Transferul jurnalistului Ionuț Cristache de la Antena 3 la TVR 1 unde realizează un talk show în prime time scoate la iveală dezvăluiri explozive, scrie flux24.ro
O dezvaluire publicata de Lumea Romaneasca demonstreaza ca numele ales de TVR pentru talk-show-ul politic principal, Romania 9, este o marca inregistrata la OSIM de compania lui Alexandru Raducanu, intamplator, jurnalistul ales de Dan Voiculescu sa ii scrie memoriile.
Compania care a inregistrat marcile „Romania 9 TV”, „R9 TV” si „Televiziunea Romania 9″ la OSIM este societatea comerciala Seraphim Media Group SRL, detinuta de jurnalistul Alexandru Raducanu.
Editor al publicatiilor The Marketer si Business Woman, Raducanu este si un mai putin cunoscut scriitor, autor al volumelor de inspiratie biografica „29 de zile” si „Protectorul”.
Fragmente din volumul „Protectorul. O carte inspirata din viata senatorului Dan Voiculescu” de Alexandru Raducanu:
„— Hai măi Dane, ce dracu’! Ne ştim de atâţia ani, am fost în Afganistan împreună, să ne rămână pielea prin tancurile ruşilor. Nu merităm şi noi nişte bani buni?
— Ba da, dar făcuţi corect. Mi se pare incorect să câştigi sume atât de mari, atât de uşor, profitând de neştiinţa altora sau a unei ţări întregi. Răspunsul meu e nu, punct. Vrei să câştigăm mulţi bani? O vom face, dar din operaţiuni comerciale obişnuite, din comerţ exterior. Nu am muncit o viaţă ca să fac prostituţie cu propria-mi conştiinţă.” (pag 4)
„Tot timpul Dan avusese un statut privilegiat datorită hocheiului; fusese într-un fel vedeta facultăţii, alături de Mircea Lucescu. Aveau „scoateri din producţie“ frecvente, pentru a merge în cantonamente, călătoreau mult, erau admiraţi de colege şi invidiaţi de colegi.” (pag 9)
„Dan zâmbi, apoi se lovi cu palma peste frunte:
— Sunteţi mâine la birou, tovarăşe director?
— De ce?
— Să semnaţi contractul cu cei de la Comex!
— Aici?! se arătă nedumerit Ciubotaru. Credeam că nu le ajunge nimeni cu prăjina la nas nemţălăilor. Îşi mişcă ăia posteriorul până la Vitrocim?
Dan râse cu poftă:
— Au zis că le place atât de mult de mine, încât este sub demnitatea lor să semneze oriunde altundeva, tovarăşe director. Să vă pregătiţi stiloul dumneavoastră cel bun, să aibă cerneală proaspătă. Semnăm pe câteva milioane de mărci…
— Pe câteva milioane? ridică directorul din sprânceană. Speram la maximum 500.000…
— Naaa, le-am spus că am o partidă de pescuit săptămâna asta, bonus din partea Vitrocimului, şi că nu renunţ la ea pentru un contract sub 5 milioane.
— Şi?
— Şi s-au albit la faţă şi au zis că ei aveau 3.5 în minte, dar că o să semneze pentru 4.
— Ţi-au spus în faţă asta?
— Nu, eram la un telefon public, dar ei credeau că-i sun din aeroport.
— Eşti dat dracului, măi Dane. Ţine-o tot aşa şi la toamnă te iau cu mine la târguri” (pag 40 – 41)
„Dan şi Lazăr ajunseră la sediul firmei lui Bashir trecând pe lângă o maşină-capcană în flăcări, care explodase probabil cu câteva minute înainte; se vedeau urme de sânge şi mii de cioburi. Lazăr îşi făcu o cruce mare şi se uită spre Dan, care părea de piatră. Se uita la maşina în flăcări de parcă ar fi privit un film poliţist la televizor. Dar era real, se întâmpla acolo, în faţa lor. Dan îi surprinse privirea şi îl bătu cald pe umăr:
— Nu-ţi fie teamă, cât eşti cu mine nu ţi se întâmplă nimic. E acolo sus cineva care veghează asupra mea şi asupra celor care sunt cu mine şi care m-a salvat de mai multe ori din situaţii-limită. E ca şi cum ar avea un plan cu mine. Nu cred că planul e să mor pe străzile Kabulului. Nu ştiu care e, dar sigur nu e ăsta.” (pag. 104)
„Dan se uită în oglinda retrovizoare şi trase o înjurătură. Securitatea îl urmărea chiar şi la discuţiile private. Dan deshise uşa şi coborî:
— Vă pot ajuta cu ceva, tovarăşe ajutor de căprar? îi spuse printre dinţi ofiţerului care coborâse geamul, dând la manivelă.
