oprea-gabriel

În 1998, când era maior în rezervă, fostul premier interimar al României a fost avansat la gradul de colonel.

O avansare ilegală, după un stagiu în vechiul grad de numai doi ani în loc de șase (!). Dar, și mai grav, Ministerul Apărării susține, într-un răspuns pentru „România liberă“, că nu găsește în arhiva instituţiei documentele pe baza cărora Gabriel Oprea a fost avansat.

Avansarea rapidă în ierarhia militară a lui Gabriel Oprea a fost considerată subiect tabu de către Ministerul Apărării Naționale în ultimii 15 ani. În tot acest timp, informațiile despre avansările miraculoase de la căpitan la general au fost ținute la secret. Dintr-un motiv simplu: Ministerul Apărării Naționale a încălcat grosolan legea care reglementează statutul cadrelor militare.

România liberă prezintă azi, în exclusivitate, cum a reușit căpitanul Gabriel Oprea să urce treptele militare între 1993 și 2000, când se afla în rezervă, dar și cine sunt oamenii care au contribuit la promovarea lui la cel mai înalt nivel.

„Justiția militară“ de la Direcția Gospodărie

Gabriel Oprea a refuzat să își facă publice în CV informațiile despre cariera militară și locul de muncă din perioada 1993-2000. Într-un interviu televizat, a spus doar că și-a dat demisia din Armată în 1993, pentru a se dedica afacerilor imobiliare alături de Anghel Iordănescu: „În 1993 am demisionat, eram ofiţer de justiţie militară. Am făcut câteva afaceri imobiliare, Iordănescu a venit cu capitalul, eu am venit cu ideile.“ În realitate, când a fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan (15 februarie 1993), Gabriel Oprea deținea funcția de consilier juridic la Direcția Gospodărie a Armatei. Cu alte cuvinte, o minciună grobiană: militarul nu era nici pe departe “ofițer de justiție militară”, adică nu a avut niciodată vreo legătură cu Parchetul Militar.

Lacheul lui Cozma, avansat maior în rezervă

Odată ajuns rezervist, Gabriel Oprea a fost preluat de către Miron Cozma, așa cum „România liberă“ a arătat în ediția de ieri. Dar se afla, în același timp, și în grațiile generalilor din Armata Română. Astfel, în 1996, a fost avansat în rezervă la gradul de maior. Ministerul Apărării Naționale a precizat, la cererea ziarului nostru, că „pentru gradul de maior (rezervă) propunerea de avansare a fost făcută de şeful Direcţiei Personal şi Mobilizare a Ministerului Apărării Naţionale, generalul de brigadă Valeriu Vasilescu, printr-un raport adresat şefului Sta-tului Major General (SMG). Avansarea s-a efectuat în baza ordinului şefului Statului Major General nr. S.P.31/1996“. În fruntea SMG se afla atunci generalul Dumitru Cioflină care, ulterior, a fost condamnat la doi ani de pușcărie în dosarul schimbului de terenuri dintre MApN și George Becali.

Precizarea uluitoare a Ministerului Apărării

Doi ani mai târziu, pe 9 septembrie 1998, Gabriel Oprea avea să fie avansat la gradul de locotenent-colonel, tot în rezervă. Avansarea a fost făcută conform ordinului secretarului general al MApN nr. SG 241/1998. Însă, culmea, Ministerul Apărării susține că nu găsește documentele în baza cărora a fost avansat Gabriel Oprea la gradul de locotenent-colonel. Nu știe nici cine l-a propus spre avansare în grad. Dar la aceea dată, secretar gene-ral la Apărare era Adrian Rațiu, în prezent avocat la casa de avocatură „Rațiu & Rațiu“, iar funcția de ministru era ocupată de Victor Babiuc.

Generalul Mircea Chelaru l-a făcut colonel

După alți doi ani, pe 24 aprilie 2000, Gabriel Oprea a fost avansat în gradul de colonel în rezervă. Ministerul Apărării a precizat că propunerile de avansare au fost făcute de către şeful Colegiului  Naţional de Apărare, colonelul Nicolae Uscoi, şi şeful Direcţiei Personal, Completare Resurse Umane şi Mobilizare, colonelul Petre Barangă, prin rapoarte adresate şefului Statului Major General (SMG). „Motivarea a fost că, începând cu data de 07.02.2000, Gabriel Oprea a fost numit director adjunct al Colegiului Naţional de Apărare. Avansarea s-a efectuat în baza ordinului şefului Statului Major General nr. S.G.154/2000.“, a arătat MApN pentru „România liberă“. În aprilie 2000, în fruntea SMG se afla generalul Mircea Chelaru.

RECOMANDARE. De la bătăușul Cozma la Colegiul Național de Apărare

Gabriel Oprea a specificat în CV că, în 1997, a absolvit Colegiul Național de Apărare, de unde s-a pricopsit cu o diplomă de de absolvire a unui curs postuniversitar pe teme de securitate națională. Oprea a participat la acest curs cu o recomandare din partea Institutului de Drept și Relații Internaționale „Nicolae Titulescu”, actuala Universitate „Nicolae Titulescu“, pe care Neagu îl conducea. Profesorul universitar Ion Neagu este cel care i-a coordonat și lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, în anul 2000. În același an, îl regăsim pe Oprea în funcția de director adjunct al Colegiului Național de Apărare. Surse militare au precizat, sub anonimat, că numirea în funcția de director adjunct al Colegiului Național de Apărare o făcea ministrul Apărării. La data numirii lui Oprea în funcția de director adjunct, Ministerul Apărării era condus de Victor Babiuc. De același ministru în mandatul căruia premierul interimar al României a fost avansat la gradul de locotenent-colonel în rezervă cu documente care acum nu mai există. Nici de data aceasta, Gabriel Oprea nu a răspuns solicitărilor „României libere“ de a comenta informațiile referitoare la avansările sale.

Stele. General ilegal în 2001

O amplă investigație a „României libere“ din toamna acestui an a arătat că următoarea avansare, la doar un an după primirea gradului de colonel, a fost ilegală și cu complicitatea unor grei din Ministerul Apărării. Astfel, în 2001, sub pretextul deținerii funcției de șef al Rezervelor de Stat, Oprea a primit gradul de general cu o stea. Gradul i-a fost acordat de președintele Ion Iliescu, la propunerea ministrului Apărării al vremii, Ioan Mircea Pașcu.

În ciuda prevederilor legislative care cereau ca avansările la gradul de general să se facă numai după susținerea unui examen, Oprea nu a îndeplinit această condiție. Inclusiv actuala Administrație Prezidențială a insistat, pentru cotidianul nostru, că această condiție era obligatorie. Ministrul Apărării din prezent, Mihnea Motoc, însă, susține că o comisie de anchetă a MApN a stabilit caracterul legal al avansării.

 

Citiți mai mult pe: romanialibera.ro