Trauma medicilor care au tratat pacientii din Colectiv abia acum incepe! Cazuri medicale sunt evaluate de oameni care nu au competenta necesara. Dupa 20 de ani in care toata lumea ne-a blamat ca nu stim sa tratam pacienti, cum sa creada cineva ca acum am stiut? Nu ar mai trebui sa ne mai punem intrebarea de ce pleaca medicii, spune prof. dr. Catalin Cirstoiu, directorul Spitalului Universitar Bucuresti.
Intr-un interviu pentru Ziare.com, prof dr Cirstoiu povesteste cosmarul primelor ore dupa incediul de la Colectiv, scenele socante la care a asistat: „Scriau cu marker pe ce mai ramasese din pielea pacientilor, pe picioare, numele lor si un cod, numarul de prezentare in UPU. (…) A fost un efort pe care oamenii nu l-au vazut.”
Directorul Spitalului Universitar (SUB) a raspuns acuzatiilor potrivit carora transportul pacientilor in strainatate a fost facut prea tarziu si ca nu au existat materialele necesare.
Cirstoiu a precizat ca din 24 de pacienti ajunsi in viata de la Colectiv la SUB, 11 erau in stare critica, unul a murit in spital. 5 au fost trimisi in strainatate, insa doi au murit dupa transferul in Marea Britanie. Ceilalti sunt bine.
Vineri, 30 oct, ora 22.30. Unde erati?
Acasa. Atipisem. Primul semnal l-am primit de la dna dr. Coriu, sefa sectiei ATI, de-abia numita de cateva zile, si care era de garda: „Vin arsi dupa arsi”. Atat a scris.
In 20 de minute am ajuns la spital unde am dat de o imagine pe care greu o sa o pot uita. Pacientii veneau unii dupa altii. Dar pana sa vina ei, in camera de garda erau deja pacienti, unii chiar in stare grava.
Echipa s-a impartit intre pacientii deja existenti, care aveau drepturile lor, si cei 25 care au venit unul dupa altul de la Colectiv.
Cati medici au venit de acasa?
Toti de la ATI, toti de la chirugie plastica. S-au facut echipe mixte.
I-ati chemat?
Cine sa fi stat sa dea telefoane? Era un singur ofiter de serviciu care a mai sunat in diverse locuri, dar medicii au venit cu totii din proprie initiativa, absolut voluntar. Si nu numai ei. Au venit asistentele, chiar si personalul administrativ, cei care se ocupa cu executia contractelor de achizitii, s-au gandit ca poate e nevoie de ajutor.
Era vorba nu numai de resursa umana a spitalului, ci si de resursa materiala, cu tot ceea ce trebuie pentru tratarea pacientului.
Pe la ora 1, dupa furtuna, nu mai era nimeni in camera de garda. Era o liniste atat de apasatoareca n-am sa o uit multa vreme, in totala contradictie cu tot ce se intamplase pana atunci.
Scriau cu marker pe ce mai ramasese din pielea pacientilor, pe picioare, numele lor si un cod, numarul de prezentare in UPU. Cu ocazia asta am realizat ca in 10 ani am avut 4 milioane de prezentari in camera de garda a SUB, un numar fabulos.
Fiecare pacient avea foaie de observatie, era esential sa nu le incurci, trebuiau completate corect, minut cu minut. A fost un efort pe care oamenii nu l-au vazut. Registratoarea aceea care statea la calculator… Biata fata, era disperata!
In spatele medicilor erau asistentele, infirmierele, registratorii, cei de la paza care incercau sa-i tempereze bland pe apartinatorii disperati. Oamenii voiau informatii, noi nu stiam ce informatii sa le dam, nu ne era clar care pacient era al cui.
A fost haos?
Nu. Tocmai ca nu a fost haos. Daca era haos nu reuseam. Au fost niste oameni care si-au facut treaba la locul lor. A fost un efort urias: internare, identificare pacient, intocmire documente. Miros de fum…
Si multa suferinta.
Oh, Doamne! Si nu numai a pacientilor, ci si a familiilor. Unii isi cautau copiii, intrebau daca avem neindentificati.
Imi aduc aminte o femeie care isi cauta baiatul. N-o sa-i uit niciodata privirea cand i s-a spus ca nu mai avem niciun pacient neidentificat. E dincolo de cuvinte….Eram ultima speranta, ultimul spital inainte de IML. Dupa aceea am vazut numele baiatului printre cei decedati.
Noi am avut doar doi neidentificati initial. Unul s-a identificat rapid. Era un tanar mai preocupat de ce se intampla cu prietena lui decat de el. Ne-a aratat o fotografie si atunci am realizat ca e vorba despre una dintre pacientele in stare critica.
Cititi interviul integral pe ziare.com
