„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”
Mihai Eminescu
Dragi prieteni, ce a facut Eminescu pentru romani nu poate fi egalat de niciunul dintre noi. Dar fiecare dintre noi poate pune o caramida la Zidul Neamului si la acest vis al marelui patriot. El nu visa pentru el, inteligenta lui ii spunea ca nu traieste in veacul acelui vis. Eminescu visa pentru noi, romanii de astazi, care sintem imprastiati in milioane de insule izolate ale globului pamintesc.
Daca Eminescu ar fi avut NASUL TV, schimba istoria si geografia Europei si a Lumii. Daca ar fi existat internetul pe vremea poeziei, prozei si gazetariei lui Eminescu, limba romana era astazi o limba oficiala a Pamintului.
Oare ce ne costa sa ne ridicam cu un centimetru din mizeria cotidiana si sa ne aparam riul, ramul, saracia si nevoile si neamul ?! Cititi Scrisoarea a III-a din nou, acum!
Scrisoarea III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
– Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor –
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul… se deşteaptă… şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid…
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid…
La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
– Ce vrei tu?
– Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
– Tu eşti Mircea?
– Da-mpărate!
– Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
– Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
– Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!…
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne’mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
– De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă –
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?…
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Şi abia plecă bătrânul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul…
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată –
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.
Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Mihai Eminescu (sfirsit de secol 19)
Parca ar fi fost scrisa astazi, in secolul 21! Dragi romani, acest „Testament” al lui Eminescu ar trebui sa ne dea fiori si sa ne smulga din letargia care ne-a cuprins.
Nu stiu daca eu sint cel chemat. Nu stiu daca nu cumva comit o blasfemie pomenindu-l pe Eminescu. Dar asa simt, sa va chem, 100.000 de romani, doar 1% dintre cei care ne stiti si ne urmariti, sa fiti parte din „armata” care va schimba Romania in bine!
„Dulce Romanie”, cu 100.000 de patrioti putem schimba istoria nedreapta ce ni se pregateste! Coboriti oameni buni de pe FB, lasati Like-ul si Share-ul, coboriti din Statistici in viata reala! Bagati mina in portofel, renuntati la ceva, puneti bani si efort pentru Televiziunea Libera! Cu o singura conditie, sa fiti ferm convinsi ca NASUL TV este liber! Ma adresez doar celor care ma cunosc bine, si nu de ieri de astazi.
Va astept sa donati 2 euro, sa faceti efortul sa mergeti la banca, sa faceti o plata prin internet banking, prin card sau PayPal! Ma adresez strict celor 1% care isi permit acest efort, mai degraba de timp decit de bani! Daca nu exista 100.000 de romani, din totalul de 12 milioane care ne urmaresc, care sa isi permita o donatie de 2 euro catre Televiziunea Libera (via mama mea, Victoria, o pensionara pe care Fiscul nu isi permite sa o „lichideze”), atunci putem renunta la orice batalie, razboiul e pierdut si putem sa ne pregatim de Sfirsitul Lumii! Orice lupta isi cere un mic sacrificiu!
Dar daca va stringeti 100.000 de romani in jurul NASUL TV, va promit ca vom schimba Romania intr-un BINE al copiiilor si nepotilor nostri! Nici nu va imaginati cit de aproape putem fi de Visul lui Eminescu! Dupa ce vom fi 100.000, vom fi milioane! Fiindca toti gindim la fel, visam la fel! Lasati-ne sa fim catalizatorul Marii Uniri a Romanilor de Pretutindeni! NASUL TV – Televiziunea Libera care Uneste!
Sa fiti iubiti!
Radu Moraru
Conturile si modalitatile de plata prin internet le aveti in articolul de mai jos de pe site. Multumesc!
Bună Tuturor,
Numele meu este doamna Mercy Roland. Eu locuiesc în Marea Britanie Londra și eu sunt o femeie fericit astăzi? și i-am spus de sine-mi că orice creditor care salva familia mea de la situația noastră slabă, i se va referi orice persoană care este în căutarea pentru împrumut cu ea, mi-a dat fericire pentru mine și familia mea, am avea nevoie de un împrumut de $ 250,000.00 pentru începe viața mea peste tot ca eu sunt o mama singura cu 3 copii m-am întâlnit acest temându creditor cinstit și Dumnezeu femeia împrumut care să mă ajute cu un împrumut de $ 250,000.00 dolari, deși nu era foarte ușor atunci când am aplicat, ea mi-a spus să au credință și curaj și cu adevărul ei și să asculte pentru că fără oricare dintre aceste un miracol nu va veni până am luat curaj și să ia din nou riscul. ea este o femeie cu frică de Dumnezeu, dacă vă aflați în nevoie de împrumut și va plăti înapoi împrumutul va rugam sa contactati-l să o spun că este doamna Monica Roland care se referă la ea care ea a dat împrumut ei în urmă cu trei luni.
Prin e-mail: [email protected]
Contactați C.E.O Mrs. Smith Jane.
Fie ca Dumnezeu să vă păstrați în siguranță în viață pentru mai multe persoane din întreaga lume, care care sunt încă în căutarea pentru cineva ca tine MRS jane. Amin și Amin
Ma rog pentru tine.
Nu stiu de ce! si eu am mesaje sterse ,de catre cine nu stiu dar tot ce am scris a fost pro Nasul Tv.
