HREBENCIUC-Viorel

Cel mai influent om politic, aşa cum îi placea lui Viorel Hrebenciuc să se recomande între cunoscuţi, a ajuns să controleze o bună parte din instituțiile statului român, până în 2014, când a fost reţinut şi apoi trimis in judecată în Dosarul „Romsilva”. Pe 23 februarie, Agenția Națională de Integritate a anunțat că a descoperit că 42.000 de euro din averea acestuia nu pot fi explicați prin veniturile declarate de Hrebenciuc. Replica acestuia a fost că totul este o prostie!
„Uitați-vă pe site la declarația de avere și vă lămuriți și singuri. E o prostie”, a declarat ironic fostul deputat PSD.

Combinațiile Hrebenciuc–ului

Numirea unor apropiaţi în posturi cheie din instituțiile publice i-au permis lui Hrebenciuc să fie un mic patron al statului. Fundaţia imperiului de combinatii a fost contruită de Hrebenciuc în primii ani de după Revoluţie şi i-a adus de la bun început controlul unor bugete publice de milioane de dolari la aceea vreme.

Reamintim ca acesta a fost reţinut în octombrie 2014 în dosarul retrocedărilor de păduri. În instanţă acesta şi-a recunoscut vina, deși inițial, la fel ca acum, a spus că ancheta DNA este o prostie.

Imperiul de relații prin care Viorel Hrebenciuc putea influența bugetee publice este compus din următoarele „regate

1. JUDEŢUL BACĂU

Viorel Hrebenciuc a construit fundația imperiului de combinații la nivel local, mai exact în judeţul Bacău, locul său de baştină.

Legături cu: frații Dumitru şi Sergiu Sechelariu, Dragoş Benea – preşedintele CJ Bacău, Andrei Şerban – primarul-fin din Slănic,

Primar până în 1992 al municipiului și apoi prefect până în 1996, acesta i-a sprijinit pe Dumitru Sechelariu și fratele său Sergiu Sechelariu să ajungă la rangul de baroni locali.

După cearta cu Dumitru Sechelariu, în preajma anului 2002, Viorel Hrebenciuc l-a ajutat sa devină “vătaf” de Bacău pe Dragoș Benea, actualul președinte al CJ, reținut și el într-un dosar de corupție în contractele publice.

Miza, anual 20 de milioane de euro: Lucrările publice anuale în orașele Bacău, Slănic și din întreg județul din Moldova porneau anual de la un minimum 20 de milioane de euro. Până în 2000 multe din aceste contracte publice ajungeau la firmele “Regilor șoselelor” este vorba de celebrii Dorel Umbrărescu și Costel Cășuneanu, și ei tot din Bacău, tot cunoscuți ai lui Hrebenciuc.

2. PRIVATIZĂRILE l-au consacrat în centrul lumii politice

Scena care l-a transformat pe Viorel Hrebenciuc dintr-un sforar local într-un combinator național cu legături în toate partidele a fost cel al privatizărilor.

Odată cu înființarea APAPS (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului) în anul 2001, Viorel Hrebenciuc își începe ascensiunea în combinațiile de la București. Acesta și-a făcut „simțită” prezența la fiecare investiție mai importantă de un milion de dolari, valuta la moda în anii ‘90 și începutul deceniului următor.

Legături cu: Dorel Simion, Ovidiu Mușetescu, Mircea Ursache și Stan Popa

Dorel Simion a fost unul dintre oamenii implicați într-una din primele afaceri ale lui Hrebenciuc, cea a Pieței de Gros din Capitală. Marian Cristache, un producător cooptat în proiect își amintește și acum de inspecțiile deputatului cu părul alb.

Dupa 2000, APAPS a trecut în subordinea Ministerului Privatizarii, conduse de Ovidiu Mușetescu, un alt apropiat al lui Hrebenciuc.

Dupa comasarea APAPS în AVAS, la conducerea autorității a fost numit Mircea Ursache, tot un apropiat al lui Hrebenciuc. Acesta a fost și reprezentantul statului în Fondul Proprietatea începând din 2007, la propunerea Guvernului Tăriceanu.

Prin conducerea AVAS a mai fost și Stan Popa, un alt apropiat al lui Hrebenciuc. Acesta este și acum vicepreședinte al instituției.

Miza, privatizări de minimum 500 de milioane de euro. Companiile statului au fost înstrăinate ieftin către apropiați/cunoscuți ai lui Viorel Hrebenciuc. Dintre aceștia, îi amintim pe cei mai cunoscuți, Ovidiu Tender, Corneliu Iacubov și Omar Hayssam.

Afacerea Rafo

Poate cea mai importantă privatizare în care a fost implicat numele lui Hrebenciuc a fost cea a rafinăriei Rafo pe care statul a dat-o grupului format din Ovidiu Tender, Corneliu Iacubov și Marian Iancu. Primii doi sunt prieteni ai lui Hrebenciuc, toți fiind originari din Bacău. Prejudiciul statului român în aceasta privatizare a fost estimat de presa între 80 și 300 de milioane de euro.

Alte companii ale statului au ajuns la oameni apropiați de Hrebenciuc, cum ar fi Omar Hayssam sau Zaher Iskandarani.

3. IMOBILIARE

Viorel Hrebenciuc a înțeles repede, în urmă cu două decenii, că prețul pământului din jurul Bucureștiului va crește de zeci de ori, așa ca și-a făcut relații cu o mare parte din viitorii latifundiari rasariți în ultimele decenii.

Legături la: Administrația Domeniilor Statului (ADS), Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietaților (ANRP)

Într-o interceptare DNA, Hrebenciuc afirma ca George Băeșu, fostul director de la ANRP, este “omul meu”.

