visinescu-alexandru

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), urmând a fi şi degradat militar, transmite mediafax.ro

Totodată, Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Instanţa a menţinut sechestru asigurător pus de către anchetatori pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, dar şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF.

Sentinţa a fost pronunţată vineri de judecătoarea Carmen Veronica Găină de la Curtea de Apel Bucureşti, la finalul unui proces de 10 luni.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată atât de procurori, cât şi de apărătorii lui Vişinescu.

Procurorii au cerut instanţei o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Alexandru Vişinescu, maximul prevăzut de vechiul Cod penal pentru tratamente neomenoase.

În noul Cod penal, acestei infracţiuni îi corespunde cea de crime împotriva umanităţii, ce are prevăzută pedeapsa de închisoare pe viaţă, însă, cum Vişinescu are peste 65 de ani, nu se putea cere o astfel de pedeapsă.

Astfel, procurorii au cerut pedeapsa mai favorabilă de 25 de ani de închisoare, încadrând faptele conform vechiului Cod penal.

Totodată, anchetatorii au solicitat instanţei degradarea militară a lui Vişinescu, care are gradul de locotenent colonel în rezervă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

„Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, au precizat procurorii.

10 COMENTARII

  1. Oricine ar fi pus şeful unei puşcării în care să se afle indivizi de teapa lui adrean videanu, udrea, etc, a celor care au nenorocit azi ţara ar face la fel. Ăia făcuseră acelaşi lucru, vânduseră tot şi distruseseră ţara, şi acum fac pe victimele. Fiecare acţiune trebuie judecată din prisma momentului respectiv, nu stăm acum să ne gândim la ce au suportat ăia, poate au primit ce meritau.

    • Sa-ti fie rusine! Aia pe care ii scuipi, martirii din puscariile comuniste, au luptat pentru tara asta, pentru pamant, pentru limba, pentru credinta. Daca nu erau ei, acum nu erai nici tu pe internet ci nenascut ori fiu de sclav in Caraganda… Lichelele din partide au avut grija sa colaboreze cu comunistii si sa tradeze pentru un trai mai bun si n-au mai ajuns prin puscarii… Sa faci paralela intre nulitatile politice de azi si elita intelectuala de atunci e o marlanie!

    • Sa ne fie cu iertare, da’ nu ai inteles nimica’ domnu’ Vlad. Dar daca in puscariile alea ar fi zacut bunicii tai ,nu zic tac-tu si ma-ta , oare tot asa „acid” erai? Ma intreb …ce treaba au…Videanu si Udrea cu articolul asta despre Visinescu…(dovedit de justitie ca a infaptuit crime impotriva umanitatii) ,poate ne spui si noua. De unde stii tu ca „ticalosii” aia vandusera, distrusesera si nenorocisera tara inteligenta ta? Te pomenesti ca le-ai fost contenporan si stii cat de „odios” a fost fiecare dintre ei. .In alta ordine de idei, daca astazi poti sa afirmi ce ai scris mai sus , sa stii ca asta se datoreaza in parte si „indivizilor care fac pe victimele” ,dupa cum sustii tu cu tarie mediocrule .Daca astazi ar mai fi fost regimul „facator de dreptate”, care a inchis, chinuit si ucis pe cei care „distrusesera si vandusera tara” , dupa cum spui matale in totala necunostinta de cauza,printr alte neajunsuri nu aveai internet unde sa poti abera linistit habarnistule .Asa ca……ori te tragi din comunisti sadea si ai dus-o foarte bine inainte, ori nu ti-a placut deloc istoria si bati campii in totala necunostinta de cauza. Revenind la articol….20 de ani sunt foarte putini pentru ce a comis nemernicul asta.Se incearca sa se faca dreptate , dar mult prea tarziu. Cat despre despagubiride mii de euro…….. , inca ma intreb oare cat valoreaza o viata de om?

  2. Mai mare porcarie nici ca se putea. Cum sa te consideri o natiune evoluata si civilizata cand condamni un om de o varsta pe care foarte putini o ajungem la 20 de ani de puscarie? In nici-un caz nu solidarizez cu el ba dimpotriva dar , oameni buni este un om care deabia mai respira si noi ne bucuram ca face puscarie? Suntem caini? Eu unul am fost invatat de mic ca razbunarea este arma prostului si acum constat ca suntem chiar prosti. Da, trebuie sa plateasca cineva pentru faptele pe care le-a facut (cu toate ca stim bine ca si el executa niste ordine si aplica niste legi in vigoare la acea data) dar nu un batran bolnav cum este acum, putea plati imediat dupa 90 asa era normal, dar acum ar trebui sa plateasca cei ce nu l-au bagat la inchisoare timp de 25 de ani. Sunt convins ca nu mai are mult de trait asa ca celula din inchisoare sau garsoniera lui e cam acelasi lucru.

    • Nu e acelasi lucru. Daca nu condamnam pe niciunul din criminalii astia, ca, vezi-doamne, e prea batran, mesajul transmis peste generatii, e unul singur: Faceti ca el si nimeni nu va atinge cu nimic… Precedentul, chiar daca la noi nu e legiferat. are si el valoarea lui. Justitia, chiar si tardiva, mai pastreaza macar valoare simbolica. Atunci de ce mai condamnam comunismul? Nu tot simbolic? Ca pe bolsevici nu-i mai scoatem din groapa sa-i bagam in tribunal…

  3. ….dar pe urmatorii 10,…,20 de mii de tortionari cind ii judecati? Asteapta si Ilici KGB de atita timp si NIMIC! da’ NIMIC?

    • 10-20 de mi de tortionari ??? Tu chiar crezi ca suntem un popor de viteji sa fi fost nevoie de atatia? Detinuti politici au fost o mana de oameni la noi in tara in frunte cu Corneliu Coposu. Ati asa zisi detinuti politici s-au ascuns sub titulatura aceasta pentru a le fi sters cazierul. Cati arestati politic ai cunoscut tu personal pe timpul lui Ceausescu? Eu niciunul si nici cunostintele mele nu au cunoscut. Restul e cancan.

  4. Nici daca primea 20 de ani in conditiile in care i-a tinut el pe detinuti, si tot nu era de ajuns… Din pacate e un act intarziat de justitie. Altii nici nu vor mai ajunge prin tribunale. Iliescu nici atat…

    • Domnul acela care se numește Vlad și mai cum…este ori un produs cu creierul complet spălat sau un analfabet ca mulți astăzi.Domnule Vlad până când nu mai egziști să-ți intre bine în căpățâna aia goală că România după ce a pierdut războiul a fost invadată de ruși iar din interior de oameni ca Vișinescu slugile Moscovei bolșevice, ăștia au distrus România și tot ce a fost mai răsăriți dintre oameni.Oare ce vârstă ai ca să debitezi asemenea tâmpenii habar n-ai de nimicDacă întradevăr ar fi fost o revoluție dusă până la capăt în ’89 toți trădătorii de neam și țară ar fi sfârșit pe eșafod, că tot invenție populară a fost în 1789.

Comentariile sunt închise.