Unde găsesc contul in lei pentru donații Victoria Moraru ?
buna ziua . nu inteleg de ce se sterg unele comentarii . si eu am donat 100 e , si as vrea sa stiu ce se intampla cu ei daca nu se aduna destui bani si intiativa esueaza . e chiar asa de neavenita intrebarea ?
avem virtuti doar cand donam , iar cand unii punem o intrebare legitima deranjam ? nu i in regula
Nu vei izbuti să depăşeşti obstacolele şi să ieşi din impas decât atunci când vei înţelege că potenţialul tău este nelimitat şi când vei fi capabil să-ţi dai seama că şansele şi ocaziile favorabile se află la îndemâna ta, ba mai mult: că ai dreptul la ele. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]
Dublu Masteră, 36, Relații Economice
internaționale în limba Engleză, Comunicare de Afaceri în limba Engleză/Romînă,
Diplomație, Expertă în Fonduri Europene și de coeziune; Design și Advertising; ofer consultații/meditații,
40Ron/oră: +40 0722601525
Vad ca tare se mai agita uni postaci ,Mai fratilor daca nu va convine de NASUL TV .ia plecati de aici.Vad ca va credeti tare destepti cu limbajul vostru de mahala.Sa va fie rusine vandutilor.
Tara are nevoie de un singur lucru, liberalism clasic si in acelasi timp sa iesim din euro. Dar ce partid ar fii atat de conservator si sa fie si anti-federalist. Noua Republica suna bine dar parca suna prea oportunisti cu maestrul lor American.
Tara mea de glorii tara mea de dor!!!!!!!!!! Nasule si eu am donat ! sunt alaturi de romanii cinstiti si onesti! Nasul TV scrie istoria !
Si eu am donat de mai multe ori…Nașule, câți suntem pana acum in oastea ta? Cât îți mai trebuie?
Uite frate , halal de rrumâni ! Sunt plini de bani nu glumă . Ş’apoi vă mai miraţi că nu vă măreşte mitomanul salariile şi pensiile .
Bravos naţiune
un like pentru prostie ,nu avem bani dar din saracia noastra ajutam cum putem pe cei ce lupta pentru adevar, back off javra
Tot
ceea ce vă înconjoară are doar sensul pe care îl dă modul vostru de gândire.
Dacă vă schimbaţi felul de a gândi, vă schimbaţi viaţa. Asta scrie celebrul Brian
Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care
vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial.
Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul
PROIECT la adresa de email : [email protected]
tine mesaj de la mine !! PLATESTETI SINGUR PUBLICITATEA !!…CA SA AI SUCCES IN VIATA !! NESIMTITULE , AICI NU ESTE MICA PUBLICITATE !!
duamnă ,
tare mai sunteţi supărată pe viaţă ! Sânge fierbinte , se vede bine . Pot să vă dau un nr. de tlf ?
DD … ai grija la sapun…..caci , nici nu stii cind il pierzI….
doamne ajută şi bogdaproste , scumpo . Că de când aştept … nici nu mai ştiu cum e .
Dar tu ?
Are dreptate nenorocitul asta. Nici nu stie pe ce lume se afla. Gunoiule!
Buna ziua senior Radu!Daca imi amintesc eu bine, confirmand si istoria postdecembrista, actualul TVR, pentru care inca se mai cotizeaza cu taxe institutional vorbind, se declara Televiziunea Libera!Dar scurt momentul monser, scurt a fost!Taca-pac!!!Cat a fost Revolutia ca dupa aia, au inceput ciupercariile de televiziuni private sa isi faca aparitia, la fel radiourile, in trend-mix, servind interesele mogulilor!Acum, Nasul TV, incearca ceva free-press, urcand un munte ca Sisif din filosofie mizand pe acest mit!Daca 25 de ani presa nu este inca libera ci aservita, crezi ca tu vei reusi maestre director de trust?Sa dea Dumnezeu sa vad in continuare altceva la Nasul TV seara de seara, emisiuni sociale electrizante dar dupa cum vad ca nici invitatii de altadata nu mai onoreaza cu prezenta in studio, referindu-ma la oamenii grei din politica si administrativ, am senzatia ca acestia ori fug de tine ori se simt incomodati de tine!Sa nu crezi ca din oameni naturali sau transformat in oameni artificiali, tot naturali sunt ca si noi, in carne si oase numai ca intentiile publice le sunt altele, Radu!Asa cred eu!Pe de alta parte vorbeai la postul tau privat, pe 19 mai seara, de pactul ascuns dintre premier si presedintele actual!Ca n-ar da bine tarii, pentru binele ei, la fel cu ANAF-ul!Pai, daca derulam imaginile de la Nasul TV din finalul turului doi alegeri prezidentiale, in seara magica cand Johannis iesea invingator in alegeri, nu erai in studio cu Robert Turcescu si laudai victoria alesului natiunii cu Robert si cetatenii de pe strada?Acum, ma intreb de ce Johannis e vazut altfel?sa fie aceasta intrebare ca si cum m-as posta intr-un jurnalist freelancer, asa cum iti doresti tu sa fie, o presa libera!Succes, in demersurile tale, e tot ce pot sa mai zic intr-o tara libera!
Donat! Nimic nu-i gratis in lumea asta si eu cred ca am datoria de a sustine financiar o institutie care creeaza valoare prin emisiunile pe care le produce. Nu-i suficient doar sa citesc, sa dau share pe Facebook si sa comentez ca sunt de acord cu ce zice Radu Moraru si invitatii lui. Eu consider ca trebuie sa-i sprijin si financiar, cu cat pot.
De aia am donat!
frate , pe mine nu mă faci tu cu d’astea . Cioace ! De la cioacă cum ar veni .Să vedem dovada , faţă de dovleac ! Prea semeni cu unul din staf
Minte radule !
