Jurnalistul Dan Andronic devoalează în episodul  XIV al serialului „Noi suntem Statul!”, publicat vineri în EVZ, cum funcționa triunghiul relațional Ponta -SRI – Ghiță, scrie realitatea.net

Iată ce a publicat jurnalistul:

,,Am promis că voi începe să explic care au fost relațiile între Victor Ponta – Sebastian Ghiță – George Maior – Florian Coldea. Așa cum precizam în materialul anterior, Victor Ponta a ajuns președinte al PSD în 2010, fiind susținut de Sebastian Ghiță, care intrase într-o relație instituțională cu SRI încă din 2007, iar întruna de prietenie cu prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, din 2009.

Partidele de tenis Maior – Dragnea – Ponta – Coldea, cu Oprea și Dâncu, uneori, îl aveau ca spectator, din când în când, și pe Sebastian Ghiță. Reuniunile de la K 2 și T 14 la care participa și Laura Codruța Kovesi îi aduna pe toți, după cum chefurile de la podgoria lui Ghiță au rămas în amintirea tuturor.

Astăzi, voi relata două episoade legate de guvernarea lui Victor Ponta.

ILIE SÂRBU, socrul lui Victor Ponta, apărat de Ghiță, Maior & Co de furia DNA!

În 15 octombrie 2014 s-a derulat un episod care a atras atenția tuturor, fiind implicat direct socrul lui Victor Ponta. Ca urmare a unui dosar instrumentat de DNA Brașov, doi grei ai PSD au fost aduși la audieri, Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu. Repet, nu era un eveniment obișnuit, fiind în plină campanie electorală prezidențială, iar Victor Ponta era candidatul PSD. Iar socrul său era prezentat la știrile de la ora 08.00, în breaking news, ca fiind adus la sediul DNA! O lovitură teribilă…

Unora, puțini de altfel, le-a atras atenția un mic amănunt: liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a ajuns, miercuri dimineață, alături de un avocat, la DNA Brașov. Numai că a coborât dintr-o mașină înmatriculată pe numele uneia din firmele lui Sebastian Ghiță.

„Ca atare, Ilie Sârbu – tata-socru’ a fost ieri (miercuri 15 octombrie – nr.) la DNA Brașov cu mașina/limuzina personală a lui Ghiță. Un BMW B-XXX-ASG”, scria jurnalista Sorina Matei.

O mașină care era legată de Sebastian Ghiță l-a adus pe Ilie Sârbu la DNA Brașov? Ce-i în neregulă cu asta? Cam tot!

Au început să fie înroșite telefoanele La DNA Brașov, unde au avut loc audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri, Viorel Hrebenciuc fusese adus de la București la DNA Brașov cu o mașină a Jandarmeriei și însoțit de anchetatori. Ca orice suspect, căruia DNA îi rezerva o doză de celebritate. Deci, jandarmi, mandat, televiziuni, tratamentul rezervat suspecților de 5 stele.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul lui Ilie Sârbu, însă de la cel mai înalt nivel al Operațiunii „Noi suntem Statul” s-a intervenit de hotărât la Laura Codruța Kovesi pentru a nu permite punerea acestuia într-situație umilitoare. Se pare că cel care a aflat primul informația, prin intermediul unor ziariști, a fost Sebastian Ghiță, care i-a alertat George Maior, șeful SRI, pe Victor Ponta. Au început să fie înroșite telefoanele.

Greu de spus dacă, așa cum bănuia Victor Ponta, cel care îl „lucra” era Florian Coldea în tandem cu șefa DNA, dar rezultatul în planul imaginii avea să fie dezastruos. Mai ales că, așa cum s-a dovedit ulterior, persoana extrem de importantă care a intervenit și al cărui nume îl păstrez încă sub rezerva anonimatului, a avut suficientă autoritate asupra Laurei Codruța Kovesi pentru a obține schimbarea modalității de prezentare la DNA.

De la mașina Jandarmeriei la mașina lui Ghiță. Drumul spre DNA Brașov 

De ce apare tot Sebastian Ghiță? Pentru că era unul dintre oamenii săi de încredere! Iar aici nu vorbim despre Victor Ponta…

Ținând cont de faptul că drumul între București și Brașov se parcurge în două ore, este de presupus că plecarea a avut loc la ora 06.00, deci fie s-au prezentat jandarmii cu mandat de aducere și au fost întorși din drum, fie mașina lui Ghiță l-a preluat pe traseu pe liderul senatorilor PSD, ducându-l într-o manieră decentă la audierea de la Brașov.

Asta dacă ar fi fost luat de la București. Dar, așa cum am aflat ulterior, senatorul PSD Ilie Sârbu a fost preluat, ca și Viorel Hrebenciuc, de la Timișoara, iar pe drumul spre DNA Brașov a fost schimbat mijlocul de transport. Dosarul se află în cercetare Ilie Sârbu a ieşit de la DNA Braşov după mai puţin de o oră, el spunându-le jurnaliştilor că nu a fost audiat, fără a face alte declaraţii. Ciudat, nu?

A fost reală supoziția lui Victor Ponta că se urmărea compromiterea lui? Nu pot adăuga decât faptul că și în acest moment, la trei ani de la deschiderea acestui dosar, cauza s-a disjuns, iar cel pe numele lui Ilie Sârbu se află încă în cercetarea DNA, deși  „colegul” său Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată.

Mai mult, s-a dovedit că stenogramele care au stat la baza dosarului de la DNA Brașov au fost falsificate, prin înlocuirea unor cuvinte, transcrierile fiind realizate de SRI și certificate, fără o minimă verificare, de către procurorii DNA.

„Au fost analizate numai o parte din erori” 

Iată ce spunea judecătorul ICCJ care a analizat stenogramele DNA-SRI din dosarul în care au fost aduși cu mandat la DNA Brașov, Ilie Sârbu și Viorel Hrebenciuc: „În ceea ce privește amploarea sau cantitatea erorilor incluse în transcrierile certificate, judecătorul constata că în procesele verbale sunt multiple erori, petenții invocând aproximativ 1.000 în 19 procese verbale (484 clipuri, video sau audio). De asemenea, se constata că în cuprinsul ordonanțelor au fost analizate numai o parte dintre aceste erori.

În ceea ce privește natura erorilor se pot identifica: înlocuiri de cuvinte; omisiuni de replici, cuvinte, sintagme; introducere de cuvinte, sintagme ori chiar propoziții intregi; amalgamarea interlocutorilor ori replicilor; modificarea sensului prin semne de punctuație”.

Procurorul DNA a menționat că a solicitat de la SRI Brașov sprijin „în vederea redării în formă scrisă a interceptărilor, iar apoi, după ce a primit de la SRI notele de redare alături de fișierele audio-video a procedat, alături de ofițerii de poliție judiciară, la certificarea proceselor-verbale de redare. A făcut-o, însă, „fără a compara procesele-verbale cu înregistrarea din cauza lipsei timpului, celeritatea fiind impusă de starea de arest a mai multor persoane”, scrie Dan Andronic.

Sursa: EVZ