Piedone-colectiv1

Judecătorul Luchian Constantinescu, de la Curtea de apel Bucureşti, are două argumente majore în baza cărora l-a eliberat din arest pe fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, potrivit motivării magistratului:

Nu s-a dovedit că Piedone a primit şpagă sau alt folos necuvenit de la patronii Clubului Colectiv

Piedone s-a acoperit într-adevăr de hârtii, după cum a spus chiar el a doua zi după incendiul care a condus la moartea a 60 de tineri. Chiar dacă aceste hârtii ale primarului, în fapt decizii ale Consiliului Local Sector 4, ar fi fost nelegale, ele nu au fost contestate de prefectul Capitalei.

Piedone fusese arestat de Tribunalul Bucureşti fiind acuzat de DNA de abuz şi fals în ancheta tragediei de la clubul Colectiv. Detalii AICI.

Vom detalia în cele ce urmează cel de-al doilea argument al judecătorului Constantinescu.

Potrivit legii, clubul Colectiv trebuia să aibă autorizaţie de securitate la incendiu. Este notoriu deja că nu avea. Potrivit hotărârilor Guvernului – HG 1739/2006, modificată prin HG 19/2014 :

“Se aprobă următoarele categorii de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu:

clădiri civile definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “înalte” sau “foarte înalte”, indiferent de aria construită ori de destinaţie (clădirea fostei fabrici Pionierul unde funcţiona clubul Colectiv este o astfel de construcţie – n.r.)

încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca “săli aglomerate”, amplasate în clădiri independente sau în clădiri cu funcţiuni mixte, indiferent de aria construită, regimul de înălţime ori destinaţie (un club în care vin sute de oameni aşa cum a fost clubul Colectiv în seara incendiului este o “sală aglomerată” – n.r.). (…)

e) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri cu funcţiuni mixte, având destinaţia de comerţ, producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 400 mp (potrivit autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv semnată de primarul Cristian Popescu Piedone, clubul avea destinaţie de comerţ, alimentaţie publică şi servire a băuturilor. În plus, spaţiul avea 425 de metri pătraţi – n.r.) (…)

g) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp (clubul Colectiv are o arie desfăşurată mai mare de 200 mp – n.r.)”

În aceste condiţii, apare întrebarea: putea Primăria Sectorului 4 să dea autorizaţie de funcţionare clubului Colectiv, în condiţiile în care nu avea autorizaţie de securitate la incendiu?

DNA susţine în referatul prin care a obţinut la Tribunal arestarea fostului primar Piedone că NU:

“La data de 14 ianuarie 2015 a fost eliberat acordul de funcţionare, iar la aceeaşi dată autorizaţia de funcţionare, fără a exista autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Deşi actul normativ menţionat condiţionează eliberarea autorizaţiei de funcţionare de obligativitatea autorizării pentru clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinaţia de alimentaţie publică cu aria desfăşurată egală sau mai mare cu 200 mp, securitatea la incendiu a fost nesocotită la eliberarea autorizaţiei”.

Judecătorul Luchian Constantinescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, susţine însă că era responsabilitatea celor de la ISU să verifice dacă acest club avea autorizaţie PSI, nu a primarului Piedone.

De ce spune judecătorul că Piedone nu avea responsabilitatea de a verifica dacă acest club avea şi autorizaţie PSI atunci când i-a dat autorizaţie de funcţionare? Întrucât Piedone s-a acoperit de hârtii.

Primarul s-a bazat pe Hotărârea nr. 55/28.08.2008 emisă de Consiliul Local al Sectorului 4, completată prin HCL nr. 22/29.02.2012, potrivit cărora – printre actele necesare pentru obţinerea acordului şi autorizaţiei de funcţionare – nu se regăseşte autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor.

Sunt legale hotărârile Consiliului Local Sector 4 prin care autorizaţiile de funcţionare pentru baruri, cluburi şi restaurante se pot da fără autorizaţie de securitate la incendiu? Este posibil ca legislaţia locală să contrazică legislaţia naţională? Cine trebuia să verifice acest lucru?

Potrivit legii 340/2004, privind instituţia prefectului, competenţa verificării legalităţii actelor administrative ale consiliilor locale aparţine prefectului. Prefecţii au obligaţia să verifice dacă sunt legale, dacă sunt în acord cu legislaţia naţională, iar dacă le consideră nelegale să la conteste în contencios administrativ în termen de 6 luni de la adoptarea lor. Pe 9 noiembrie, procurorii DNA au cerut printr-o adresă trimisă Prefecturii Bucureşti să precizeze dacă:

„Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Sector 4 nr. 20 din 29.02.2012 a fost supusă controlului de către prefect;

Dispoziţiile primarului sectorului 4 Bucureşti şi hotărârile Consiliului Local al Primăriei Sectorului 4 Bucureşti din anul 2012 au făcut obiectul controlului de legalitate al prefectului, în considerarea dispoziţiilor art.19 lit. e Legea nr.340/2004, privind prefectul și instituția prefectului.”

Răspunsul îl dă chiar judecătorul Constantinescu:

“Până în prezent, prefectul nu a sesizat niciun aspect care să atragă atenţia în sensul nelegalităţii HCL sus – menţionate sau în legătură cu nerespectarea acesteia a HG nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu“, arată judecătorul Luchian Constantinescu, cel care l-a eliberat pe Piedone şi, implicit, a aruncat pisica în curtea Prefecturii.

Cine erau prefectul Capitalei în 2012? Adică cei care ar fi putut verifica şi contesta în termen de 6 luni legalitatea hotărârii Consiliului Local Sector 4 din 29 februarie 2012, potrivit căreia autorizaţiile de funcţionare pentru baruri, cluburi şi restaurante se pot da fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Ei bine, la acea vreme, prefectul capitalei era notarul Mihai Atănăsoaiei.

Pe 11 aprilie 2012, el şi-a dat demisia pentru a candida la Primăria Sectorului 5 din partea PDL. Pe 18 aprilie, în locul lui Atănăsoaiei a fost numită Cristina Coruţ. Pe 27 aprilie, Guvernul Ungureanu a căzut în Parlament, iar noul Cabinet Ponta a numit-o în funcţia de prefect pe Georgeta Gavrilă, fost secretar general al MAPN, susţinută de vechiul PNL. Potrivit CV-ului, Gavrilă este doctor în Ştiinţe militare cu o teză din 2010 susţinută la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”. Gavrilă a fost prefect al Capitalei până în aprilie 2014, când a fost numit în locul ei procurorul mililitar DNA Paul Petrovan.

 

Sursa: romaniacurata.ro