
Fostul mogul media și afacerist de Forbes, Sorin Vîntu, este, totodată, cunoscut ca un apropiat al SRI, servici din care și-a racolat, pe vremuri, un mare număr de colaboratori pentru bussines. Un motiv în plus pentru a fi creditat cu informații bune din interior, iar cea mai recentă dintre ele, pe care o aruncă pe piață, are un potențial exploziv.
Mai exact, într-o postare pe blogul propriu, Vîntu dezvăluie ce activitate au avut capii SRI de Paști și, mai ales, unde:
”Că tot veni vorba de SRI, acolo pare a fi singura zonă eterică a spațiului românesc: spionarea cetățenilor merge strună, bugetul este generos, salariile pe măsură – așa că își permit să facă partide de vânătoare la antipozi cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști – țara este în siguranță, căpșunile se coc și Coldea face abdomene”.
Cum prin antipozi se înțelege, în general, Australia, rezultă că șeful operativ al SRI, generalul Florian Coldea plus, eventual, alți cîțiva colegi, (despre directorul Eduard Hellvig se știe, din alte surse, că a fost la părinții soției de Paști) s-au dedulcit la un safari cu bivoli, canguri și crocodili de apă sărată, cele mai prețioase trofee cinegetice care se pot obține pe continentul amintit.
Sursa: inpolitics.ro