Fostul director al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Aleodor Frâncu, a fost audiat, vineri, de procurorii de la Parchetul instanţei supreme în legătură cu producerea accidentului din munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit.
Tot vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), au mai fost audiate şi alte persoane în acelaşi dosar, urmând ca anchetatorii să încerce să obţină informaţii de mai mulţi martori în perioada imediat următoare.
La sfârşitul lunii noiembrie, fostul preşedinte al Comisiei de investigaţie privind accidentul aviatic din munţii Apuseni, Sorin Cimpoeru, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, semnalând presiuni din partea superiorilor din cadrul Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile. În urma depunerii plângerii, procurorii au început urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Până la acest moment, în cadrul anchetei desfăşurate de PICCJ, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA şi documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.
De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale fişele de caz referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii serviciului 112, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum şi relaţii privind tehnicile de localizare a apelanţilor acestui serviciu.
Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relaţii privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgenţă 112 şi facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.
De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării documentele prezentate în şedinţa din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar şi , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.
În momentul de faţă, anchetatorii au mai strâns la dosar şi raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.
Au fost audiaţi ca martori și angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale, controlori de trafic aerian, conducerea şi personalul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, ofiţeri de rang superior din Jandarmeria Română şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile, angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov.
Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declaraţii în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
sursa mediafax.ro