Fara putinta de tagada, lupta anticoruptie a ajuns pe culmi la care nimeni nu se gandea in urma cu doi ani si jumatate, odata cu numirea Laurei Codruta Kovesi in fruntea DNA. Culmea este insa ca, daca pe plan extern marii parteneri occidentali ai tarii noastre sunt dati pe spate de rezultatele nebunesti ale acestei veritabile „curatenii generale”, iar in toate sondajele de la noi, increderea opiniei publice in procurorii anticoruptie tinde deja sa o depaseasca pe cea in Biserica sau Armata, totusi, lucrurile par sa fi intrat intr-un impas.
Si asta pentru ca, dincolo de „frustratii” loviti nemilos de tavalugul anchetelor DNA, exista si tot mai multe voci din sistem care au inceput sa sustina necesitatea unei „supape” prin care sa mai rasufle cei implicati in aceasta lupta, indiferent din ce tabara se afla. Iar in acest sens este dat exemplul Bulgariei, tara care, desi nu a inregistrat nici cel mai mic progres in eradicarea coruptiei, practic se afla in acelasi stadiu cu noi, atat cat priveste performantele economice, cat si procesul de aderare la Spatiul Schengen. Iar in aceasta situatie extrem de sensibila, intoarcerea in forta a lui Traian Basescu nu face decat sa complice si mai mult lcururile. Nu neaparat pe plan politic, ci mai ales in atat de influentele structuri de forta. Acolo unde, ca si actualul ambasador al Romaniei la Washington, George Maior, si fostul sef al statului are inca o influenta majora.
Si asta in conditiile in care implicarea presedintelui Klaus Iohannis si a oamenilor sai in problemele de siguranta nationala o fi ea sublima, dar practic lipseste cu desavarsire!
„Va tine, copii”?
Desi „bombele” arestarilor printre mai-marii tarii se tin lant, este clar pentru toata lumea, nu neaparat pentru initiatii sistemului, ca inca ne aflam doar la varful iceberg-ului anticoruptie. Si ca, pana in acest moment cel putin, marea confruntare pare sa fi fost evitata de toti cei implicati. Fie si pentru simplul fapt ca, dupa cum pronosticheaza chiar multi dintre cei implicati la varful sistemului, din acel moment „va exploda tot!”. Iata insa ca odata cu revenirea oricum surprinzatoare a lui Traian Basescu in prim-planul vietii politice si nu numai, lucrurile par sa se indrepte tocmai catre aceasta „intalnire de gradul trei” intre unii dintre oamenii care cunosc cele mai mare secrete ale Romaniei, cel putin din perspectiva sigurantei nationale. Iar daca, pana acum, artizanii luptei totale anticoruptie au jucat numai pe inaintare, nelasand nici un moment de respiro adversarilor, iata ca Basescu a preluat si el din mers aceeasi strategie. Si, chiar daca joaca la cacealma sau, din contra, il tin pe bune informatiile obtinute in zece ani ca „presedinte jucator” in fruntea statului roman, Traian Basescu nu pierde practic nici un moment public pentru a transmite acelasi mesaj subliminal celor pe care ii considera varfurile sistemului pe care „l-a ingenuncheat, dar nu l-a infrant”: ” Va tine, copii?”.
Replica in forta
Iar cel putin pentru adeptii „teoriei conspiratiei”, un prim raspuns a venit printr-o noua cerere de arestare a Elenei Udrea. Ceea ce inseamna ca s-a plusat practic imediat la miza aruncata pe masa de Traian Basescu. Numai ca, imediat, femeia care continua sa afirme sus si tare ca nu exista sef de serviciu secret care sa nu fi stat cu ea la masa in ultimii ani a mutat spectaculos, cerand oficial sa dea declaratii complete procurorilor anticoruptie despre finantarile cu bani negri din campaniile electorale. Si, in acest ritm, sunt putine sanse ca „marea confruntare” sa mai fie evitata, cel putin in lipsa unui negociator care nu doar sa-si asume aceasta sarcina ingrata, dar sa mai aiba si forta sa o duca la bun sfarsit. Astfel ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, practic in toate structurile se pregateste ordinul de „foc liber”, ceea ce se poate traduce prin concluzia ca, de acum inainte, chiar ca „explodeaza tot”!
Se scot „scheletii din sertare”
Drept urmare, cel putin dupa cum sustin sursele noastre, trebuie sa ne asteptam ca in perioada imediat urmatoare sa se declanseze un adevarat „macel” informational, prin scoaterea in corpore a „scheletilor din sertare”. Si, sa nu uitam ca, in ultimii ani in care au fost infiltrati practic in toate structurile statului roman, ofiterii sub acoperire ai diverselor structuri de informatii au strans rapoarte incendiare la greu! Dintre care unora li s-a dat deja drumul pana acum, dar cele mai multe au ramas inca, pana in ziua de astazi, „clasificate”. Insa daca acum se da permisiunea de „foc de voie” in Servicii, chiar ca nimeni nu se mai afla la dapost de aceasta „purificare” totala. Care ori va reprezenta o renastere a societatii romanesti, ori va bucura inimile strategilor spionajului rusesc de la Moscova, care spera inca la o „autodinamitare” a structurilor noastre de forta.
Bai morarule,ce treaba au rusii cu romania?Adevaratii dusmani sint sionistii satanisti si noi insine care tradam tara,o vindem pe nimic,o indatoram pe nspe generatii.Iar datorita faptului ca noi latram la rusia,la comanda ambasadei usa,ce te astepti,sa ne iubeasca rusii?
