Azi e ziua Imnului de Stat, ziua în care va fi intonat cu tot cu strofa ce conține numele lui Traian. Desigur, nu de Ponta și Compania, nici de proaspăta alianță PDL-PNL care manifestă aceeași alergie la numele Traian, chiar dacă e vorba de Traian colonizatorul, și nu de Traian dictatorul.
Infantilismul cu care s-a ciuntit imnul național, invocându-se necunoașterea, greșeli tehnice și clasicul ”habar n-am”, ne arată ce clasă politică avem, cât respect are pentru simbolurile României, deși sunt aceeași politicieni care ne îndeamnă să fim mândri din cale-afară că suntem români. Ei, bine, eu nu prea mai am cu ce să mă mândresc zilele astea. Nu neapărat din cauza imnului pe care-l consider nepotrivit, deprimant și care conține un mesaj ce sugerează eterna adormire românească, somnul cel de moarte, ci pentru că simbolurile statutului ar trebui respectate în primul rând de cei ce reprezintă statul. Ori dacă ei nu respectă instituțiile și simbolurile, de ce le-ar mai respecta românul de rând?
Nu sunt mândră de România de acum, nu sunt mândră de faptul că eu sunt româncă, și asta nu pentru că aș fi avut vreodată de suferit în străinătate din cauza naționalității mele, ci pentru că motivele de mândrie sunt firave și răzbat printr-un fel de pâclă deasă din care înțeleg doar că originea nu ți-o alegi. Mă bucur în schimb că nu m-am născut în Etiopia, de exemplu, sau în vreo țară fundamentalist islamică în care să fiu ucisă cu pietre pentru opinii. Nu suntem nici noi departe însă, BOR lucrează pe toate căile, văzute și nevăzute, cu sârg și dăruire.
Dacă nu sunt mândră pentru că nu mai deslușesc conceptul mândriei naționale în vremuri în care tot ceea ce se întâmplă în țara asta ciudată este complet în dezacord cu legile firii, ale bunului simț și chiar al simplei normalități , nu văd niciun motiv de a-mi da cu pumnii-n piept și de a rosti fraze sforăitore în zilele de sărbătoare, există totuși valori pe care le respect: drapelul, armata și imnul pe care l-am prețuit pe vremea când era interzis de teama deșteptării românești, temere fundamental greșită, dovedită ca fiind nerealistă după 25 de ani de legalitate.
Poporul nu doar că nu s-a deșteptat, ba chiar doarme și mai adânc și naște monștri pe care-i propulsează să-i administreze mai departe somnifere. Când dormi adânc nu mai simți nici durere, nici foame, nici dezgustul, nici rușinea. Doar cine tropăie prin casă, trântește ușile, vorbește tare despre justiție, deranjează. Poporul vrea liniștea mult invocată de la Iliescu încoace. Să-și doarmă liniștit somnul cel de moarte în care-l adânciră cei pe care i-au ales, cei pe care cu siguranță îi vor alege și de-acum încolo, vigilenții ce veghează ca națiunea să moțăie netulburată, neatentă și nepăsătoare în timp ce i se cotrobăie în buzunare și portofele.
Cu siguranță azi, multe mâini se vor lipi de inimă, multe priviri vor scânteia de un patriotism gălăgios, mincinos, de paradă, de campanie electorală. Cu siguranță, frazele ce se vor rosti, vor invoca apriga determinare de a servi patria, poporul și drapelul, după care patriotismul va fi potolit cu doi mici și-o bere, sau exacerbat, după caz… Se știe bine că patriotismul românesc crește în funcție de cantitatea de alcool dată pe gât în jos, altfel s-ar auzi foarte rar sau deloc frânturi din cântece patriotice gen ”Așa-i românul” sau ”Treceți batalioane române Carpații”, din care oricum, nu se știe pe de rost decât prima strofă sau refrenul, la fel ca și în cazul Imnului de Stat, de altfel.
Bagă, maestre, decât un instrumental la masa din fund la domnul Ponta, că el e alergic la versuri, la fel ca și domnul Blaga, Iohannis și toată șleahta de hămesiți ce așteaptă cu balele prelingându-li-se peste gușile de umflați la țâța statului, să plece Traianul. Schimbați, băi, imnul ăsta cu o manea s-o știe toată lumea. Să dea tot melteanul din buric când o aude, să se frece pe burdihane și să arunce cu bani în fanfara Gărzii de Onoare, că și așa trebuie să dea onorul la toți păduchii pesediști, barem să plece fericiți la casele lor cu buzunarele tunicii pline. Sau dacă nu manea, măcar ”Pinguinul” care, în pofida faptului că este cea mai cretinoidă formă de exprimare a veseliei de la Comuna Primitivă încoace, o știe fredona tot poporetul, bașca o mai și țopăie cu o frenezie de Grădina Zoologică, sectorul Cimpanzei.
Hai, să ne trăiască Imnul de Stat, să ne trăiască și să ni se-adâncească somnul dulce de rumegătoare plictisite de viață. Să fim treziți doar de propriul sforăit. Culcă-te la loc, Românie, la trecutu-ți mare, niciun viitor! Pleacă Traianul și nu te mai dereanjează nimeni. Somn ușor, vise plăcute, spumege pocalul, sfoorrr, sfoorr…
Sursa: politicstand.ro
Comentariile sunt închise.