Autoritatile de la Bucuresti, in frunte cu guvernantii, Administratia Prezidentiala si chiar pana si parlamentarii care s-au strofococat sa dea unda verde infiintarii Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate au dat asigurari triumfaliste ca, gata, si-au facut datoria in sprijinirea luptei anticoruptie. Mai mult chiar, cel mai tare a plusat, ca intotdeauna de altfel, Raluca Pruna, care s-a si grabit sa promita, cu ceva vreme in urma, ca in primul semestru al anului 2016 asa-numita Agentie de Recuperare a Prejudiciilor nu doar ca va fi pe deplin operationala, dar si ca va „rupe” tot.
Astfel ca va fi nevoie de noi si noi procese pentru a se demonstra ca unii milionari aparuti peste noapte sunt doar „sagetile” folosite de catre „clientii DNA” pentru mascarea veniturilor ilicite.
Mai iuti de picior
Faptul ca lupta statului roman cu marii corupti s-a desfasurat in mai multe viteze a reprezentat un avantaj enorm pentru cei care astfel au avut timpul necesar pentru a-si lua masuri suplimentare de protectie, cel putin pentru ascunderea averilor. Astfel ca, desi procurorii anticoruptie operau arestari pe banda rulanta, majoritatea dintre ele fiind coroborate cu cererea luarii unor masuri asiguratorii pentru recuperarea ulterioara a prejudiciilor, faptul ca alte structuri nu au venit imediat in spatele DNA a dus la o „falie” intre activitatea institutiilor care acum cu greu mai poate fi umpluta. Pentru ca, in timp ce parlamentarii si guvernantii s-au „cacait” atata amar de vreme sa stabileasca odata pentru totdeauna carei institutii i-ar reveni misiunea, dar si repsonsabilitatea, de a aduce banii indisponibilizati de procurori la buget, cei vizati s-au dovedit mult mai iuti de picior. Si chiar daca, la inceputul unor anchete, au fost luati prin surprindere si s-au trezit cu unele bunuri indisponibilizate, apoi au recurs la diverse stratageme de albire intensiva a „banilor negri” detinuti, pentru ca autoritatile statului sa poata ajunge cat mai greu cu putinta la adevarata provenienta a acestora.
„Teapa” off shore
Vreme indelungata, miliardarii si politicienii care produceau in Romania puzderie de bani negri s-au folosit aproape in exclusivitate de o uriasa retea de firme off shore pentru a-si scoate averile din tara. Si schema a functionat de-a dreptul ireprosabil ani buni de zile, pana ce comisiile rogatorii ale anchetatorilor de la Bucuresti au reusit sa sparga „codul” acestor „suveici”, moment din care, practic, niciun leu scos din tara prin aceasta metoda nu a mai fost in siguranta. Asa ca, temandu-se sa nu ia „teapa” cu aceste retele de firme off shore atat de vanate acum pe plan mondial, miliardarii s-au vazut nevoiti sa recurga la alt mod de a-si scoate banii din tara. Totul intr-o veritabila cursa contracronometru pentru a-i pune la adapost de diversele structuri ale statului roman care, teoretic cel putin, ar fi trebuit sa se ocupe cu celeritate de recuperarea acestor prejudicii.
Au spart Monaco!
Si astfel se pare ca unii miliardari care stiau ca nu mai au nicio sansa sa traga prea mult de timp in instante si ca sunt panditi de condamnari la inchisoare cu executarea au riscat totul pe o singura carte si au inceput sa scoata bani, cat mai multi bani, in strainatate. Asa s-a si ajuns deja la o mica legenda in high-life-ul dambovitean potrivit careia, in ultimul an de zile cel putin, romanii „prigoniti” de DNA in tara au ajuns „regii cash”-ului din Monaco. Iar printre cei suspectati ca ar fi scos sume exorbitante de bani cash din Romania sunt, desigur, membrii asa-numitului „grup de la Monaco”, format din cateva duzini de fosti politicieni, demnitari sau oameni de afaceri, de la Adriean Videanu si Sorin Blejnar, pana la Dan Adamescu. De altfel, serviciile de informatii ar fi avertizat alte structuri ca se duc bani „cu sacii” la Monaco, numai ca unii dintre cei care ar fi trebuit sa intervina, ori n-au putut, ori n-au vrut… Iar cand se va trece cu adevarat la operatiunea de recuperare a prejudiciilor, cei de la noua Agentie se vor trezi ca pot administra doar niste bunuri fara mare valoare sau supraevaluate, parca lasate special la vedere, in tara, de catre cei care si-au scos deja „grosul” averilor in strainatate…
Nu ies socotelile!
Drept urmare, dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, o buna parte dintre procurorii si politistii judiciari detasati sa treaca la recuperarea si valorificarea imediata a prejudiciilor si-au pus de la bun inceput mainile in cap, dandu-si seama ca, in practica, nu le vor iesi niciodata banii din hartii! La randul lor si procurorii care conduc alte anchete aflate in plina desfasurare si care vizeaza nume mari ale politicii sau mediului de afaceri sunt ingrijorati ca, datorita ritmului in care se judeca aceste spete, nu se va mai putea recupera niciun prejudiciu real in cele din urma, in afara „firimiturilor” special lasate in tara, drept momeala, de catre cei care si-au facut planurile ca, dupa niscai luni sau chiar ani de zile petrecuti dupa gratii, cel putin vor putea duce apoi un trai indestulat, peste meleaguri, atat ei cat si multe alte generatii de mostenitori…