Dupa asa zisul premier ;presedintele Basescu vorbea prea mult , iar Iohanis e mut !! ,Numai el in calitate de prim cercetat penal este perfect . Are tupeu de cercetat penal pt. coruptie ,,Atat are !
calin tache esti un speculativ de prima mana? chestiile cu banii dati in politica sunt mancare veche. cat despre organizatiile statului , ele sunt corupte in jos piramidal deci trebuie luata si plevusca la intrebari. altceva ne-ai mai spus?
Asteptam întoarcerea domnului Basescu in politica ca apa caci oamenii astia care ne conduc ne distrug ,ne aduc la disperare ,ne ingroapa de vii este singurul de care le este teama !…uitati in ce hal am ajuns !…..ponta zicea pana acum ca presedintele Basescu era de vina aducând discordie si galceava ,ACUM CA-I IOHANNIS cine mai este vinovatul ?…face ce-l taie capul ,cum vrea dispune de ROMANIA ca de mosia lui proprie fara ca Iohannis sa aibă vre-o putere de a face ceva …caci leprele care conduc au facut legile au avut grijă mare sa le faca in favoarea lor !…..oare ce mai este de facut ?…asteptam linistiti si lucruri mai rele ,sau dam cu ei de pamant! ….
Cum sa faci bani pe net! Acum s-a lansat un sistem care te invata simplu, pas cu pas, cu extrem de multe detalii, cum sa faci bani pe net. Vrei si tu sa stii cum sa faci bani pe net? E timpul sa lasi la o parte rutina serviciului si sa incepi o viata noua! La noi gasesti tot ceea ce ai nevoie: o echipa dinamica, multa seriozitate si, mai ales, posibilitatea reala si verificata prin care tu sa castigi bani! Cere acum detalii la adresa de email: [email protected]
Marinelu’ scandalagiu simte ca i se apropie dosarele si sare la santaj in speranta ca va opri anchetele! Cat despre blonda cea penala, a fost aparata in parlament de alti hoti si spagari care au si ei un viitor luminos in puscariile patriei!
Wiskey si o blonda penala, puneti in cristosii mati poza reala si numele nu te mai ascunde sub diferite forme daca esti tare in gornet. Esti un bou cares-a uitat prea mult la latrina3 si rtv, un spalat pe creier si unul dintre tampitii scosi de invatamantul romanesc de cand abramburica si sleahta ei de penali au distrus aceste institutii. Mai papagalule, muriti de ciuda ca nu puteti sa-l rapuneti pe Traian. Sunteti niste lichele ordinare care au cura plina de caca. Sunteti penibili.
Ai supt mult fraiere si vrei sa mi-o sugi si mie, poponare? Cum se numeste postul ala pentru cretini ca voi? Labe 1 Tv sau Base 1 tv? Sa nu uiti sa le duci marinelului si blondei penale pachetele la puscarie! :)))
Wiskey, vicios mic, ori esti pomanagiu la Ponta, ori iti astepti randul la D.N.A., sau mai degraba esti redus mintal. Antena 3 dauneaza grav sanatatii iar tu ai creierii arsi de nu mai stii nici cum te cheama.
Proasta mica, tot la Base 1 Tv te uiti? Aia emit cu aburi de wiskey si va imbata pe toti basistii! Pana una-alta ajunge penala Udrea si in curand marinelu la DNA! :))
wiskey penal, spumegi ca Base v-a tras-o?! Si o sa v-o mai traga, ca are sange-n instalatie, vierme penal care esti! vorba cuiva, pre m,ulti o sa va popeasca, mafiotilor, astaptati….ca va vine randul tuturor care va simtiti cu musca pe cacilua!
Penalo, marinelu’ scandalagiu i-a tras-o blondei penale! :))) In curand si-o va trage cu restul puscariasilor prin celule! :)))
„….Cat despre blonda cea penala, a fost aparata in parlament de alti hoti si spagar…..” -> daca ar fi fost aparata, NU ajungea in puscarie, NU poti fi simultan in puscarie si liber pe strada.
E o chestiune de loigica…dar cum frica va produce kaka in pantaloni si latrina 3 v-a spalat si dramul de logica ce l-ati mai fi avut…..iata postarea lui Wiskey si o blonda penala….ca a oricarui asistat de stat, pomanagiu la mila guvernului si aparator al hotilor.
Fraiere, ce am zis acum cateva zile? A fost aparata sau nu in parlament de restul hotilor, papagalule?
Esti chiar prost de tot? Ai vazut votul de ieri din parlament?? Sau nu ti-au dat voie de la partid?
esti prost or te faci ca nu pricepi ,marinelu se intoarce ca tara are nevoie de el „sticla de bautura „,de ce crezi ca bulangii ii tot fac dosare si-l toaca toata ziua pe ecrane ,mor de teama,ii deranjeaza nu pot fura in voie ,ca om normal asa ai gandi bre nene
Imbecilule, care tara are nevoie de el? Aia sub 5% de la partidul Pimp sau hotii care urmeaza sa infunde puscariile, precum penala Udrea?
Cretinel, n-ai inteles ca marinelu’ scandalagiu s-a intors sa-si apere pielea si amanta puscariasa?
„Marinelu scandalagiu”?O tema falsa!Scandalul a pornit si porneste de la Ponta si gasca lui!Asa ca basti la antena3,rtv,realitatea!
Basisto, si acum de ce tot sare la presedinte? Hai basti la Base 1 TV!
Acolo sa te uiti tu ca oricum marinelu’ scandalagiu a facut blat cu mitomanul penal! Deci tot una e ca te uiti acolo sau la Labe 1 TV… :))
Comentariile sunt închise.