Dezvaluirile lui Catalin Tolontan, urmate de replica lui Sorin Oancea, ridica o serie de semne de intrebare cu privire la provenienta banilor din care a fost cumparat și este finanțat postul B1 TV. In loc sa lamureasca clar si transparent care sunt sursele de finantare ale postului, comunicatul B1 TV nu face decat sa lase loc unor mari semne de intrebare.
In primul rand, in comunicat nu se precizeaza care a fost garantia pentru „linia de credit deschisa la o banca internationala cu sediul la Bucuresti” din care este finantata activitatea postului de televiziune, si al carui valoare nu a fost facuta publica. Mai apoi, afirmatia potrivit careia „Sorin Oancea, in calitate de co-actionar al B1 TV Channel SRL, nu a investit din banii personali nici pentru cumpararea si nici pentru finantarea ulterioară a postului de televiziune B1” lasa sa se inteleaga un singur lucru: ca banii ar proveni din alta parte.
Potrivit unei analize Forbes, B1 TV Channel avea la finele anului trecut o cifra de afaceri de 5.473.091 euro si a inregistrat un profit de 30.595 euro, dar avea si creanțe de 1.271.514 euro si datorii care se ridica la 3.463.607 euro. Postul de stiri are, in prezent, aproximativ 250 de angajati.
Relansare pe banii „baietilor destepti” din energie?
In luna decembrie 2010, licenta pentru postul B1 TV a fost preluata de o firma nou infiintata, SC B1 TV Channel SRL. Actionariatul firmei este format din Sorin Oancea (50%), fostul director general al televiziunii de șstiri Antena 3 si forma care operase anterior postul – SC News Television (România) SRL (50%), ca persoana juridica. Dupa schimbarea actionariatului B1 TV, in presa online apareau informatii potrivit carora cele 50 de procente controlate de Sorin Oancea ar fi de fapt impartite intre Bogdan Buzaianu (fost proprietar al Energy Holding) – unul dintre “baieti destepti” în afaceri cu energie ieftina de la Hidroelectrica si finul fostului ministru PSD Dan Ioan Popescu – si Elan Schwartzenberg – un vechi partener al clanului Paunescu, dar si apropiat al multor fruntasi PSD, printre care si Victor Ponta. Numele lui Elan Schwartzenberg este legat de SC Dac Air SA, ca interpus al fratilor Păunescu in aceasta firma, prin care s-au dat două tunuri financiare, în timpul guvernarilor PDSR şi PSD. Ulterior apariției acestor informații, Elan Schwartzenberg a fost recunoscut oficial ca acționar.
Fosta firma a lui Bogdan Buzaianu, Energy Holding, a beneficiat de publicitate pe B1 TV inclusiv anul trecut.
Legaturi intre B1 TV, Niro, Elena Udrea si Victor Ponta
In luna februarie 2012, in mediul online apar informatii noi, potrivit carora grupul Niro, detinut de omul de afaceri Dumitru Nicolae (foto drepta), a pus mana pe B1 TV, Evenimentul Zilei si Capital. Niro Investment Group detine complexul comercial Dragonul Rosu din Voluntari, promovat intensiv de B1 TV prin stiri publicitare mascate. Si Dumitru Nicolae a fost prezent in stirile B1 TV, prin materiale care promovau relatiile romano-chineze, inclusiv unele care il infatisau alaturi de Victor Ponta si Gabriel Oprea.
Despre legaturile intre Niro si B1 TV a scris si jurnalistul Radu Moraru, in luna noiembrie 2012. Evenimentul zilei relata in anul 2007 faptul ca de grupul Niro este legat si numele Elenei Udrea, actualul candidat PMP la presedintie, dar si o serie de afaceri acoperite de serviciile secrete, stirea fiind confirmata si de Romania libera. Mai mult, Dumitru Nicolae, patronul Niro, are legaturi si cu afacerea EADS – ajunsa acum sub lupa DNA – din care ar fi castigat 20 de milioane de euro. Totul s-ar fi intamplat intre 2004 si 2009, in perioada in care in fruntea guvernului s-au aflat pe rand Adrian Nastase (PSD), Calin Popescu Tariceanu (PNL) si Emil Boc (PDL).
O investigație realizată de jurnalistul Daniel Befu dezvăluie conexiuni transpartinice foarte interesante. Apartamentele cumpărate de premierul României au fost construite de firma lui Dan Andronic (EvZ & B1TV) și de apropiații Elenei Udrea, lui Dorin Cocoș și Dumitru Creștin. În jurul cartierului de lux roiesc interesele lui NIRO, ale serviciilor secrete, greilor din politică, justiție și ale unor înalți demnitari din statul român, precum și câteva off-shore-uri.
