Procurorii DNA au sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova într-un nou dosar de corupție. Fostul ministru al Transporturilor a reușit să ”dribleze” alte două cereri de arestare preventivă, cu ajutorul colegilor din Senat, care au respins solicitarea anchetatorilor.
Dan Șova este acuzat că a luat 100.000 de euro mită pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Directorul CET Govora Mihai Bălan a fost reţinut joi seara de procurori.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună, transmite Mediafax.
Mihai Bălan, reţinut de procurorii DNA, va fi prezentat, vineri, Înaltei Curţi cu propunere de arestare preventivă. DNA a mai cerut Senatului încuviinţare pentru reţinerea şi arestarea lui Şova, în dosarul Turceni-Rovinari, în care acesta a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta. În 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.