Ioana-Radu

Poveștile Ploieștiului interbelic nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din București. Una dintre ele vorbește despre o petrecere la care celebra Ioana Radu a cântat goală, urcată pe o masă, la cererea unui armator grec bogat, scrie realitatea.net

În perioada interbelică, Ploieștiul nu ducea lipsă de distracție și nici de bani. Datorită rafinăriilor, în Ploiești locuiau foarte mulți străini, stabiliți aici pentru afaceri împreună cu familiile. În mod firesc, orașul era locul unde adeseori se dădea tonul modei, de către soțiile petroliștilor, iar luxul era un stil de viață. Pe Strada Franceză, de exemplu, existau numeroase magazine și cofetării cu mărfuri similare celor de la Paris, iar Restaurantul Berbec era unul dintre cele mai șic locuri din România.

În această perioadă, mai exact în anul 1939, este plasată și povestea recitalului nud al Ioanei Radu. Acesta a fost povestit de Mircea Gociman, un ploieștean care a fost, printre altele, coleg și apoi prieten de o viață al lui Nichita Stănescu și care a lăsat câteva istorii inedite atât despre poet, cât și despre oraș, scrie observatorulph.ro.

Cântăreața, chemată la o petrecere privată de un armator grec

„În anul 1939, după terminarea casei, părinţii mei ar fi dorit să închirieze apartamentul de la parter. Primul chiriaş care s-a prezentat a fost un armator grec Giorgios Atanasiade, care a oferit din start un preţ la care tata nu visa, aşa că a primit cheile noului apartament. Armatorul avea o vilă la Constanţa unde locuia cu familia, însă cum transportul de petrol pe care-l efectua cu vasele proprii îi cerea să fie cât mai aproape de rafinăriile şi schelele petroliere din judeţul Prahova, s-a mutat cu întreaga familie la Ploieşti. Împreună cu el mai locuiau soţia şi cele două fete extrem de frumoase, împreună cu o servitoare. Vara în sezon, doamna cu fetele plecau la Constanţa şi la Ploieşti rămânea armatorul care era mare amator de distracţii.

ioana radu

La «Berbec» cântau cele mai en vogue soliste împreună cu mari orchestre din România, aşa că armatorul nostru avea unde să se distreze, însă omul dorea mult mai mult. Îmi amintesc cum într-o seară l-a invitat pe tata la un chef, însă cu rugămintea să vină singur, fiindcă nu este ceva pentru doamna Gociman. Tata a discutat cu mama şi s-a dus să tragă un chef cu băieţii, mai ales că o invitaseră pe Ioana Radu, care cânta pe vremea aceea la Restaurantul «Berbec».

Cum eu eram un copil extrem de curios am rămas treaz, am aşteptat să adoarmă mama şi târziu, m-am furişat din cameră, am coborât pe scări tiptil şi m-am cocoţat pe ceva privind pe geam. Mare lucru nu am văzut eu, iar de înţeles nici atât: era o femeie tânără şi frumoasă urcată pe masă care cânta în pielea goală. M-am întors în camera mea, şi m-am culcat la loc.

Despre eveniment nu am auzit mare lucru decât la întoarcerea doamnei de la Constanţa care nu ştiu cum a aflat toată tărăşenia şi a făcut un scandal destul de mare, l-a certat şi pe tata că a participat, însă totul s-a aplanat repede“, a relatat Mircea Gociman episodul.

Ioana Radu, la Ploiești, în 1939

Date biografice din viața legendarei Ioana Radu par să susțină faptul că povestea relatată de Mircea Gociman nu a fost o închipuire de copil. Una dintre cele mai celebre cântărețe de muzică populară și romanțe din țara noastră, Ioana Radu (Eugenia Braia pe numele său real, 1917-1990) a cântat pentru prima dată la radio în 1939, însă, pentru a se putea întreține, cânta, în același an, la Ploiești, în restaurante.

„Legenda“ Ioana Radu a avut o viață de poveste: a fost a doua femeie motociclist din România, a fost căsătorită de cinci ori și a fost o mare microbistă, susținătoare a echipei Rapid.