Rosia MontanaRise Project a publicat documentul care a cedat practic dreptul asupra aurului de la Roșia Montană: licența de exploatare.

Timp de paisprezece ani, licența a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale unei mari afaceri românești, fiind actul care a dezbinat peste un deceniu societatea civilă, guvernanți și compania dezvoltatoare. Licența a fost acordată, în 1999, companiei statului Minvest, fără licitație, iar un an mai târziu, a ajuns, tot fără licitație, la compania privată Roșia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources). În ultimele luni, autoritățile guvernamentale au promis că vor urgenta desecretizarea licenței. Marți, 27 august 2013, Guvernul și-a asumat un proiect de lege prin care dă undă verde exploatării de la Roșia Montană, fără ca în prealabil să publice cel mai important document din această afacere. Proiectul guvernului este primul pas spre desemnarea proiectului de la Roșia drept proiect de utilitate publică, ceea ce ar permite companiei să-i exproprieze pe localnicii care se opun proiectului fără ca aceștia să poată contesta în instanță procedura.

Publicăm mai multe contracte de împrumut care arată cum statul, după ce a cedat gratis și fără licitație licența către compania Gabriel Resources, a ajuns să fie dator cu aproape 40 de milioane de dolari către aceeași companie. Contractele de împrumut pentru finanțarea afacerii demonstrează cum statul nu poate încasa niciun dolar din dividente până la momentul la care Roșia Montană Gold Corporation nu va returna împrumuturi de sute de milioane de dolari către acționarii săi privați.

Jurnaliștii Rise Project au adăugat seriei de documente un nou act care arată cum a început proiectul Roșia Montană.

Licența de exploatare a aurului de la Roșia Montana expiră peste patru ani.


LICENTA ROSIA MONTANA (Text)

Așa a început afacerea Roșia Montană. Acordul inițial de cooperare între compania Gabriel Resources și statul român.


ROSIA MONTANA ACTE PREMERGATOARE (Text)

Perimetrul de exploatare s-a dublat prin acte adiționale la licență.


ANEXE PERIMETRU ROSIA (Text)

Contractul prin care firma Gabriel Resources (Jersey) Limited, firmă de tip offshore, a acordat împrumuturi repetate în valoare de jumătate de miliard de dolari la care se adaugă dobânzi.


ACT ADITIONAL4 CONTRACT IMPRUMUT ROSIA (Text)

Draftul și varianta finală a contractului prin care firma Gabriel Resources (Jersey) Limited a finanțat compania statului, Minvest SA, cu peste 38 de milioane de dolari.


DRAFT ACORD CONFIDENTIAL IMPRUMUT MINVEST (Text)


CONTRACT IMPRUMUT GABRIELRESOURCES MINVEST (Text)

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.