Neculai Constantin Munteanu e dezvăluit, pe Facebook, câteva din secretele afacerilor familiei Ponta.

Cum a apărut cumnatul Iulian Herțanu în familia premierului și ce firme învârte acesta, ajutat chiar de mama lui Victor Ponta, sub fusta căreia se ascunde astăzi, spunând că a fost „porcăită” degeaba la televizor, de vreme ce nu are nicio calitate procesuală.

Iată ce scrie Neculai Constantin Munteanu pe rețeaua de socializare:

„DOAR PONTA…

Victor Ponta a crescut în Bucureşti, într-un apartament de pe Bulevardul Dinicu Golescu, vizavi de Ministerul Transporturilor, lângă Gara de Nord. La adresa de domiciliu, care s-a regăsit multă vreme în buletinul actualului premier, au locuit şi mama acestuia, Cornelia Naum, precum şi sora, Ponta N. Alexandra Florina. La un moment dat, Ponta Alexandra Florina a renunţat la numele de fată, probabil în urma căsătoriei, devenind Herţanu N. Alexandra Florina. În acelaşi timp, la adresa respectivă a mai apărut un locatar, Herţanu Iulian Cristian, originar din Iaşi, un tânăr de aceeaşi vârstă cu sora lui Victor Ponta. Intrarea în scenă a lui Iulian Herţanu, cel despre care toate indiciile arată că ar fi cumnatul lui Ponta, a însemnat totodată şi cooptarea acestuia în firma Herţanu Projects SRL. În această companie mama premierului avea 5%, iar Iulian Herţanu 95%. Sediul social al firmei era chiar acasă la familia Ponta. Ulterior, Iulian Herţanu a devenit acţionar cu 60% şi la o altă firmă, SC GROSSMANN ENGINEERING GROUP SRL”

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Parlament, că îi cere iertare mamei lui pentru că ieri (n.r – marți) a fost „porcăită” la un post tv după scandalul iscat de implicarea cumnatului lui într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE.

Ponta a subliniat că nu va „juca o scenetă de doi bani”  și nu va alege între familie și justiție. Iar dacă Iulian Herţanu va fi găsit vinovat, va plăti pentru faptele lui.

„Îmi pare rau si mi-am cerut iertare mamei mele careia 72 de ani nu i-a spus nimeni nimic, nici macar un vecin nu i-a adresat ceva de rau si ieri a fost porcaita la un post tv doar pentru ca e mama mea. Nu a chemat-o nimeni sa o audieze , nu are nicio calitate procesuala, are doar calitatea ca e mama mea. Ieri a devenit cel mai rau om din lume si ma simt fata de ea foarte rau si imi pare foarte rau. Daca cumnatul meu a facut ceva ilegal, va plati pentru asta. Nu va asteptati sa joc o sceneta de doi bani, sa spun ce aleg intre familie si justitie cum fac altii. Nu am cum sa influentez in niciun fel justitia si nici nu vreau, si daca e vinovat va plati ca oricare din aceasta tara. Pe mama au implicat-o niste indivizi care se ocupa cu evaziunea fiscala in presa”, a declarat Ponta.

Cumnatul premierului Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat că a obţinut fraudulos contractul pentru extinderea canalizării la Comarnic, iar Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi că ar fi făcut presiuni la SC Hidro Prahova pentru a-i atribui acest contract firmei lui Herţanu.

DNA Ploieşti a decis, marţi să-l pună sub control judiciar pe preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, acuzat de sprijinire de grup infracţional în dosarul în care este urmărit penal cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu.

Potrivit unui comunicat al DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Mircea Cosma trebuie să respecte obligaţia de a nu exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

În acelaşi dosar au fost reţinuţi oamenii de afaceri Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, Mihail Marian Coman, fost consilier judeţean, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu, în timp ce deputatul Sebastian Ghiță, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma, au fost puşi sub control judiciar.

 

Comentariile sunt închise.