— Hai tovarăşe, circulă că încurci circulaţia! îi spuse ofiţerul printre dinţi. Sau poate vrei să mergi la sediu, să spui ce vorbeşti cu cetăţeni străini suspecţi şi să dormi pe ciment la noapte?
Dan îi făcu cu mâna a lehamite:
— Cetăţeanul „suspect“ e un libanez de cetăţenie greacă, care e şi şeful meu, la firmă. Nu scrie asta în carneţelul dumitale? zise, lungindu-şi gâtul şi arătând spre un blocnotes aflat pe genunchiul bărbatului.
— Hai tovarăşe, circulă, n-auzi? zise femeia din dreapta, cu o voce metalică. Te-o fi aşteptând nevasta acasă…
Dan vru să îi răspundă ceva, dar se răzgândi. Făcu un semn a lehaminte şi se întoarse la maşină.” (pag. 138)
„„Televiziunea înseamnă până la urmă atâta forţă, poate că o putem pune şi mai mult în slujba binelui, poate că, prin ea, vom putea ajuta mai mulţi oameni. În puţine afaceri, până la urmă, ai şansa să faciatâta bine, cât poţi printr-o televiziune puternică“, gândi Dan.” (pag. 206)
„— La masa asta nu glumesc. La masa asta a venit în 2004 domnul preşedinte, „cu căciula în mână“, cum a declarat după aceea, ca să ne convingă să intrăm la guvernare alături de Alianţa DA. Am fost de acord. După o săptămână, a apărut într-un ziar că eram „soluţia imorală“…
— Uite, eu n-am înţeles niciodată de ce ai fost de acord cu asta, spuse Camelia.
Dan se apucă să strângă fotografiile una câte una, vorbind uşor absent:
— La 1 ianuarie 2007 trebuia să intrăm în UE. În Bulgaria, din cauza instabilităţii guvernului, se acredita ideea neacceptării sale în UE. Nu voiam să ajungă şi România în aceeaşi situaţie şi am acceptat să asigurăm o guvernare stabilă.” (pag. 204)
„— Treaba asta cu Felix ştiţi că au scos-o când trebuia să fiu vice prim-ministru. Le-a fost frică să aibă pe cineva de anvergura mea acolo, în mijlocul lor. Dar nu vă faceţi griji, toată tevatura cu Băcanu m-a tăbăcit pentru zece vieţi. În Guvernul Tăriceanu am avut vice prim-ministru şi am avut ministrul controlului. Am zis: „Intru doar dacă-mi dai Economia, unde mă pricep, şi Controlul.“ Eu eram cu gândul să fac treabă şi Băsescu a zis „da“ şi am intrat. După 6 luni, de la Ministerul Controlului ne-au luat controlul vămilor, controlul contrabandei — exact locurile unde trebuia mai mult control, le-au scos din atribuţiunile ministrului. Ministrul era un băiat foarte tânăr, corect, cinstit, l-am chemat şi i-am zis: „Ăştia-s bat joc de noi, du-te şi predă mandatul prim-ministrului, spune-i că noi nu avem nevoie de postul de ministru doar ca să facem figuraţie“, şi aşa a făcut. A depus mandatul. Aveam şi o mulţime de proiecte în senat, pe care nu puteam să le trec pentru că nu aveam nici un sprijin de nicăieri. Atunci am fost primul senator care şi-a depus mandatul pentru că majoritatea din parlament se opunea proiectelor mele privind confiscarea averilor ilicite şi reducerea TVA-ului la alimentele de bază. Gestul a fost atât de atipic pentru politica din România, încât aproape nimeni nu l-a înţeles.
— Şi atunci ce sens are, tată, să laşi totul pentru politică?
— Are. Adevărata mea luptă politică abia acum începe.” (pag. 208)
