”Dacă o să-mi blocheze conturile, nu o să am cu ce plăti întreținere, chirie”, se plângea, la sfârșitul săptămânii trecute, Adrian Severin, la ieșirea de la DNA, acuzat de complicitate într-un dosar de spălare de bani din fonduri europene. E o nouă declarație, dintr-un lung șir care l-au făcut celebru pe Severin, încă de la începutul anilor 90, când viitorul ministru de Externe și eurodeputat, era revoltat că apa de la robinetele din București conține ”o concentrație nepermisă de hidrogen”, adică ”un număr dublu de atomi de hidrogen la unul de oxigen”, și mai că a fost pe punctul de a declanșa o anchetă oficială înainte ca jurnaliștii care i-au făcut farsa să-i explice cum stă treaba cu H2O. Cu aceeași naivitate prostănacă, când era șef la Externe, din două fraze i-a pus pe tavă Ucrainei Insula Șerpilor într-o anexă preliminară a tratatului bilateral; a inventat jurnaliști spioni ori, apoi, la Bruxelles, a picat în capcana celor de la Sunday Times și nici până în ziua de azi nu pare să fi priceput ce ar fi în neregulă să primești bani ca să introduci și să susții un amendament într-o reglementare europeană.
Memorabilă, pentru mentalitatea domnului Severin, a rămas însă frustrarea exprimată într-o declarație, din ianuarie 2013, în toiul scandalului legat de faptul că locuiește într-un apartament RAAPPS. ”De 22 de ani de zile sunt în avanpostul politicii româneşti şi am infinit mai puţin decât alţii care au plecat la drum la fel ca mine. Poate că e vina mea.”, spunea Adrian Severin într-un interviu în care recunoștea că acel ”infinit mai puțin decât alții” era undeva în jur de un milion de euro. Atenție însă, e vorba de economii de un milion de euro, adică ce a rămas prin conturi, nu tot ce a mâncat și a tocat domnul Severin în toată perioada în care a fost ”în avanpostul politicii românești”, că doar chiria pe care se plânge acum că nu o mai poate plăti e undeva pe la 800 de euro/lună, iar sumele anuale de diurnă și transport decontate la Parlamentul European au avut și câte șase cifre. În euro.
Atenție, însă, Adrian Severin nu e un actor. Nimic din frustrarea lui nu e jucată. Asta chiar dacă pentru 99% dintre români le e greu să înțeleagă cum economii de un milion de euro poate fi puțin. La fel cum 99% dintre români li se poate părea o nesimțire să te plângi că nu poți plăti chiria la un apartament de aproape 200 de metri pătrați, când, oricum, ai în proprietate alte două apartamente. Și la fel cum 99% dintre români nu pot conceptualiza deconturi de sute de mii de euro anual.
În prostia lui burlescă, Adrian Severin spune însă niște adevăruri – în lumea în care el trăiește este un sărăntoc. Fraierul găștii. În lumea lor, 100.000 de euro valorează cât o geantă Hermes Birkin Crocodile din colecția Elenei Udrea. O șpagă ”adevărată” este vila făcută cadou de Sebastian Ghiță primarului din Ploiești. O casă de vacanță de 2.300 metri pătrați este ”moștenirea” de familie a unui obscur profesoraș de provincie din anturajul lui Frunzăverde. O jumătate de milion de euro rezolva fostul ministru de Interne Cristian David dintr-un simplu răspuns la un apel telefonic și alți terchea-berchea de pe lângă ministru își împărțeau vreo două milioane jumate din țeapa dată unei bătrâne. Primarul oricărui oraș mai scăpătat, să zicem Slatina, punea la ciorap două milioane de euro dintr-o singură semnătură. Iar dacă ajungem la Chiliman & Co ne apucă amețeala. (și, evident, exemplele sunt cât se poate de aleatorii).
Da, trăind într-un asemenea mediu, nu e greu să pierzi contactul cu realitatea (i s-a întâmplat și unui fost ministru al Educației cu mult mai inteligent decât Severin, Daniel Funeriu, să ajungă să fie furat de peisaj și să nu realizeze ce înseamnă să accepți niște – aparent – banale abonamente gratuite la un club exclusivist, care s-a dovedit a fi construit din șpaga de la Microsoft). Iar Adrian Severin a pierdut contactul cu realitatea de multă vreme și mai degrabă compătimire decât iritare îmi provoacă declarațiile lui în care își plânge de milă că din cauza procurorilor nu mai are bani de chirie pentru a sta 200 de metri pătrați. Îmi dau seama că cei ca Adrian Severin nu vor fi niciodată mulțumiți, oricât de mult ar avea, oricât de mult ar fura sau ar ”moșteni”. Pentru Adrian Severin și cei ca el, succesul în viață se măsoară exclusiv în conturi, metri pătrați ocupați ori cai putere călcați. Dar niciodată nu vor avea destul pentru a fi fericiți, pentru că mereu cineva va avea mai mult decât ei, iar dacă, la un moment dat, ajung pe primul loc în top, nu vor reuși să doarmă noaptea de frica de a nu fi detronați. Sunt oameni fără prieteni, că cei din anturajul lor (până la nivel de iubit/iubită, soț/soție) nu sunt altceva decât posibili turnători. Pe bune, cum să nu-l compătimești pe alde Adrian Severin și cei asemeni lui? Dincolo însă de această compasiunea omească pentru oamenii despre care știi că nu vor ajunge vreodată să-și găsească liniștea, e mai mult decât evident că nu voi cotiza vreun leu la plata chiriei lui. Eventual doar pentru întreținerea și utilitățile unei cămăruțe de 4 pe 4. la Rahova ori Poarta Albă…
Sursa: romaniacurata.ro
Acesta e un specimen de comunist spagar si aranjor de o nesimtire incredibila! Sa nu uitam cum nu si-a dat demisia din Parlamentul European dupa ce a fost filmat ca a cerut mita!
Nu se mai poate spera la aproape nimic, suportand in avangarda politicului astfel de specimene bolsevice.
Cum a ajuns acest inapoiat mintal in politica romaneasca ? Ce popor suntem?
Comentariile sunt închise.