Uite dovada. Mersi de compliment 🙂
Mersi de compliment. E tipic pentru un om fara argumente sa faca comentarii negative asupra aspectului fizic al altuia. Uite, ce-ai cerut ti se ofera. Dovada!
Completed
Statements
Victoria Moraru Donation
May 16 2015
Victoria Moraru Donation Loading transaction details for Victoria Moraru Donation
-negative €50.00 EUR
Close
Paid withVISA x-1866You’ll see „PAYPAL *MORARUVICTO” on your card statement.
Exchange rate436.46 NOK = €50.00 EUR1 NOK = 0.11 EUR
Transaction ID1R4674424F841683N
Sent toVictoria [email protected]
Donation detailsSent to Victoria Moraru
€50.00Fee
€0.00Amount
€50.00
Show details in previous account layout
Need help?If there’s a problem, make sure to contact the seller through PayPal by Friday, November 13, 2015. You may be eligible for Buyer Protection.
Contact the seller
Report this as unauthorised
ha ha ha ! tipic comunistoid .
Are dreptate DD . O dovadă palpabilă , gen PrtSc (print screen) , jpeg , ceva mai acătării , să se vadă . C’aşa şi io pot să tot scriu din clape zeci de mii de euro , şi domnul moraru să fie tot trist că nu’i intră nimic a adevărăciune . Numai laude pe hârtie , ca guvernanţii ăştia de rahat .
Uite adresa mea > [email protected]
Fă o copie să vedem , dacă ai curaj .
Da, desigur! Nici o problema! Un ” print screen” pentru dovada, de curaj dupa cum spuneti. Si inca ceva, de cand un om care sprijina o televiziune privata prin donatie din banii proprii e considerat „comunistoid”? Comunist si privat(donatie) nu merg mana in mana, asta ca sa risipim confuzia.
Florin Prundus…cei de mai sus sunt postaci…nu este nevoie sa dovedesti actul de implicare pentru binele tarii…lasa-i sa comenteze…ca de asta sunt platiti….Multumesc pentru donatia facuta! Am donat si eu…si voi mai dona cand pot….Tara Tara vrem ostasi…Radu Moraru ne cheama la lupta!
Ma bucur aud si sa speram ca si altii o sa se adune alaturi de noi. Pe de alta parte, eu vreau credibilitate in comentarii si nu acuze si minciuni. O sa aflu cum pot posta un „print screen” pe comentariu pentru ca deocamdata n-am reusit s-o fac. Si atunci o sa postez ca n-am nimic de ascuns; sunt mandru si bucuros ca pot sa sustin cea ce cred prin fapte.
”…e pledoarie pentru dreptatea celor considerați căței de către nește „dulăi” cu pedigree dubios…”
**************
Dragul meu ,
poi la asta achiesez şi io . sau , ba s-avem pardon : cel puţin la prima parte . Oricum , am obosit , sau nu mai am chef cre’că , să tot bolduiesc evidenţa . Şi pare că amândoi suntem sus pe stâncă , cu ditamai adevărul în braţe , gata să sărim în apa învolburată .
Defapt , date fiind circumstanţele , deja ne-am luat zborul , cred . (Fiecare pe drumul lui , adicătelea.) Mai rămâne doar să vedem care dintre noi – la un moment dat ; că nu cred că ni’e dat să murim din asta- va reuşi să ia gura aia de aer atât de necesară pentru a ajunge la mal . Doar timpul va hotârî asta .
Eu sunt sigură pe cartea mea : adevărul ! *chit că’i al meu
Tu pe cartea ta : radu moralu ! * al tău să fie
Cum bine ştii , am zis pas demult , în ceea ce’l priveşte . Mde , instinctul de fată mare ! Omul îmi pare pierdut ! Jurnalistul ? Habar n/am . La câţi idioţi sunt … mai are o şansă .
Vedem .
…
Şi ceva din mintea mea de … maimuţă :
Odată, o maimuţă din neamul … ANECDOTIC ,
Venind la sfat , pe-o … creangă , de arbore exotic
A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată .
Tot circulă o vorbă … deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă
Şi … chiar ideea asta , îmi pare odioasă !
Că zău , savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte
Când spune … cum că omul , cu noi se înrudeşte !
Aţi pomenit voi oare … divorţuri printre noi ?
Copii lăsaţi pe drumuri , sau arme de război ?
Am inventat noi , cipuri , ori alte … inginerii !?
Însemne sataniste , sau alte… şmecherii ?
Văzut-aţi voi vreunul – retras în jungla deasă ,
Să nască … să creeze , arma distrugerii-n masă ?!
Tot ce lăsăm în urmă – când mai sărbătorim ,
E biodegradabil … Natura s’o-ngrijim .
Dar omul otrăveşte , în fiecare zi ,
Păduri , câmpii şi ape , şi zările-azurii . . .
N-avem starlete porno sau dive … travestiţi ,
Şi , orişice s-ar zice , nu suntem nici troglodiţi !
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
Drogaţi , lacomi de sânge , sau homosexuali ,
Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie …
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasă .
Cât am bătut eu jungla , scuzaţi , n-am observat
În obştea maimuţească vr’un cocotier privat .
Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela … viteaz , agil …deştept ,
Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,
De rele şi primejdii , turma , să şi-o ferească .
Adesea şeful nostru , îşi riscă mândra blană ,
Ca turmei să-i găsească , un loc de somn şi hrană .
Pe când … Priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,
Şefi … sunt cei fără de uflet , şi fără de cuvânt .
Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,
Nebuni după putere şi după bunăstare !
De turma lor n-au grijă nici cât … un bob de mei ,
Contează doar averea şi înmulţirea ei .
Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna …
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .
La om , tot ceea ce înseamnă , minciună intrigi , ură
Sunt legi de referinţă … A doua lui natură .
Şi chiar de-aş fi silită de vreun … laborator ,
N-aş deveni vreun Iuda sau vreun informator .
Si iată înc-un lucru aşijderea , frumos :
La noi nu se întâmplă război … religios !
Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri .
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri .
Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce a’ateism .
E-ADEVĂRAT CĂ OMUL
ACEST BIPED , GUNOI ,
ARATĂ CA MAIMUŢA …
DAR N-A DESCINS DIN NOI !
****
autor necunoscut (dar preţuit)
Draga mea,
Trăim, vedem… vorba unui clasic în viață. Spunea cineva, un american, că
românii sunt experți în a găsi o a treia cale atunci când cele două posibile îi duc, inevitabil, cu spatele la zid. Și dacă ne gândim că harul Duhului lucrează, mai că’mi vine a’i da dreptate. Dacă am revenit măcar la mintea maimuței de mai sus, ceea ce nu-i deloc ușor J, și de e să fie, va fi. România va ajunge la liman. De nu, nu. Altfel, e bun poemul, da’ mă gândesc la faptul că mai bine puneai originalul. Hi! Hi! Hi! I’m kidding, of course.
Te iubesc pentru că ești ceea ce ești (rog pe cei cu IQ sub 100 să se abțină de la comentarii pe astă declarație).
Iubiți, oameni buni!
bravo radu moraru am citit aceasta poesie si am un nod in git .cred ca iau avionul si vin acasa sa va dau o mina de ajutor gratis la ce aveti nevoie.p.s. trimiteti parlamentarilor nostri prosti si inculti aceata poezie sa o citeasca cu voce tare in parlament decit sa spuna numai prostii –binenteles daca sti sa citeasca asa ceva .felicitari radule
Ce este greu de inteles singurul post de TV ce lupta pe fata pentru Romani si Romania are nevoie de ajutor pentru a nu fi desfitat de catre hotii mafioti si alte forte oculte .Da postacii sant la datorie si hop top ataca .Pai cum sa spun cred ca sant platiti bine si nu au scrupule ,degeaba uni se dau mari cu scoli multe si scris gramatical corect ,am mai spuso nu asta conteaza ci caracterul.Ba Moraru ba Turcescu si ceialalt de la NASUL TV.sant atacati miseleste pentru ca iubesc neamul si tara.Oare ce este mai bine sa fii trdator ori patriot? sa fii cu cei ce lupta pentru tara noastra s-au contra lor?Sa ma scuze cei de alte pareri decat ale noastre care santem cu NASUL TV dar nu anteleg ce cauta pe aici ,ducetiva fratilor pe alte bloguri care va reprezinta.Iar am facut donatie si o sa mai fac sant convins ca singurul canal tv .correct este NASUL TV chiar de uneori poate ca nu sant de accord cu tot ce aud. Domnule MM diferenta intre tiganii cersetori si NASUL TV.este un postac s-au ce vrei sa fii dumneata.Poate stii s-au ai vazut prin alte tari ale lumi se strang $milioane din donatii de ajutor lucru diferit de cersetorie si cum sa mai spun cand donezi pentru ati ajuta tara este chiar un act patriotic Nasule tineo tot asa uni vom fi alaturi de tine pana cand vei fi ultimul care stinge lumina Doamne freest sa fie asa.
marş la şcoală
Atat poate sa zica singurul neuron pe care il ai ??
flocea !
nici tu nu pari prea deştept .Şi te-ai şi scremut ca dracu , că pute , să mor io dacă nu
Intelighentule ce limbaj frumos folosesti ,se vede de la o posta de partea cui esti te legi de toti care sant cu NASUL TV.ia fa bine si carate de aici dute si ciripeste cu cei de teapa ta adica postaci tradatori
iar tu la bordel poate faci mai multi bani de cat un POSTAC
aşa este ! fii prost !
am vru să zic patri_prost ! Da’ şi matracuca aia are dreptate : ai ceva clase de recuperat , nu te supăra !
Bă , dacă ai bani , apăi şcoala chiar nu mai are importanţă . Bagă la tonomat la moralu’ fraiere
.uni la scoala uni la puscarie ,cred ca prost esti tu te bagi in seama as ca musca in c…..u calului
d-le Moraru va multumesc ca existati.Suntem alaturi de dvs.Nu am cuvinte ca sa pot spune mai mult.
Care este diferenta tiganii cersetori prin capitalele Europei si Moraru / Turcescu?
păi ieczistă o explicaţie : ăsta’i mai ţigan ca ţiganu’ !!!!
Este o diferenta enorma. Moraru si Turcescu sunt cu studii inalte, pe cand tiganii nu stiu decat sa fire si sa fuga de munca. MM esti in gunoi.
Ați descoperit ceea ce biblia spune și repetă întruna de două mii de ani, și anume că toată lumea zace în cel rău, 1 Ioan 5:19. Asta implică faptul că „cel rău” a infiltrat forurile conducătoare ale popoarelor lumii, și sistemul lor judiciar, în primul rând. Nu este de mirare că țara noastră este condusă de sataniști, francmasoni. Justiția, cu toate bubele ei, încearcă să avertizeze uneltele celui rău, că poate doar, doar, se va pocăi cineva.
Dv, dle Radu, încercați să ne aduceți niște speranțe care nu se vor putea împlini decât numai în Mileniul al șaptelea al omenirii, când se va instaura Împărăția Cerurilor și când Satana va fi legat.