Legaturile Elenei Udrea cu B1 TV au fost amintite si de jurnalistul Dan Tapalaga. Acesta a sustinut ca Elena Udrea ar fi unul dintre actionarii de la Evenimentul zilei, iar la B1 TV – in anumite emisiuni – exista un cerc inchis de invitati care sunt legati de EVZ, unii fiind angajati iar unii angajatori. „EVZ a inceput sa faca sedinte de sumar cu actionarii in direct la B1: Udrea, Andronic, completati de Mircea Marian, Silviu Sergiu si Laura Ciobanu”, a scris Tapalaga pe pagina sa de Facebook.
Tacerea, cumparata cu „aurul” de la Rosia Montana
O alta sursa importanta de finantare pentru B1 TV a fost Rosia Montana Gold Corporation. Postul condus de Sorin Oancea a difuzat in timpul protestelor anti-RMGC din luna septembrie cele mai multe reclame pentru RMGC (135 de spoturi si 291 de reclame in ecran partajat). In total B1 TV a avut aproape 1.200 de reclame pentru proiectul de la Roșia Montană, fiind pe locul secund dupa Romania TV, care a difuzat aproape 1.400, potrivit Pagina de Media. Explicația numărului mare de pe cele două canale: România TV și B1 au avut mai multe rubrici sponsorizate de Roșia Montană Gold Corporation, la finalul cărora apărea sigla RMGC.
B1 TV a confirmat
”conspiratia a tacerii de aur” din care face parte, ignorand sau minimalizand protestele ample din Capitala si din tara impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Aceeasi televiziune a relatat, insa, cu lux de amanunte si alocand spatii ample, modul cum “Cei 33 de mineri blocati in subteran la Rosia Montana au iesit la suprafata duminica seara, cu lacrimi in ochi, dupa ce au discutat cu premierul Victor Ponta”.
Potrivit monitorizării CNA pentru perioada 1 septembrie 2013 – 6 octombrie 2013, la postul B1 TV au fost trei emisiuni („Capital TV”, „Business B1” şi „Preţul aurului”) sponsorizate de compania Roşia Montană Gold Corporation, iar durata medie zilnică a dezbaterilor dedicate subiectului Roşia Montană la B1 TV a fost de 97,55 minute. B1 TV a difuzat, începând din 1 septembrie, ştiri, reportaje, transmisiuni cu acţiuni colective din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Roşia Montană.
Dupa ce compania miniera RMGC a intrat in vizorul autoritatilor, fiind urmarita penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, au iesit la iveala si sumele de bani platite pentru publicitate. Astfel, potrivit RISE Project, în 2013, agenția D.A. Communication & Media, patronată de Andronic, a facturat către RMGC servicii în valoare de 420.200 lei. Ulterior, o parte din acesti bani (265.500 lei) au plecat din contul firmei lui Andronic în cel al postului B1 TV – controlat, în acte, de mai multe companii ale familiei Păunescu în asociere cu Sorin Oancea, managerul televiziunii. Potrivit dosarului fiscal al RMGC, citat de RISE Project, în 2013, corporația a plătit în 2013 la B1 TV publicitate in valoare de 614.996 de lei.
Contract de 2,5 milioane euro cu PSD pentru promovarea lui Ponta
Pe de alta parte, schimbarile in politică editoriala confirma „acordul financiar” pe care B1 TV l-ar fi semnat cu PSD – potrivit unor surse citate de Comisarul.ro – pentru sprijinirea lui Victor Ponta in campania pentru alegerile prezidentiale. Sursele site-ului amintit sustineau ca “suma negociata pentru 3 luni si jumatate este de 2,5 milioane de euro, platibili în 6 rate egale”. Informatia facuta publica la finele lunii iulie a fost confirmata si de alte surse de pe piata media, care sustin ca in spatele reorientarii politice a B1 TV s-ar afla un personaj important de la varful PSD, al cărui nume nu-l vom face public încă, dar care ar controla indirect un procent masiv din actiunile B1 TV.
La scurt timp dupa parafarea intelegerii, jurnalistii postului au primit instructiuni clare sa nu mai dea stiri negative la adresa lui Victor Ponta. Mai mult, ponderea stirilor pozitive, in care Victor Ponta este prezentat intr-o lumina favorabila, a crescut semnificativ in luna august.
Unul dintre cele mai relevante exemple cu privire la repozitionarea postului este modul in care au fost prezentate vestile negative despre economie transmise de INS, dar percepute drept bune de premierul Victor Ponta. B1 TV a prezentat versiunea optimista a lui Ponta, la fel ca Antena 3 sau Romania TV.
