Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, consideră că procurorul șef al Direcţiei Naţionale Antocorupţie, Laura Codruţa Kovesi, nu ar trebui să demisioneze ca urmare a acuzaţiilor lui Bercea Mondial, notează site-ul stiripesurse.ro
”Doamne fereşte! Numele oricui poate fi pronunţat. Domnul Bercea Mondial, sau cum îl cheamă, poate să pronunţe numele oricui. Faptul că a pronunţat numele Kovesi nu înseamnă că trebuie să-şi dea demisia. În condiţiile acestea înseamnă că orice inculpat sau interlop poate să pronunţe orice nume şi să se lege de instituţii. Eu zic că în astfel de situaţii contează probele, interceptările făcute”, a spus Dragnea.
Laura Codruţa Kovesi a anunţat vineri că va sesiza CSM pentru apărarea reputaţiei profesionale şi independenţei atât a ei, cât şi a instituţiei pe care o conduce.
”Au apărut acuzaţii extrem de grave la adresa unor oameni cu funcţii importante în stat şi este important ca Justiţia să nu fie afectată. Din punctul meu de vedere, Justiţia funcţionează corect şi se vede că nu se lasă influenţată nici de presă. În România nimeni nu este mai presus de lege. Scandalul ăsta nu ne face bine. Toate agenţiile de presă internaţionale au început să vorbească despre asta. Dorinţa mea este să se lămurească cât mai repede ce s-a întâmplat. Pentru toată lumea trebuie să se termine cât mai repede”, a punctat Dragnea, citat de stiripesurse.ro
Daca tacea …
Asa prin aceasta declaratie reflecta inaltul nivel ” MONDIALU ” atins in perversitate.
Comentariile sunt închise.