Cât timp Satana se lăfiește și dispune de întreaga lume, nu ne putem permite să visăm la dreptate și sprosperitate. Se fac numai niște demonstrații de forță, adică prin forțarea notei, ca cei oropsiți să mai poată lua o gură de aer, dar cine se hrănește cu speranțe deșarte nu poate ajunge la mal.
Dacă lumea n-ar fi rea și perfidă, n-am mai dori și n-am mai milita pentru revenirea Mântuitorului nostru.
Noi trebuie să ajungem cât mai repede la concluzia că lumea nu mai poate fi îndreptată, pentru că este afectată fibra ei cea mai intimă. Cu toate acestea, nu putem spune că nu vor fi multe diverse persoane care se vor pocăi.
Întrebarea este aceasta: mai fac eu parte din lume, am ieșit din Babilon, sau nu?
Ia militează tălică la altă masă, te rog!
eşti tot mai rău
Ce să fac, dragă, cuvintele demască. Și n’am pretins vreodată c’aș fi bun. Adicătelea, vorba ălora, bun da’ rău…
invers sună mai bine , părerea mea
Nu joaca ,satana,cum vrea ,,intunecimea sa” ,in lume!Domnul Issus Hristos,nu a murit pe cruce apoi a inviat in zadar!Urmasii Lui Hristos ,nu dorm-Cu fiecare copil care vine in lume ,vine si scantee dumnezeiasca!Lumina invinge!
Aveţi ceea ce meritaţi credeţi-mă ! Cu o asemenea ţară de proşti , aşa televiziuni pe piaţă ! Cine draku au fost cei care au finanţat ş’au pus umărul ca această prostie sde tv să se nască ?
Oare nu le este lor ruşine de ruşinea lor ?!
SICTIR !
bine c-am plecat
bine ca ai plecat
ma bucur ca ai ramas ! PIB-ul prostilor creste
Iuda s-a spanzurat!
esti sigură ?
Sa nu uiti ca faci parte din natia aceasta ……
Succes. Eu am donat ! Mai avem nevoie de 99.999 de „fraieri” cum zic unii :). Eu personal nu cred ca suntem fraieri insa intr-adevar doar moartea si impozitele sunt cu adevarat sigure. Ma rog se pare ca daca te dai bine pe langa unii sau altii mai scapi chiar si de impozite asa cum am vazut in emisunea de aseara…
Succes si mergi mai departe si nu te uita la cei care incearca sa faca valuri….
Daca stam sa ne gandim 2 eur /persoana nu este nimic in comparatie cu ce ne fura lunar din buzunar prin taxe,preturi la alimente, combustibili….
Cine tine cu adevarat la tara asta va da cu siguranta 2 eur pentru acest proiect, merita sa incercam!
O zi buna!
In aceste momente trebuie sa fim uniti,sa fim langa Radu Moraru si intreaga echipa ca aceasta televiziune libera sa reziste la aceste vremuri urate pe care le traim.Avem nevoie de aceasta televiziune asa cum avem nevoie de oxigen . Am donat si voi dona in continuare cu mare drag.Dumnezeu sa ne ajute. SUCCES!
dovada
Aceasta emisiune va spune ce vreti sa auziti, nu ce este real.Radu Moraru personal a declarat dupa arestatrea lui Udrea ca si el a stiut ce se intampla in tara, dar nu a comentat pentru ca nimeni nu l-ar fi crezut. Deci va uitati la el pentru a afla realitati ori sa auzuti ce vreti voi? Mai bine pune un film cate-ti place
Bai MM..dute pe alt forum tata daca nu iti place aici !!!
Într-adevăr , ceea ce face acest , nici nu ştiu cum să zic , că om nu-i pot spune , depăşeşte limita bunului simţ . Aşa ceva nu s-a mai pomenit .
Ruşine d-le moraru !
Ruşine d-le turcescu !
Îmi pare bine că n-am investit în această televiziune de prostit idioţii ! Bine că nu sunt mulţi , şi acest avorton massmedia îşi va da obştescul sfârşit !!
Mulţumesc Doamne !
O zi bună !
Este simplu si f. usor sa blamezi ce nu cunosti. Se zice ca cea mai mare dovada de ignoranta este sa judeci ceeace nu cunosti si eu sunt trista dar nu sunt ignoranta. Iti doresc din tot sufletul sa-ti deschizi mintea si sa intelegi ceeace acum nu poti intelege.. Daca tot mai multi vor intelege, se va produce schimbarea care ne va permite sa scapam de tristete si sa fim multumiti de ce am realizat impreuna. Iti doresc o zi buna !
vezi ca ai un like de la tuta
Vezi ca inca nu te-ai trezit …continua sa visezi !
Miine sunt doua mari sarbatori. INALTAREA LU IISUS HRISTOS….si sarbatorirea SF IMPARATI CONSTANTIN SI MAMA SA ELENA. Peste urarile si rinduielile potrivite acestor doua mari sarbatori, sa ne aducem aminte si adevarata lor semnificatie , ce au facut acestia ,pentru OM….si pentru binele tarii lor…. Inainte sa criticam sa ne uitam putin in jurul noastru ,la citi am mai ramas in ROMANIA, ce conducatori avem si la cum reusesc sa traisca defapt romaniii, cu salarii de mizerie si educatia ,cultura,sanatatea pusa la colt de politicienii nostrii.
ce are sula cu … sărbătorile tale ! treaba e ca omu’ nu mai e la cote demne de băgat în samă!
…esti prost !
zis a o tută
…crapi de rautate si prostie . Indiferentcum te numesti….