La inceputul lunii august, aparitia lui Traian Basescu la B1 TV a provocat un scandal urias in acest post de televiziune, potrivit comisarul.ro. Finanţatorii au sunat si au cerut acelaşi timp de emisie pentru ca Ponta sa raspunda acuzatiilor, iar Ponta a primit timp de emisie si a primit intrebarile la care a dorit sa raspunda. Atmosfera este din ce în ce mai greu de suportat in randul angajatilor postului. Celor mai multi le este frica sa puna intrebari in legatura cu noua orientare a postului, ai ales ca, odata cu incheierea intelegerii au fost eliminati de pe post o serie de invitati permanenti si realizatori, iar cei ramasi se tem pentru locul lor de munca.
Trece B1 TV de partea „învingătorului”?
La jumătatea lunii iunie, săptămânalul Cațavencii scria despre o întâlnire secretă dintre patronii mai multor televiziuni și deputatul PSD Sebastian Ghiță, patronul România Tv și apropiat al lui Victor Ponta.
„Joi 5 iunie, pe la 14.30, parcul Herăstrău a fost gazda unei reuniuni secrete. Gipuri negre, conduse de șoferi grași, cu uitături de K1, s-au îngrămădit pe aleea care unește lumea senină a parcului cu restaurantul Il Calcio. După numerele de înmatriculare, în spatele geamurilor negre au stat cururile șefilor și proprietarilor unor televiziuni de partid. Mașina lui Sorin Oancea (B1 TV), a lui Cristian Burci (Prima TV), a lui Cozmin Gușă (Realitatea TV), a lui Sebastian Ghiță (Romania TV) și-au vărsat încărcătura la restaurantul lui Gino Iorgulescu, după ce, cu cinci minute mai devreme, mașina lui Bogdan Teodorescu și Adrian Thiess păreau să fi făcut același lucru. Mînați de foame și de spaima de a rămîne pe dinafară după noiembrie 2014, brokerii de pupincurism politic s-au prezentat la chemarea lui Sebi Ghiță ca să-și depună obediența la picioarele viitorului președinte dat de PSD. Cu cîteva zile mai devreme se spune că ar fi avut loc o întîlnire asemănătoare la restaurantul Doina, cam cu aceleași personaje, dar avîndu-l ca invitat special pe Gabriel Oprea. În această perspectivă, adunarea din Herăstrău arată ca o ședință tehnică pentru împărțirea bugetelor după cantitatea, calitatea și importanța muncii depuse. Trebuie spus că de la eveniment a lipsit Rolls Royce-ul lui Dan Diaconescu, dar se pare că mogulul din Caracal așteaptă să i se redeschidă, mai întîi, OTV-ul”, anunțau cei de la catavencii.ro
„Consecințele acestui summit ar trebui să fie vizibile curînd. Stați cu ochii pe B1 și Realitatea, ca să fiți primii martori ai răsucirii. Cele mai spectaculoase se anunță pirueta lui Turcescu, roata țiganului Turturică, tumbele Laviniei Șandru, șpaga(tul) lui Rareș Bogdan și triplul salt mortal al bătrînului Cristoiu”, mai scrie sursa citată.
Cine sunt acționarii B1 TV
Din 2010, licența audiovizuală pentru postul B1 TV a fost preluată de compania SC B1 TV Channel SRL. Acționariatul firmei este format din Sorin Oancea (50%), fostul director general al televiziunii de știri Antena 3 și SC News Television (România) SRL (50%), ca persoană juridică. Actionarii societatii News Television (Romania) SRL sunt: SC Dac Air SA – 44,571%, Brazen Limited Liability Company (SUA) – 22,858%, SC Pavo SA – 22,571% si Elan Schwartzenberg – 10%. Potrivit reprezentantilor CNA, firmele Dac Air SA, Brazen Limited Liability Company (SUA) si SC Pavo SA sunt controlate de familia Paunescu. Reprezentantul legal al companiei B1 TV Channel este Sorin Oancea, director general al B1 TV. În septembrie 2011, B1 TV a fost transformat într-o televiziune de știri și publicistică, format în care emite și în prezent.
Intre pierderi si profituri
SC B1 TV Channel SRL care detine postul de televiziune B1 a avut o cifra de afaceri de 24,4 milioane RON anul trecut, aproximativ o treime fata de Antena 3 SA, cu un profit de numai135 mii RON. Compania a fost infiintata in 2010 cand a preluat licenta B1 TV, anterior postul fiind detinut de SC News Television Romania SRL.
Comentariile sunt închise.