Patrick Ekeng

Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii din cadrul Serviciului Omoruri efectuează cercetări în cazul decesului jucătorului de fotbal Patrick Ekeng sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem, informează un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Conform sursei citate, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a constituit un dosar penal în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs decesul.

„Cu ocazia deplasării la fața locului, lucrătorii din cadrul Serviciului Omoruri au ridicat documentele medicale întocmite la spital, precum și unele documente legate de organizarea evenimentului sportiv. Totodată, în cursul zilei de sâmbătă, au fost solicitate documente relevante în cauză de la factorii implicați în desfășurarea meciului de fotbal pe parcursul căruia s-a produs incidentul”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Sursa citată de agerpres.ro precizează că a fost dispusă o autopsie medico-legală, care va fi efectuată luni la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

„Au fost atașate la dosarul cauzei înregistrări video ale incidentului. De asemenea, au fost solicitate și alte înregistrări ale unor camere de supraveghere instalate în zona incidentului. Au fost examinate criminalistic cele trei ambulanțe (aparținând unui serviciu privat) prezente la locul desfășurării meciului de fotbal, iar cea care l-a transportat pe jucătorul de fotbal la spital a fost sigilată, în vederea efectuării unor verificări suplimentare”, se arată în comunicat.

Fotbalistul a murit vineri seară, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre echipele Dinamo București și FC Viitorul Constanța.

În acest caz au apărut contradicții legate de condițiile în care a survenit decesul, suporteri dinamoviști susținând că ambulanța a intervenit cu întârziere.