In Romania ultimilor ani nu s-a putut scoate o vorba despre siguranta nationala fara a se bate la nesfarsit moneda despre parteneriatul strategic al tarii noastre cu Statele Unite ale Americii. Un parteneriat, fara putinta de tagada, extrem de important, dar care nu rezolva pe deplin ecuatia securitatii Romaniei. Iar situatia de fapt pare sa se schimbe vertiginos in ultimele saptamani, dupa victoria triumfala a lui Donald Trump, CIA urmand sa fie de acum inainte mult mai putin prezenta in viata noastra, cel putin in ceea ce priveste politica interna sau mediul de afaceri.
Insa locul dominant lasat liber de catre statia CIA de la Bucuresti a fost imediat umplut de catre DSGE-ul francez. Este vorba despre influenta Directiei Generale pentru Securitate Externa din Franta, care a reusit sa ia fata serviciului german de informatii BND. Iar revenirea in carti a filierei franceze este cu atat mai spectaculoasa cu cat, in ultimii doi ani, serviciul de spionaj german isi arogase dreptul de „tutore“ atat al sistemului informational romanesc, cat si al intregii politici si societati romanesti.
Ceea ce explica si cozile nemasurate de la Ambasada Germaniei la Bucuresti, pe care le formau politiciienii romani adepti ai „linsului clantelor“, cat si faptul ca mediul de afaceri fusese pur si simplu subjugat de interesele austriaco-germane.
Iata insa ca, dupa cum sustin surse atat din SRI, dar mai ales din SIE, noii „jupani“ din tara noastra sunt ofiterii francezi de influenta ai DGSE, unii dintre ei chiar cetateni romani extrem de bine ancorati in mediul de afaceri.
Cand doi se cearta…
Deja in sistem se stia de multa vreme ca, daca stranuta cumva vreun agent CIA detasat la Bucuresti, racesc instant si locatarii de la Palatul Cotroceni, cat si cei de la Palatul Victoria. Iar americanii par sa fi profitat din plin de acest statut privilegiat, chiar daca, mai ales dupa incredibila rasturnare de situatie si propulsarea „neamtului“ Klaus Iohannis la Cotroceni, pozitia dominanta a CIA a fost serios amenintata de catre agentii BND.
Iata insa ca, tocmai cand germanii isi frecau mainile incantati ca BND-ul lor va desavarsi ceea ce au inceput in tara noastra, lucrurile s-au schimbat radical si, dupa cum sustin surse din sistem, beneficiind si de sprijinul Mossad-ului israelian, Directia Generala de Securitate Externa a Frantei a preluat fraiele puterii subterane, mai ales dupa instalarea guvernului PSD-ALDE.
Sa circule banul!
Desigur, initiatii sistemului pot spune ca, de fapt, DGSE nu a facut decat sa-si reia rolul predominant pe care l-a detinut multa vreme asupra serviciilor secrete romanesti. Iar victoria este cu atat mai mare cu cat, realist privind lucrurile, miza acestor razboaie fratricide este una de-a dreptul ametitoare, cel putin din punct de vedere financiar. Pentru ca, daca serviciul secret al unui stat strain este considerat cel mai bun prieten al sistemului de la noi, atunci, aproape automat, investitorii din respectiva tara se bucura si de o pozitie privilegiata. Asa ca, de exemplu, daca BND-ul reusea sa preia locul CIA, era de asteptat ca firmele germane si austriece, cele din urma fiind variantele „acoperite“ preferate de catre BND si chiar FSB-ul rusesc si-ar fi luat „partea leului“ din contractele de mare infrastructura care urmeaza sa fie acordate de acum inainte de catre noul guvern roman. Asa insa, companiile franceze se vor afla, cat de curand, din nou in fruntea celor mai bine pozitionate societati care isi desfasoara activitatea in Romania. Iar aceasta veste este considerata drept una imbucuratoare, pentru ca se considera ca politica DSGE este una cat se poate de pragmatica, incurajandu-se „circulatia banului“ si impulsionarea afacerilor. Afaceri din care, desigur, si DSGE are propria parte, dar asta este o cu totul alta poveste…
Secretul lui Dragnea
Iar faptul ca a inceput „hegemonia“ DGSE-ului francez in Romania, in ciuda strategiei BND-ului german, poate avea implicatii mult mai mari decat simpla influentare a serviciilor secrete romanesti sau chiar decat miza economica. Pentru ca, daca liderii liberalilor isi bagasera deja „gaturile“, fara sa cracneasca, in jugul Ambasadei Germaniei, aceasta strategie s-a dovedit una catastrofala. Insa, pe de alta parte, radicala schimbare la fata a lui Liviu Dragnea si, mai ales, faptul ca Popescu Calin Tariceanu a ramas, in ciuda tuturor presiunilor greu de imaginat exercitate asupra sa, un aliat fidel al PSD-ului sunt puse in sistem pe baza „scolarizarii“ intensive facute de catre experti israelieni si francezi. Iar daca serviciile secrete franceze isi vor intari influenta asupra Romaniei, ceea ce este de altfel si de asteptat, atunci se poate prognoza o intarire a pozitiei politice si a actualei coalitii de guvernare. Si o izolare tot mai pronuntata a „neamtului“ de la Palatul Cotroceni, dupa infrangerea BND-ului german pe frontul nevazut al serviciilor secrete.
Se schimba garda!
Si tot pe seama reintrarii tarii noastre in sfera de influenta a DGSE se poate pune deja si revirimentul uluitor al SIE. Serviciu despre care se stie ca are, cel putin in domeniul economico-financiar, relatii mai mult decat excelente cu francezii, ca si cu israelienii, de altfel. Lucru care se va vedea cat de curand si cu ochiul liber, garda din servicii care a mizat excesiv de mult pe legaturile exclusive cu americanii si, apoi, cu germanii de la BND urmand sa fie inlocuita cu „francofonii“ din servicii…
Sursa: national.ro