Un alt apropiat politic al lui Hrebenciuc la ADS a fost senatorul UDMR Tanczos Barna (președinte ADS 2005-2008 și în 2009). Senatorul UDMR Tanczos Barna este urmărit penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual în legatură cu retrocedarea unor terenuri ale Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura (SCDP) Băneasa, prejudiciul produs acesteia fiind de aproape 16 milioane lei, potrivit DNA.

Întâmplător sau nu, Hrebenciuc este amic, rudă sau cunoscut cu o parte dintre latifundiarii care au fcut avere din terenuri achiziționate în București și în Ilfov. Cei mai cunoscuți sunt Gigi Becali. Nae Nicolae (decedat în 2013 într-un accident rutier) și Nicolae Badea, caruia i-a și nășit un copil.

Hrebenciuc a fost singurul om despre care Becali nu a spus vreodata niciun cuvânt urât, deși de gura sa nu au scăpat nici rude sau apropiați precum Ioan Becali sau nașul Gicî Hagi. Chiar Gigi a spus că Hrebenciuc l-a ajutat în câteva afaceri, iar în mod curios, după ce a fost închis, presa sportiva a susținut că Hrebenciuc și fiul său Andrei au condus clubul din umbră și nu numai. În acest sens, presa de specialitate a mai speculat că fostul parlamentar PSD a participat la negocieri pentru achiziționarea unor jucători, a plătit restanțe, etc.

Un alt latifundiar, care de data aceasta a profitat de despăgubirile primite de la ANRP, este omul de afaceri din zona Olteniei, Mihai Rotaru. Acesta din urma este nașul de nuntă al lui Andrei Hrebenciuc. Rotaru a primit de la ANRP peste 25 de milioane de euro.

4. LUCRARI HIDROTEHNICE

În fiecare an, Administrația Națională a Apelor cheltuie peste 50 de milioane de euro pentru îndiguiri și alte lucrări hidrotehnice. Colosul din acest domeniu este firma Aquaproiect, compania care primește majoritatea contractelor în domeniu.

Legaturi cu: familia lui Aurel Constantin Ilie, fost consilier al lui Ion Iliescu și fost Ministru al Mediului

În dosarul Iacubov, unul din martori a susținut ca firma Aquaproiect e controlată de Hrebenciuc, deși în acte apare ca fiind deținută de un fost ministru al Mediului din perioada Năstase, Aurel Constantin Ilie, decedat în 2014. Martorul a relatat ca Hrebenciuc l-ar fi forțat sa-și vândă partea de acțiuni de la Aquaproiect lui Iacubov.

5. MASS-MEDIA

Dacă în anii ‘90 a a ajutat la lansarea postului local Buzău TV, în deceniul următor Hrebenciuc a țintit spre influentul cotidian “Adevărul”, controlat la aceea vreme de Dumitru Tinu și Cristian Tudor Popescu. Chiar acesta din urma l-a acuzat pe Hrebenciuc, într-un celebru editorial în care l-a poreclit “guzganul rozaliu”, ca a pus mâna pe ziar. Conform presei vremii, 1,7 milioane de euro, bani proveniți din surse necunoscute, ar fi fost imprumutul pe care Viorel Hrebenciuc i l-ar fi dat lui Tinu pentru a acapara “Adevărul”.

Fostul parlamentar a vrut să controleze presa scrisa și prin fabrica de hârtie de la Letea. Dumitru Sechelariu a fost cel care a cumpărat fabrica Letea la sfaturile lui Hrebenciuc, așa cum recunoștea acesta în urmă cu un deceniu.

6. CONSTRUCȚIILE

Un alt domeniu pe care Hrebenciuc a pus ochii a fost cel al reglementărilor în domeniul construcțiilor.

Legături cu: Sergiu Sechelariu și Irina Jianu

În Guvernul Nastase l-a impus pe Sergiu Sechelariu ca secretar de stat responsabil cu acest domeniu, iar sef la Inspectoratul de Stat în Constructii a fost bacăuanca Irina Jianu, cea care l-a denunțat, ulterior, pe Adrian Năstase, la DNA.

7. SIF-URILE

SIF Muntenia și SIF Moldova au fost cele două societăți de investiții în care fostul parlamentar și-a întins combinațiile. Implicarea acestuia a fost deconsipirată și de brokerul Cristian Sima.

Legături cu: Victor Adrian Prodan, Adrian Hrebenciuc – fiul lui Viorel – și Mihai Rotaru.

Victor Adrian Prodan si Nicolae Mergeani sunt avocați ai lui Viorel Hrebenciuc, iar Victor Adrian Prodan a fost, până în decembrie 2014, membru în Consiliul de Administrație al SIF Muntenia.

Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai influenti lideri politici din România din ultimii 20 de ani, a devenit, la 28 de ani, cel mai tânăr membru în consiliul de administratie al unui SIF, fiind ales în aprilie 2013 în CA SIF Moldova. Mihai Rotaru, socotit de presa economică, drept unul din primii cinci investitori la burs, a fost cel care a sprijinit alegerea fiului lui Hrebenciuc. Peste un an, Rotaru avea sa-i fie naș, la nunta lui Andrei Hrebenciuc.

Miza, 461 milioane de euro: SIF-urile sunt cele mai tranzacționate pe piața bursiera din România, sunt vehicolele financiare care aduc cel mai mare profit. În plus, SIF-urile controlează la rândul lor alte zeci de unitați listate pe bursă. Valoarea acțiunilor SIF Muntenia se ridica la 230 de milioane de euro, iar cele de la SIF Moldova ajung la 211 milioane de euro

 

Citiți mai mult pe cetateanul.net