare numar de victime s-a inregistrat in provincia Minya, din sudul tarii, si in piata Rabaa al-Adawiya din Cairo, unde politia a intervenit pentru dispersarea unui grup de sustinatori ai presedintelui destituit Mohamed Morsi.
Au fost inregistrati de asemenea morti si raniti, intre altele, in provinciile Beheira si Daqahliyah, in Suez, Luxor si Alexandria.
Confruntarile s-au extins in mai multe regiuni ale tarii dupa operatiunea lansata miercuri de fortele de ordine egiptene impotriva manifestantilor pro-Morsi campati in pietele Rabaa al-Adawiya si Nahda din Cairo.
La Minya, mai multe biserici au fost atacate in timpul altercatiilor din provincie, autoritatile si manifestantii atribuindu-si unii altora responsabilitatea violentelor.
Pe fondul violentelor izbucnite in Egipt, presedintia a decretat, miercuri, stare de urgenta in toata tara, timp de o luna, incepand cu orele locale 16,00 (14,00 GMT).
In timpul confruntarilor, un cameraman al postului britanic Sky News a fost impuscat mortal la Cairo, anunta AFP.