Bravo!desi se spune ca sa nu dam margaritare porcilor!
Cum şi ce fain le mai zici tu … profetule !
Mă leşi ?!
Că dacă las de’o parte rommanţarea (sic!) aproape manelistică a eroilor … era să zic ai tăi , da’ cre’că’s şi ai mei , ce’au tăbărât în alegaţia ta , mno , epică decât , apăi … ai zis nica ! E de-nţeles totuşi , atunci când cultura generală îşi trage seva din anii …70 – 80 (?). Sau poate chiar mai în urmă . Bai e c[ s/a oprit acolo . M[ rog . Da’ despre morţi numai de bine . îţi las ţie partea frumoasă şi plină a paharului , iar despre cele urâte … în ceea ce’i priveşte pe distinşii tăi – şi’ai mei de bună seamă – lasă’i la mandea . C-aş putea să epicesc şi eu un pomelnic -două despre cele de nefăcute şi urâte … Da’ nu’i momentul .
Însă , una peste alta , c-au făcut bine , c’au făcut mai puţin bine , nu asta e cestiunea . Profetule ! Cască urechea la mine :
nici unul din ei nu s’o aşezat la colţ de ţară cu mâna întinsă , bro !!!
Zic la colţ … pen’că văd că n-are nicio treabă cu ruşinea .
Acceptă de oriunde . Şi , şi !
RUŞINE !
obositor comentariu. altii mai pragmatici l-au facut pe moraru diliu si cersetor dintr-o singura fraza.
hi hi hi….babuto… 🙂 …..star asta ce se da star-coment…..fuse tare enamorata de moralu nost….numa ca acesta o lasa balta si aceasta isi jura si se scuipa pe sine in oglinda sa nu se lase nici moarta si din mare LOVE sa ii fie numa otrava si contra oricarei rinduieli ,rindulet si cuvintel… 🙂 .RUSINE fata RUSINE !! :)….
leano ,
îmi vine să te-ntreb dacă-nsfârşit ţi’ai curăţat şi tu hornu’ !
Da’ cre’că nu , că tu eşti cu cele … mai sfinte …
orgasm … duhovnicesc îţi urez dară . (vezi că ăsta’i d’ăla multiplu , fă !)
FA !….stinga imprejur neam prost ….
Hristos a inviat!
Domnule Radu Moraru,aveti incredere totul va fi bine.
Sa fiti iubit si binecuvantat de Dumnezeu!
Cu Dumnezeu inainte!
Doamamne ajuta!
pentru cine , fata ?
Salut, Nașule!
Nu, nu e blasfemie încercarea de a face ceva pentru neamul ăsta al nostru. Mergi pe calea ta cu frica lui Dumnezeu!
Eminescu a fost Unul („Eminescu-i Dumnezău, iară eu,
profetul său” ,Cezar Ivănescu), dar, dacă nu ne raportăm la cei mari, vom
rămâne mici la suflet, pe vecie. Eminescu a avut acces prin Maiorescu și
Junimea la informație de prima mână, informație pe care, cu a lui imensă
capacitate de sinteză a pus-o cap la cap și, astfel, a avut imaginea corectă a
lumii întregi. Ba mai mult, intelectul său a accesat resurse imense și
valoroase de cultură, baza pe care și-a construit opera și viziunea asupra
lumii (pentru că asta lipsește României, azi, viziunea și oamenii de înaltă cultură),
păcat că ea nu a corespuns cu cea a păpușarilor ce’l determinaseră pe ppcarp să’l
forțeze pe maiorescu „să’i închidă gura” poetului. Ba și mai mult, a avut o inimă
mare, o inimă care a bătut pentru România lui dragă, chiar dacă mulți încearcă
să bată monedă, azi, doar pe „revolta
fondului nostru nelatin”, ca să amintesc și de ultimul mare filosof de
sistem al lumii, Lucian Blaga. Eminescu ar fi reușit să facă limba română necesară
întregii lumi (ea este, de fapt, dar cei care o spun sunt mereu amuțiți prin
varii metode, pentru că „sultanii” de azi sunt niște inculți, în sensul pe care
Nikolai Berdiaev îl dădea cuvântului cultură, hapsâni și nelegitimi, care nu
mai au nimic comun cu un Baiazid, de exemplu), pentru că a realizat faptul că
fără români într’o Românie puternică, toată șandramaua lumii se va duce de
râpă. Mircea Eliade a spus-o, cu subiect și predicat, fapt pentru care sforarii
i-au refuzat premiul lor dospit pe profiturile din vânzarea dinamitei. Mai bine
așa, totuși. Hi! Hi! Hi!
Dar, pentru că există un mare DAR, tare mi-e teamă
că azi, cei care’i manevrează pe „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi
guşaţii” din palatul pe care un mult hulit, incult, din păcate, l-a construit cu
sudoarea țării, doar pentru a fi alungat și ucis mișelește de către cei care
i-au luat locul, ne-au luat și acel „eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și
neamul”, trimițându-ne frații în niște războaie de cucerire, care nu sunt ale
noastre și care ne vor face să plătim scump.
Altfel, Ceaușescu (bine, profesioniștii din jurul său) a folosit cam cât a
priceput el din viziunea lui Eminescu, reducându’l, prin „poeții” de curte, prin
mitizare, la simplu obiect de cult, util în ceremonii dar fără impact
semnificativ. Baiazid și restul alaiului de sultani otomani nu s’au legat de
credința neamurilor pe care le-au cucerit, fapt care le-a menținut
legitimitatea în fața lui Dumnezeu. Ca orice imperiu, totuși, și ei au decăzut,
datorită corupției și putreziciunii, așa cum va cădea și imperiul financiar
actual, clădit pe modelul Romei, dar fără măreția ei, deoarece este „construit”
de către fameni cu șorțulețe. Întrebarea este dacă suntem pregătiți pentru acel
moment, și, văd că tu faci ceva în acest sens.
