Peste 25.000 de fani ai paginii de Facebook a președintelui Iohannis și-au retras aprecierea în ultimele 24 de ore, iar numărul lor e în continuă creștere. E mult? E puțin? Nu știu cât de familiarizați sunt cei mai mulți dintre d-voastră cu modul în care se adună și se pierd aprecieri (like-uri) pe Facebook, dar, credeți-mă, e enorm. Chiar și atunci când lui Ioahnnis îi mai rămân 1,7 milioane de simpatizanți virtuali.
25.000 de persoane reprezintă populația unui orășel în România. În același timp însă, cifra e mult mai mică decât numărul celor care, în toamna lui 2014, în seara primului tur al al alegerilor, revoltați de ceea ce s-a întâmplat în diaspora, au început mobilizarea. De fapt, numărul celor care s-au implicat direct – să facă pagini de mobilizare pe facebook, să distribuie, să realizeze logo-uri, să-și tragă de mânecă prietenii, să dea telefoane etc. – a fost de maxim câteva mii, poate chiar sute în prima zi. Cei mai mulți dintre ei se cunoscuseră (direct și virtual) în timpul protestelor din toamna lui 2013 și în timpul acțiunilor (majoritatea în diaspora) din 2014. Da, doar de la câteva mii de revoltați a pornit, în seara lui 2 noiembrie 2014, valul de iritare care l-a spulberat pe Ponta două săptămâni mai târziu. Cu doar două zile înaintea votului final, cifrele erau încă mai mult decât liniștitoare pentru cel considerat a fi principalul favorit. În seara zilei de 14 noiembrie alte zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. La Cluj au fost peste 20.000. O cifră comparabilă cu cea care i-a spus acuma ”Adio!” președintelui în mai puțin de 24 de ore. Imaginile și filmulețele de la Cluj au devenit însă virale peste noapte și au rupt echilibrul sâmbăta, ultima zi înaintea votului, și în duminica votului.
Înțelegeți, așadar, domnule președinte, ce înseamnă un grup de 25.000 de oameni dezamăgiți, supărați, revoltați dintr-un motiv comun și în același timp? Mai ales dacă cei 25.000 sunt din rândul celor mai activi dintr-o societate?
Dacă acum am fi fost în ultimele zile ale unei campanii electorale în care Klaus Iohannis ar fi marele favorit, cei 25.000 de revoltați în bloc ar reprezenta un număr de cetățeni mai mult decât suficient pentru a răsturna absolut spectaculos orice previziune! Numărul celor de la care a pornit mobilizarea între cele două tururi de scrutin din 2014 a fost mai mic!
În fiecare zi din ianuarie și februarie, pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis a încheiat cu plus de 2-400 de utilizatori; pe 17 februarie a pierdut peste 2.000, iar pe 18 februarie peste 25.000. Sursa: facebrands.ro
