Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad, conform mediafax.ro

„Rusia a promis că va doborî toate rachetele lansate spre Siria. Rusia, pregăteşte-te, pentru că rachetele vor veni, frumoase, noi şi inteligente! Nu ar trebui să fiţi parteneri cu un Animal care îşi omoară poporul cu gaz şi se bucură de asta!”, a transmis miercuri Donald Trump prin Twitter.

„Regimul sirian face lucruri pe care nimeni nu le considera posibile, în pofida investigaţiei corupte şi nesfârşite efectuate de Rusia, care consumă mult timp şi atenţie (…)”, a afirmat Donald Trump.

„Relaţiile noastre cu Rusia sunt în acest moment în situaţia cea mai rea de până acum, inclusiv comparativ cu Războiul Rece. Nu există motive pentru această situaţie. Rusia are nevoie să o ajutăm economic, un lucru pe care l-am face uşor, şi avem nevoie să coopereze toate naţiunile. Să oprim cursa înarmării?”

Administraţia Bashar al-Assad şi Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit ca pretext pentru o intervenţie militară.

Donald Trump a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane şi rănirea altor aproximativ 1.000. Preşedintele SUA s-a consultat cu Franţa şi Marea Britanie pentru o ripostă militară multinaţională în Siria.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Washingtonul să nu lanseze niciun atac contra Siriei. Oficiali militari de la Moscova au ameninţat că armata rusă va doborî rachetele lansate de SUA şi va ataca sistemele de lansare.

 

Mai mult pe mediafax.ro

2 COMENTARII

  1. Va rugam inainte de a publica materiale si alte stiri sa va informati si nu sa ascultati ce zic alti.
    Adevaratiteroristi sint americani si aliati lor. Incetati cu prosteala. Nu mai luati partea unuia sau altuia. Si dati stiri si din partea cealalta, corecte…. noi sintem cei care vom da verdictul cine si cum si ce si nu jurnalisti sau copy-paste. Si Nasul TV ainceput cu prosteala.
    Eficienta rachetelor rusesti au pus pe ginduri ”aliatii?????” unde mai pui ca erau si dintr-o mai veche generatie.Ca totul a fost aranjat ”false flag”.
    Daca to copiati dati stiri de la jurnalisti de renume e.g.Eva Bartlett-care a fost in siria pe o perioada de 10 ani.

  2. Voi chiar nu va prindeti ca astia se joaca cu rachetele pentru a sustine reciproc industria de armament din am bele tari??!!! Pai daca n-ar fi „conflicte, ar mai fi nevoie sa se contruiasca arme?!!!! Ar da faliment multimilionarii planetei.

Comentariile sunt închise.