Alții, ca mine, dăm doar din gură/ taste, pentru că „e ușor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune”, n’așa? Bine, pe lângă asta, încercăm a lucra bine,
fiecare în meseria lui și a face bine, fiecare după puterile lui (aici sun ca Gheorghe
Hagi, da’ sunt chiar mândru, că el, așa neșcolit cum e, ne-a făcut pe noi,
românii, respectați și iubiți în Turcia, chiar dacă nu’mi convine că e și el,
la rându’i, înhămat de-acu’, la carul alegoric al globalismului). Așa că, eu
voi încerca să fac puțin mai mult și, pe lângă cele două acțiuni luate inițial,
voi mai dona cele două monede, simbolic, cu credința că nu se vor dovedi a fi
parte din arginții puși la bătaie pentru ruinarea României. Spun asta pentru că
am îndoieli, îndoieli ce vin din unele programe pe care le-am văzut în grilă la
Nașul Tv. Dar, presupun că veți avea ochiul inimii deschis întru neamul ăsta
oropsit și veți vedea, până la urmă, că ortodoxia românului nu pușcă de nicio
culoare cu învățăturile puzderiei de culte neoprotestante provenite din
atomizarea catolicismului. De acolo vin doar bani, de dat mai departe
cezarului, că Domnul se hrănește cu alte merinde (Matei, 22, 21). Și de ce nu
pușcă, poate vreți a întreba? Pentru că e organică, pentru că s’a pliat pe un
orizont de așteptare imens și pentru că vlădicile au fost într’atât de
înțelepte încât nu s’au războit cu mai vechile credințe ale opincii, ba chiar
le-au asimilat, organic, după cum spuneam. Arborele acela de care amintește Eminescu
în „Scrisoarea III” nu ne-a venit nouă
în vis, precum lui Baiazid, arborele acela e în noi, dintotdeauna. Să nu le mai
dăm cozi pentru topoarele lor, și va fi bine. Atât.
Ar mai fi multe de spus, la subiect, mai adaug doar un îndemn la lectura
poeziei lui Eminescu. E teribil impactul, de fiecare dată. Și, degeaba îl tot
dăm exemplu, dacă nu’l citim mereu, și mereu, și mereu… Pe el și pe alții, la
fel de actuali, pentru că au scris din durerea, bucuria și nebunia frumoasă a românilor,
care e nemuritoare. Mulțumim, pentru Eminescu, Nașule. Și pentru altele,
nevăzute de mulți, dar, bănuim, mereu
prezente.
Doamne ajută!
Iubiți, că Dumnezeu e Iubire!
Cum şi ce fain le mai zici tu … profetule !
Mă leşi ?!
Că dacă las de’o parte rommanţarea (sic!) aproape manelistică a eroilor … era să zic ai tăi , da’ cre’că’s şi ai mei , ce’au tăbărât în alegaţia ta , mno , epică decât , apăi … ai zis nica ! E de-nţeles totuşi , atunci când cultura generală îşi trage seva din anii …70 – 80 (?). Sau poate chiar mai în urmă . Bai e c[ s/a oprit acolo . M[ rog . Da’ despre morţi numai de bine . îţi las ţie partea frumoasă şi plină a paharului , iar despre cele urâte … în ceea ce’i priveşte pe distinşii tăi – şi’ai mei de bună seamă – lasă’i la mandea . C-aş putea să epicesc şi eu un pomelnic -două despre cele de nefăcute şi urâte … Da’ nu’i momentul .
Însă , una peste alta , c-au făcut bine , c’au făcut mai puţin bine , nu asta e cestiunea . Profetule ! Cască urechea la mine :
nici unul din ei nu s’o aşezat la colţ de ţară cu mâna întinsă , bro !!!
Zic la colţ … pen’că văd că n-are nicio treabă cu ruşinea .
Acceptă de oriunde . Şi , şi !
RUŞINE !
Hi! Hi! Hi! Nu’s profet, Stelo dragă, îs șoricel, nu vezi?
Altfel, pot fi și liric… limitat de cultura mea generală, da’ poate mai
inspirat din sursa primordială, fără „alegații”. Apoi, dacă ai avut răbdare să
citești, înseamnă că ai văzut că am spus, totuși, câte ceva, pentru cine vrea
să vadă. Și, oricum, prefer o opinie ca a ta unui lung șir de aprobări dulcege.
Cât despre „cerșit” („dați un leu pentru Ateneu”), io cred că e nimerită metoda asta, că
băncile știi și tu cum sunt pe la noi, și pe aiurea. Problema e când va veni
scadența, în cazul în care tu ai dreptate. Și sper să n’ai. Oricum, apreciez rolul asumat de sin-eater
pentru cei „romanțați” de mine.
Ha ha ha ! Ba’mi pare că eşti o ţâră . Sau cel puţin … da’ nu vreau să mai fiu răutăcioasă . Cel puţin nu cu tine . Şi scuze de’acel bobârnac … cultural . Am prostul obicei să spun ce gândesc . Anyway , cultural – sunt convinsă – c’ai devenit mult mai ”obez” … după anii pomeniţi mai sus . Scuze din nou . ( nervii , hormonii , naiba ştie )
Şi dacă tot suntem la nervi … apăi iară mă ia cu nervii , Să pui p-acelaşi piedestal leul de la ateneu cu cerşetoria asta crasă promovată de ceva vreme pe o televiziune (?) liberă(?) , iertare , mi se pare abominabil . Şi nu’s vorbe goale .