În ultimul an și câteva luni am avut ocazia să afirm de mai multe ori că președintele și consilierii din jurul lui n-au înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat în toamna lui 2014. Ziua de miercuri a dovedit-o cu vârf și îndesat. Nu e de mirare că majoritatea celor prezenți la așa-zisa Primăvară a societății civile au prea puține în comun cu autorii și susținătorii Declarației de la Cluj. E dreptul d-nului președinte să creadă că a discutat realmente cu societatea civilă, dar, fie că mă crede sau nu, îmi perimit să afirm că cei care au răsturnat toate previziunile în 2014 sunt reprezentați mai degrabă de cei 25.000 care i-au spus acum ”Adio!”. Nu știu în ce măsură a fost propria decizie sau în ce măsură a fost sfatul unui incompetent ori sabotor de la Cotroceni (oricum răspunde pentru proprii consilieri), dar o minimă informare despre scandalul cu Antena 3 i-ar fi putut atrage atenția asupra unor lucruri elementare:
- O fi fost audiența Antenelor una record în ultimele zile, dar asta nu înseamnă că respectiva audiență și pune botul, în totalitatea ei, la toate porcăriile emise pe post; Antenele au mai avut audiență record și în primele săptămâni din septembrie 2013, când Badea sărea la gâtul protestatarilor cu Roșia Montană, după care Antena 3 a avut nevoie de câteva luni să-și recupereze telespectatorii: pe unii îi scârbiseră, alții urmăriseră programele lor pur și simplu ca să vadă până unde pot ajunge cu mizeria;
- Așa-zisa închidere (de fapt, evacuare, că e cu totul altceva) a Antenelor e cât se poate de ușor de înțeles de majoritatea cetățenilor: ani la rând, Antenele și alte firme ale lui Voiculescu au profitat de urma unor bunuri în posesia și proprietatea cărora Voiculescu a intrat în mod ilegal. În sensul ăsta există o hotărâre judecătorească definitivă în care imobilele respective se confiscă ”libere de sarcini”. A mai fost nevoie de încă un an de procese pentru ca ANAF-ul să primească răspunsul care era clar de la început: că ”liber de sarcini” înseamnă că nu există vreun contract de închiriere ÎN VIGOARE. Răspunsul e absolut logic: din moment ce instanța care l-a condamnat pe Voiculescu a stabilit că a intrat pe nedrept în posesia și proprietatea clădirilor respective, decizia implicită era și de anulare a contractelor (inclusiv a celor de închiriere) pentru bunurile respective. Asta pentru că Antenele nu pot juca rolul terțului de bună-credință, care nu ar fi știut că a închiriat sediul de la cineva care intrase ilegal în posesia lui. Pentru că, pur și simplu, terțul nu există! Terțul e tot Voiculescu! Dacă măcar vreun moment Antenele și-ar fi dorit să rămână în sediul actual, ar fi avut la dispoziție procedura consemnării chiriei în contul statului (art. 1005-1008 Cod de procedură civilă). Dar n-au mișcat un deget și e fapt (răspuns al Administrației Financiare) că Antenele n-au plătit niciun ban chirie statului de mai bine de un an și jumătate, de când sediul a fost întabulat LIBER DE SARCINI în proprietatea statului. Și nici n-au încercat să plătească chiria (după cum spuneam, există o procedură specială care i-ar fi dat posibilitatea să o facă, dacă chiar doreau)!
- Așadar, ceea ce spune simțul comun, spune, până la urmă și legea: ani la rând Antenele și firmele lui Voiculescu au beneficiat de pe urma unei devalizări a bunurilor statului român; iar perpetuarea acestei situații nu poate fi decât revoltătoare. Eșec pe toată linia pentru domnul Iohannis: a dat-o în bară și moral, și legal, și strategic!
