madalin voicu - nicolae paun

Deputatul Partidei Romilor, Nicu Păun  (51 de ani), a fost arestat sâmbătă seara, în dosarul în care este acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care deturnare de fonduri, spălare de bani, cumpărare de influenţă şi influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată.

În acest caz, alături de Păun mai sunt cercetaţi şi deputatul Mădălin Voicu (PSD) – pentru trafic de influenţă şi deturnare de fonduri – mai mulţi colaboratori şi angajaţi ai Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa”, dar şi preşedintele şi vicepreşedintele ANAF, Gelu Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 24 februarie, revocarea controlului judiciar pe cauţiune în cazul deputatului PSD Mădălin Voicu, anunţă instanţa supremă, hotărârea fiind definitivă. Hotărârea instanţei supreme vine după ce procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe o cauţiune de 500.000 de lei în cazul lui Mădălin Voicu, ca urmare a respingerii cererilor DNA de reţinere şi arestare de către plenul Camerei Deputaţilor.

Sms-ul buclucaş

Potrivit unor surse judiciare, în dosarul de urmărire penală trimis la Curtea Supremă, ataşat propunerii de arestare preventinvă în cazul lui Nicu Păun, este un mesaj telefonic trimis de Mădălin Voicu. Sms-ul este din 22 ianuarie 2016, după ce Nicu Păun şi Mădălin Voicu aflaseră că este deschisă o anchetă a DNA, care priveşte modul în care au fost deturnaţi bani europeni prin Asociaţia Partida Romilor „Pro- Europa”.

Mesajul transmis de Mădalin Voicu, către Nicolae Păun: „Cumetre, dacă-i ‘bal’, ‘bal’ sa fie şi spune-i Florentinei să-mi dea în avans salariul, să pot trimite copiii la munte, săptămana viitoare, te rog! Eu o să rămân acasa, ca să mă cheme bulangii ăştia, să văd ce vor de la mine, după cum zici.”

“Florentina” Rotariu este responsabil financiar la Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” şi este cercetată de DNA în acest dosar.

De altfel, Voicu şi Păun ştiau încă din luna octombrie 2015 că DNA a deschis o anchetă, atucni când procurorii au perchziţionat societatea Niki Scorpion Alsom- controlată de deputatul Partidei Romilor. „Au înregistrări cu noi, de multe lucruri… Când o să mă cheme săptămâna viitoare şi peste două săptămâni pe tine, o să vezi cum e”, se plângea Păun. „Că ce, bă, ce-am făcut noi? Am dat foc la ţară? Am furat bani? Am făcut devalizări de bani?”, era nedumerit Mădălin Voicu.

Citeste mai mult: adevarul.ro