Dosarul EADS, despre care se vorbeşte deja de câteva luni în România, avansează rapid în Germania. Fostul director al EADS, Stefan Zoller, a fost pus sub acuzare în Germania pentru dare de mită în România şi Arabia Saudită, în cadrul contractelor încheiate pentru securizarea frontierelor celor două state, susțin surse din Procuratura de la Munchen, citate de publicația germană Der Spiegel.

Stefan Zoller, fost director al EADS Germania până în 2012, este una dintre persoanele puse sub acuzare în dosarul de corupţie care vizează concernul Airbus Group (fost EADS), relatează Der Spiegel, citând surse anonime.

Dosarul se referă la dare de mită pentru obţinerea a două contracte privind sisteme de securizare a frontierelor în România şi Arabia Saudită. Întrebat de Der Spiegel, Zoller a negat faptul că ar fi fost la curent cu presupusa dare de mită, precizând că, în calitate de fost director al EADS Germania, „are tot interesul” ca acest caz să fie elucidat.

Publicaţia germană precizează că informaţia nu a fost confirmată de Parchetul din München, cel care anchetează dosarul. Parchetul din München a efectuat, săptămâna trecută, percheziţii la concernul Airbus în dosarul privind darea de mită pentru obţinerea unor contracte în străinătate şi pentru evaziune fiscală.

Mai multe percheziţii au fost făcute şi în octombrie la sediile şi filialele Airbus Defence und Space GmbH din München, Ingolstadt, Ulm şi Friedrichshafen. În urma acestor percheziţii, Airbus Defence und Space a lansat o anchetă internă, potrivit AFP.

„Am lansat o anchetă internă”, a declarat, pe 4 decembrie, pentru AFP un purtător de cuvânt al Airbus Defence und Space.

Totodată, Parchetul din München a confirmat pentru AFP că există suspiciuni de corupţie vizează contracte încheiate cu Arabia Saudită şi România. „Mai puţin de zece persoane sunt vizate de anchetă”, a precizat Parchetul, fără să confirme valoarea contractelor incriminate.

Potrivit unor informaţii publicate pe 3 decembrie de cotidianul „Süddeutsche Zeitung”, EADS ar fi dat mită pentru obţinerea unor contracte în România şi Arabia Saudită. Divizia pentru Apărare a Airbus Group, care se numea pe atunci EADS, a obţinut în 2009 un contract în valoare de aproximativ două miliarde de euro cu Arabia Saudită pentru a-i furniza grilaje de protecţie şi tehnică de supraveghere ultramodernă pentru cei aproximativ 9.000 de kilometri de frontieră, mai scria „Süddeutsche Zeitung”.

Der Spiegel notează că în cazul României este vorba de un contract în valoare de sute de milioane de euro, încheiat în 2004, contractul respectiv fiind anchetat şi de autorităţile anticorupţie de la Bucureşti. Mita ar fi fost dată prin intermediul a două firme de consultanţă din Bucureşti iar în afacere ar fi implicaţi mai mulţi politicieni, mai precizează publicaţia germană.

sursa mediafax.ro