Cine-l bombardează pe mogulul tău ?
Avioanele de hârtie ! Crede-mă !
Ce’i asta că io n-am datorii decât … fix pix şi ăi’lalţi fix meleonu’ ?! Pledoarie pentru … să fentăm/furăm toţi la fel ?????
Mă leşi ?!
1. Scuzele sunt acceptate, e bine să spui ce gândești. Nervii sunt buni, de asemenea, arată că’ți pasă
2. Nu e mogulul meu, da’ io cred că e pledoarie pentru dreptatea celor considerați căței de către nește „dulăi” cu pedigree dubios…
3, 4, 5…
umil da’ vechi copil subțire
fiu de țărani rupți de pe glie
zvârlugă vie otrăvită cu încetul
și sufocată făr’ a prinde veste
vrea vin
spre’a subția obez burduf de câne
că brânza-i bună… cică
dar pita-i mucegai și e durere
lăsată’n colț uitat de lume
ș’așteaptă… ce așteaptă?
sau n’ așteaptă?
mare ti e gradina Doamne ! clar ca omul asta este bolnav
de ce ? ca cere solidaritate din partea publicului ?
babo , ori esti tuta ori tuta esti !
Pai si io vreau o suta de mii de fraieri care sa mi umple buzunarul de iouroi , proasto care esti ! Neam de rromanes ce sunteti
Lepro, pai pune mana si ridica un post tv, ia-te la tranta cu clasa politica, asuma-ti niste lupte pt diverse cauze problematice si daca dai de fundul sacului, atunci vino si tu ca morar sa ceri contributii . Daca o sa consider ca produsul tau media are o valoare, o sa iti dau si tie.
Pana atunci ciocu’ mic si lasa demagogia , ca nu mi inchipui eu ca ai fost vreoadata patroana pe o afacere , sa ai responsabilitate nu doar fata de tine ci si fata de angajati si audienta .
babo , fata are dreptate ! Da’ la mintea ta … Pardon . Am greşit : LA INTERESUL TĂU ! (uiţi că eu văd tot !)
pai in cazu asta vezi si ce desht’ tin ridicat ?
tuto ,
dupe cum se vede faci parte din raspandacii de serviciu . foame mare pe la voi , nu’i asa ?! puneti mana pe munca milogii lu= satana ce sunteti !
cand n ai idei incepi cu ” bey postacilor ” .
Te rog frumos lasa maruntisurile, ca -i pacat si este mare nevoie in aceste timpuri, salbatice ,de ce ai mata-MITRALIERA-.Indreapt-o ,fa bine, catre acea , blestemata ,coada de topor-FRANk TIMIS(-de faptVasile Timis) descarca in ea toate….
Multam fain!
Bă radule , eşti mare mey , ce mai !
Am ţinut neapărat să-ţi spun asta prin echipa mea de comunicare , eu aflându-mă un pic la spa la beciuldomnesc . Dar cred că ştii . Eşti mare , mă , pe cuvânt . Eu la aşa ceva nu m-am gândit . sute de mii de fraieri , ce să zic , e o afacere babană . Şi nici nu ceri mult hi hi hi hi , părerea mea . Hi hi hi hi
Chiar vorbeam cu tovarăşii mei d’acilea : uite mă , toţi mogulii tembeliviziunilor au ajuns la tubulatură . Da’ ăsta , moralu’ , are viitor mă ! Ăsta va fi primul care va ajunge la SPITALUL 9 !
HI HI HI HI HI HI HI HI I I I I I I I I I I I !
Daca 100000 de oameni ar reprezenta 1% din cei ce te urmaresc nu ar mai trebui sa le ceri donatii sa supravietuiesti. Ar trebui sa mergi pentru cativa ani sa lucrezi prin apus, sa inveti sa muncesti, sa te scoli la 5am si sa ai responsabilitatea lucrului facut. Daca nu reusesti risti sa fii oncediat. Nasule, nu ai reusit cu” televiziunea libera” deci esti concediat.
Domnule Moraru,
Ar trebui un nr. de cont in care sa viram bani pentru televiziunea pe care o doriti, dar si pentru proiectele legate de autostrada. multi romani ar dona cu placere dar nu sunt obisnuiti cu pallpay. fiti sigur ca ce spun e o realitate. nu avem inca in obisnunta si suntem si reticenti la plata electronica gen pallpay.
Are afisate numerele conturilor disponibile..deschise la Garanti Bank…nu e doar prin paypall…sunt afisate si metodele clasice….Cat despre donatiile/ subscriptiile publice pentru proiecte a spus ca de la 1 iulie va porni donatiile/ subscriptia publica/ vanzarea de actiuni a Proiectului Autostrazii Comarnic – Brasov…
Romania se poate revitaliza prin Liberalismul lui Ludwig von Mises. Dar cine sa-l aplice, avem partide de stanga care reduc taxe si partide de dreapta care cheltuiesc… e chiar pe invers economic vorbind, doar partide neprincipiate. Imi pierd speranta sa avem partid cu adevarat conservator… daca Noua Republica se bazeaza pe Partidul Conservator din Anglia.
Totul e descurajant, as vrea sa ma intorc sa-mi fac partid, dar ce sanse…
Aici Solutia la protest iesiti si voi in strada cei voi care cersiti de la popor saracit sa va vedem cu microfonul in mina pe voi toti care cersiti
poti sa fii mai explicit??
Comentariile sunt închise.