Florin-PandelePeste o treime din teza de doctorat în Științe Militare semnată de primarul orașului Voluntari, Florentin-Costel Pandele (55 de ani), este copiată grosolan din alte surse.

Pandele a devenit doctor în Științe Militare în iunie 2008, cu o lucrare susținută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp).

Conducător de doctorat i-a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea. (Ozunu a făcut parte şi din comisia care, în 2001, i-a acordat lui Oprea titlul de profesor universitar, așa cum PressOne a scris aici.)

Doctoratul de la UNAp a fost al doilea obţinut de Pandele. Cu doar 8 luni înainte, în noiembrie 2007, el devenise doctor în Ordine Publică și Siguranță Națională, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

PressOne a analizat teza de doctorat susținută la UNAp de Florentin Pandele şi a identificat zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur şi simplu, fără ghilimele, din Strategia Națională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006.

Un prim element straniu al tezei de doctorat semnate de Florentin Pandele este chiar titlul, care nu pare a avea legătură cu Științele Militare: „România și noile provocări generate de integrarea europeană”.

Lucrarea are 201 pagini, dintre care 183 reprezintă conţinutul propriu-zis. După aceste 183 de pagini, Pandele a lipit anexe cu un conținut simplist: o cronologie a aderării României la Uniunea Europeană, o listă cu denumirile instituțiilor europene, textul Tratatului de aderare la UE, precum şi un paragraf cu un scurt istoric al Tratatului de la Lisabona.

Tot în finalul lucrării, doctorul Pandele a inserat o amplă bibliografie, care cuprinde articole în română, engleză, franceză și germană, tratate și lucrări, inclusiv Strategia de Securitate Națională, fără a menționa însă numărul paginilor de unde, eventual, a preluat informații.

În corpul lucrării, procedura de citare este inexistentă. În mod straniu, Pandele foloseşte uneori ghilimele pentru denumiri ale instituțiilor din UE, precum Parlamentul European, dar absolut niciun citat nu este încadrat în conformitate cu procedurile academice.

Citiți articolul integral pe pressone.ro.