Scandalul nu se încheie însă aici. Există, într-adevăr, lucruri revoltătoare și în privința procedurilor ANAF. Dar, atenție, premierul Cioloș a punctat cât se poate de clar în Parlament: ”Doamnelor și domnilor, ANAF aplică legea!”. Adică legea făcută taman de majoritatea vacilor și boilor (scuzați exprimarea, încerc să profit până nu intră Legea Defăimării în vigoare) care l-au chemat pe premier să ofere explicații! Da, multe dintre procedurile ANAF sunt aberante. Pot depune mărturie zeci de mii și sute de mii, dacă nu milioane de români. Mă număr printre ei. Printre cei care m-am trezit cu o sumă proprită în trei conturi, pe motiv că undeva, cineva, nu declarase un capăt de venit. S-a dovedit că nu datoram suma respectivă, că impozitul fusese plătit, doar că nu fusese declarat plătit. Dar s-a dovedit la mai bine de un an, că așa am reușit să fac rost de actele doveditoare, perioadă în care suma mi-a fost proprită. Și asta nu e tot. Să nu fi greșit Fiscul, datoria să fi fost reală, de ce mi-a poprit-o din patru conturi? Adică de ce mi-a poprit o sumă de trei ori mai mare, în al 4-lea cont mai aveam doar 10 lei, altfel suma totală blocată ar fi fost de patru ori mai mare decât cea pretinsă de ANAF!? Un IT-ist de la grădiniță poate scrie un cod de soft prin care să rezolve problema, mai exact dacă ANAF găsește suma considerată restantă într-un cont și o blochează acolo, să nu mai caute și în alte conturi. Să vă spun câte taxe de operațiuni încasează băncile (de la cetățeni și firme, nu de la ANAF/stat)? Că iau taxă și la poprire și la returnarea ei! Cum spuneam, într-un cont aveam 10 (zece) lei. Mi-au poprit cei 10 lei în contul ANAF și banca mi-a luat comision de operațiune 15 lei. Cum ANAF și-a îndestulat poftele din alt cont, cei 10 lei mi-au fost returnați, desigur, cu un nou comision de operațiune de 15 lei! Și așa, ”mulțumită” ANAF, am aflat după câteva luni, că nu mai am 10 lei în cont, ci că datorez băncii respective 20 de lei plus penalități!!!
Vreți să calculați câte zeci de milioane, dacă nu sute de milioane de euro sunt mutate, în fiecare an, din buzunarul cetățenilor, în cel al băncilor cu largul sprijin al ANAF? Chiar credeți că niciun bou și nicio văcuță dintre cei care au votat legea asta nu s-a îndestulat din fondurile bancare de lobby? Ca să nu vorbim de termenele aberante. Da, primești înștiințare cu cincisprezece zile că trebuie să plătești nu știu ce amendă de circulație pe care tu știi că ai plătit-o. Sau ceva impozit. Termenul legal în care poți obține dovada că, de fapt, ai plătit (termenul în care ți se eliberează acte), e de… 30 de zile. De la una dintre firmele cu care am lucrat nu mi-am primit drepturile pe două luni. Mă judec cu ei de peste trei ani. Între timp, ANAF m-a executat cu impozitele datorate pe suma respectivă, pe care eu încă nu am primit-o! Voi putea contesta decizia și să-mi primesc banii popriți (impozitele reținute de ANAF pe cele două luni în care eu n-am încasat banii!!!) după ce se termină procesul cu firma angajatoare!
Pentru a sumariza: de fapt, nu poți contesta mai nimic din executările celor de la ANAF decât DUPĂ ce ești executat! Ceea ce e, evident, aberant. Cum s-a ajuns aici? Simplu. Pentru că există o armată de vaci și boi în Parlament (exceptând câteva cazuri) care nu și-au pus problema că legea asta li se va aplica și lor! Ei, uite că acum li se aplică unuia dintre ei și dintr-o dată au aflat și ei că e aberantă!
Nu zic că procedurile de executare ale ANAF nu trebuie schimbate (oricum nu se aplică în cazul Antenelor, care au beneficiat de indolența ANAF aproape un an și jumătate, nu cinci zile), dar a se slăbi cu ipocrizia celor care au aflat cât de aberante sunt unele prevederi doar după ce au ajuns să i se aplice lui Voiculescu! În privința d-nului președinte Iohannis, nu-mi rămâne decât să-i recomad (din nou) lecturarea Declarației de la Cluj (se găsește aici). Dacă cei cu care s-a întâlnit la Primăvara societății civile au legătură cu revendicările astea și i le-au transmis, atunci e pe drumul cel bun. Dacă nu, să nu se mire de viteza cu care rămâne singur. Asta chiar dacă Dan Mihalache va continua să-i susure la ureche, în rarele momente de trezie la locul muncii, că el e cel mai iubit dintre președinți. Domnule Iohannis, nu-l credeți! Primăvara nu e ca toamna. Nici măcar ”primăvara societății civile”.
sursa: romaniacurata.ro
