Șoferul care conducea mașina în care s-a aflat vicepremierul Gabriel Oprea în seara accidentului este audiat la această oră de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Anchetatorii efectuează cercetări privind moartea polițistului Bogdan Gigină, transmite digi24.ro
Mașina lui Gabriel Oprea a fost implicată, de la începutul anului, în 1.500 de misiuni urgente, adică cele care au nevoie de coloană oficială, potrivit unor surse citate de Digi24.
Asta înseamnă 292 de zile în care mașina a fost în situații de urgență. Astfel, în urma unui calcul, în medie, cinci misiuni urgente pe zi a avut Gabriel Oprea de la începutul lunii ianuarie și până acum.
Ținând cont că în această perioadă Gabriel Oprea a fost de două ori prim-ministru interimar, asta înseamnă că în decurs de 35 de zile ar fi avut drept la coloană oficială.
Din punct de vedere legal, doar patru persoane beneficiază de coloană oficială: președintele țării, premierul și președinții celor două camere ale Parlamentului. Potrivit legii, ministrul de Interne beneficiază de coloană oficială, dar doar în situații de urgență.
Însă, potrivit unor mărturii obținute de Digi24, subalternii lui Gabriel Oprea au spus că ministrul mergea chiar și la frizer cu coloană oficială sau chiar și la ziua onomastică.
Demisia tovarasul Oprea! Ti-ai dat pe fatza caracterul de cacat!
De cate ori l-a trecut pantecaraia (dupa noptile de baut si chefuri) a chemat coloana cu girofar, sa-l duca de urgenta pe buda… Judecand dupa numarul urias de solicitari, omul a benchetuit de tot atatea ori pe banii prostilor de contribuabili, de la inceputul anului pana acum…
Cf. celor de mai sus se poate intelege ca, probabil, si la mersul la toaleta avea nevoie de inainte-mergatori, nu?
Ulciorul nu merge de multe ori la apa…PUSCARIA TOVARASE OPREA IZMANA CACATA! Iaca te-ai cacat in fericire! cine o sa-ti mai penseze sprincenele la beciurile domnesti? sau o iei pe pustoaica de 23 de ani cu tine!? nebunaticule!
Comentariile sunt închise.