Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă pentru 20 de județe din centrul, nordul, vestul și sud-vestul țării, de duminică de la ora 9.00, până luni la ora 6.00.
Potrivit ANM, în regiunile din vestul, sud-vestul şi centrul ţării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în vestul şi nordul Olteniei, 50 l/mp.
În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la intensitate mai redusă.
În după-amiaza zilei de duminică, 19 iunie, în Câmpia Română indicele temperatură-umezeală va mai putea atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului.
Totodată, până duminică la ora 9.00 rămâne în vigoare o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic accentuat, valabilă pentru 27 de județe.
În acest interval, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
În restul teritoriului astfel de fenomene se vor manifesta temporar şi pe spaţii restrânse.
În regiunile sudice, vremea se va menţine caniculară, cu maxime în jurul a 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 iunie, temperaturile minime vor fi caracteristice unei nopţi tropicale.