Dosare politice? S-avem pardon!

„Am aflat că mi se face un dosar şi că cei de la Servicii sunt puşi să mă caute”, zice politicianul. De unde e acest politician? veţi întreba, curioşi. De peste tot, credeţi-mă.

De peste tot. Nu există vreun partid care să nu aibă măcar un politician – zic „unul” ca să nu încep să număr chiar toate vocile pe care le-am auzit formulând acest enunţ – care să nu susţină că în România există comandă politică pentru a ancheta, cerceta, compromite un politician. Ştiu ce îmi veţi raspunde: politicienii se compromit singuri, nu e nevoie de prea multe gesturi. Se compromit şi când tac, şi când fac. Dacă mai şi vorbesc, se mai şi întâlnesc, atunci avem jale de dosar. Dar încerc, cu uşoară disperare, recunosc, să privesc fenomenul în ansamblul lui.

Ascult cu uimire toate vocile. Îndemnurile sunt pline de consens: Luaţi mâna de pe Justiţie! Ba din contră, puneţi mâna pe Justiţie şi curăţaţi-o! În gând îşi spun altceva. Adevărul e că nimeni nu are vreun chef să lămurească exact ce se întâmplă. Nimeni. Pentru că toţi au interesul să folosească această pârghie, la momentul în care vor veni la putere. Multe lucruri nu s-au reglementat din această perspectivă: ne limităm să atacăm, dar nu să corectăm, pentru că puterea mereu se schimbă şi fiecare putere are nevoie de aceste instrumente de a controla şi a supune.

Mă aşteptam de la Victor Ponta, după ce a afirmat că se fac dosare politice, să spună despre ce e vorba. Faptul că regretă ieşirea, că o consideră „imprudentă”, nu mă face să reevaluez situaţia în favoarea sa. Dacă, într-adevăr, s-a dat mare şi nu e nimic de dovedit, atunci să îşi ceară scuze şi să înceteze să mai invoce vreodată comanda politică. Dar dacă are dovezi, dacă ştie şi nu le arată, e părtaş la perpetuarea unui sistem juridic bănuit continuu, de absolut toate vocile politice, că răspunde la comanda puterii politice. Şi comanda la noi e multiplă, pentru că o deţin pe bucăţi!

Chiar toţi sunt obsedaţi? Chiar toţi sunt nişte nenorociţi care vor să îşi ascundă faptele penale, invocând politicul? Din partea mea, să fie toţi dovediţi. Dar toţi, fără menajamente. Cu copii, nepoţi, cuscrii, cumetri, amante şi alte acareturi vii. Comanda politică e şi atunci când închizi un caz, când te faci că nu vezi un trafic de influenţă care e în curtea ta şi e slăbiciunea ta.

Domnul Antonescu, lansat ca candidat (cacofonie de neevitat) la prezidenţiale din partea PNL, prin ultimele declaraţii, se doreşte un paznic al Justiţiei. Să jure că nu i-au spus domnii Vosganian, Fenechiu, Silaghi, Chiuariu că nu e comandă politică în cazurile lor şi că dânsul, Crin Antonescu, le-a dovedit că nici vorbă de aşa ceva şi i-a îndrumat să aibă încredere în Justiţie. Justiţia Republicii e dreaptă, a descoperit dl Antonescu (după ce i-a trebuit o zi să-şi facă meticulos calculele electorale). Parcă aud discursul d-lui Antonescu, dacă dl Ponta ar fi spus că în Justiţie nu există dosare politice! Aşa că aici chiar nu mai contează declaraţiile, decât pentru o analiză comportamental-electorală.

Şi, cu toate astea, problema rămâne. În România, mulţi dintre cei care au deţinut funcţii foarte importante în stat (şefi de servicii, preşedinţi, miniştri, ba chiar prim-miniştri) fac declaraţii publice care au legatură cu statul de drept. În afară de a ne isteriza pe formă, ne e frică să ne apropiem de fond. Lor le scapă propoziţia din frustrări, dar nu vă imaginaţi că sunt atât de naivi. Oricât de frustraţi ar fi, tot nu s-ar lăsa duşi de val. De val ne lăsăm noi duşi, crezând că problema e gâlceva dintre ei, fără să cerem răspicat, în ultimul caz, de exempu, – ca să nu mai trec în revistă declaraţii pe care niciun demnitar în UE sau SUA nu şi le-ar fi permis fără să nu dea explicaţii în faţa instituţiilor care de drept trebuie să sancţioneze, oricât ai fi de preşedinte sau premier, încălcarea separării puterilor în stat – ca dl Ponta să se explice sau să se renege. Nu să considere “imprudenţe” afirmaţii grave, rostite de la înălţimea funcţiei. Ori are ceva de dovedit, mai mult decât că e a “tinereţii”, cum îl justifică protector Ion Iliescu, ori atunci să se lase de politică. Dacă prim-ministrul României afirmă că DNA face dosare politice, argumentul nu poate fi ”toată lumea ştie”, ca în emisiunile de divertisment. În secunda doi, trebuie să aducă probe. Iar în secunda trei, să se declanşeze un cutremur politic.

De ce nu avem un Watergate în România? Pentru că trăim într-o duplicitate teribilă şi nu atacăm fenomenele, ci doar pe ici pe colo câte un personaj al zilei. Când cineva va avea curajul să atace frontal fenomenul, fără să calculeze dacă nu cumva intră şi în ograda propriilor partizanate, fie ele politice sau mediatice, atunci vom ajunge la toate personajele din acest angrenaj tulburător. Şi poate aşa va începe construcţia statului de drept, care acum sigur nu există!

Articol publicat de ziarul Adevarul