protest-pt-familia-Bodnariu-ambasada-Norvegiei

Parlamentarii norvegieni au reiterat punctele de vedere exprimate în cadrul întrevederilor anterioare cu privire la familiile ai căror copii au fost preluați de Serviciul local de protecție a copilului (Barnevernet), potrivit cărora, în calitate de oameni politici, nu pot interfera în sfera de competență a acestei autorități administrative locale, care beneficiază de o independență totală, potrivit flux24.ro.

La rândul lor, membrii delegației române au transmis un semnal politic clar de neacceptare a măsurilor disproporționate și netransparente luate de Barnevernet în anumite cazuri (Bodnariu, Nan și altele similare) și au relevat necesitatea de a avea o cooperare susținută cu partea norvegiană în vederea reîntregirii familiei. În finalul convorbirilor, partea română a adresat colegilor parlamentari norvegieni invitația de a efectua vizite în România pentru continuarea dialogului demarat la Oslo, a precizat într-o declarație transmisă flux24.ro senatorul PNL, Ben Oni Ardelean, membru al delegației parlamentare care a efectuat o vizită în Norvegia în cazul Bodnariu și a altor familii de români ale căror copii au fost luați de Barnevernet.

Delegația parlamentară s-a întâlnit și cu membri ai comunității românești din Norvegia.Principalele aspecte ridicate făcând referire la: introducerea votului prin corespondență, preocuparea față de situația cetățenilor români care muncesc în Norvegia în domeniul industriei petroliere, precum și necesitatea menținerii unui echilibru între continurarea relației speciale existente între România și Norvegia și desfășurarea demersurilor inițiate de autoritățile de la București, inclusiv la nivel parlamentar, în sprijinul identificării unor soluții de natură să permită reîntregirea familiilor ai căror copii au fost preluați de Serviciul norvegian de protecție a copilului, precizează Ardelean.