Florică Bîrsăsteanu are ”shades of grey”. A fost propulsat de Victor Ponta mai întâi manager cu mandat scurt al Spitalului Județean Timișoara, apoi deputat de Timiș cu mandat scurt, la alegerile parțiale din 2014. Acum Liviu Dragnea l-a pus șef la PSD Timișoara și l-a lansat în cursa pentru primăria celui de-al treilea oraș al României. În realitate dr. Florică Bîrsăsteanu ascunde în trecutul său o asociere cu un politician trimis în judecată, apropiat de Victor Ponta. Mai mult, cei doi au derulat o afacere medicală prin care au decontat sume uriașe de la stat, sume considerate în breaslă ca imposibil de realizat în condiții legale.
E vorba de centrul imagistic Romrad RMN SRL, deschis în 2007 de Florică Bîrsăsteanu (PSD) și deținut în cote egale cu Adrian Duicu (PSD), celebrul baron de Mehedinți, cunoscut prin faptul că procurorii DNA l-au interceptat în antecamera cabinetului premierului Victor Ponta. În 2008 Bîrsăsteanu și-a vândut partea sa din firmă lui Adrian Duicu, care ulterior a patronat singur ”actul medical”. Deputatul susține însă o altă versiune, că, de fapt, Adrian Duicu i-ar fi luat părțile sociale din firmă prin inginerii nelegale, aspect negat însă de Duicu.
Despre centrul Romrad RMN SRL au apărut mai multe articole în presa locală și centrală începând cu 2013 și în special după ce firma controlată de Adrian Duicu a intrat în atenția procurorilor DNA, care au transmis către presă informații din dosar. Însă România Curatăprezintă în premieră dovezi ale pompării spre firma celor doi PSD-iști a unor sume enorme de bani publici în primele trei luni de contract cu CNAS, perioadă când Bîrsășteanu și Duicu erau tovarăși de business. Mecanismul obținerii banilor este unul năucitor.
Dottore Duicu și Dr. Bîrsășteanu, salvarea așteptată de mehedințeni
Până în 2007 nu a existat aparat RMN în Drobeta Turnu Severin, motiv pentru care mehedințenii care aveau nevoie de servicii de imagistică medicală tip RMN mergeau în localitățile mari din zonă (Arad, Timișoara, Petroșani, Craiova). Sumele decontate de CJAS Mehedinți în primele nouă luni ale anului 2009 către toți furnizorii de servicii de imagistică medicală, atât RMN, cât și CT cumulat, au variat între un minim de 19.776 lei în ianuarie și 19.892 lei septembrie și un maxim de 37.809 lei în iunie și 44.226 lei în mai. Media sumelor cheltuite de CJAS Mehedinți în primele nouă luni din anul 2007 pentru toate serviciile de imagistică medicală tip RMN și CT prestate de toți furnizorii de servicii medicale luați la un loc, a fost de 27.879 lei lunar.
Apoi a intrat în scenă firma Romrad RMN SRL, a cuplului Bîrsășteanu-Duicu. Atât de mare a fost foamea localnicilor să-și facă și ei un RMN, încât numărul de solicitanți a crescut de aproape 20 de ori în doar două luni de la intrarea pe piață a firmei, bătând toate statisticile medicale în materie. Mai mult, mehedințenii nu doar că au fost de 20 de ori mai mulți ca de obicei, dar au dat dovadă de patriotism local, aproape toți mergând la RMN-ul lui Duicu și Bîrsășteanu, ambii de la PSD.
95,9% din banii casei județene de sănătate, ”rași” de firma celor doi pesediști
În luna octombrie 2007, prima sa lună de contract cu CJAS Mehedinți, Romrad RMN SRL a ras aproape toate fondurile CJAS pentru acea lună, încasând 95,9% din banii alocați. Asta în condițiile în care CJAS Mehedinți a majorat în acea lună sumele alocate imagisticii medicale de 6 ori comparativ cu media banilor alocați în fiecare din lunile precedente.
Astfel, dacă media lunară de bani alocați pentru imagistică medicală în Mehedinți a fost de 27.879 lei în intervalul februarie-septembrie 2007, în octombrie s-au alocat 169.451 lei, din care 162.547 lei au fost direcționați către Romrad RMN SRL și numai 6.903 lei au plecat către toate centrele medicale concurente luate la un loc. Însă luna octombrie 2007, cea de debut în relația cu CJAS Mehedinți a reprezentat doar încălzirea pentru firma de decontat bani de la stat a lui Bîrsășteanu & Duicu.
În noiembrie 2007 CJAS Mehedinți a majorat suma alocată imagisticii medicale până la 526.488 lei. Pentru a înțelege dimensiunea sumei, o comparăm cu toți banii alocați imagisticii medicale pe tot județul Mehedinți, în intervalul ianuarie-septembrie 2007, adică 223.037 lei. Asta înseamnă că suma pentru trei trimestre alocată județului Mehedinți de autoritățile statului, a reprezentat doar 42,3% din suma alocată în luna noiembrie 2007.
Dar să vedem ce s-a întâmplat cu banii pe acea lună. Dintre aceștia suma de 6.285 lei (1,2% din total fonduri alocate) au fost împărțiți între toate centrele concurente luate la un loc și 520.203 lei (98,8% din total fonduri) au fost dați firmei Romrad RMN SRL.
Luna decembrie 2007 a fost de asemenea o lună bombă, în care Romrad RMN SRL, a încasat 175.000 lei, în contextul în care restul ofertanților de pe piață, inclusiv unul localizat în Drobeta Turnu Severin, au încasat 31.108 lei.
Cataclismul de la Drobeta din ”MMVII-Anno Domini”
Cel mai absurd e însă că numărul cetățenilor județului cu ”nevoie de RMN” s-a înmulțit în noiembrie cu 1.800%, comparativ cu media lunară din primele trei trimestre ale anului, marea majoritate alegând Romrad RMN SRL. Asta înseamnă o depășire bruscă cu un număr între 1.080 și 1.693 de cazuri a numărului mediu de clienți pentru RMN din tot județul.
Asemenea fenomene de ”îmbulzeală” subită apar doar în cazul unor accidente cu victime colective, sau cataclisme cu rezonanță mediatică mondială. Un exemplu de eveniment în care poate apărea ”din senin” asemenea duium de persoane cu nevoie de asistență medicală (generică, nu RMN, fiindcă nu am găsit unul), e de pildă prăbușirea unui meteorit la Celiabinsk în munții Urali (vezi aici detalii ). Atunci victimele au fost rănite de cioburile rezultate în urma spargerii geamurilor clădirilor, din cauza undei de șoc cauzată de prăbușirea meteoritului.
Specialiștii în RMN consultați de România Curată au fost incapabili să identifice ce cauză ar putea provoca într-un județ slab populat ca Mehedințiul, răsărirea din neant a 1090-1693 de pacienți în plus peste media lunară.
Mai mult, deși instituțiile statului sunt considerate monumente ale birocrației, CJAS Mehedinți a reacționat prompt din clipa zero când a escaladat această ”nevoie omenească de RMN”, suplimentând în mod repetat sumele decontate din bani publici aferente lunii noiembrie 2007.
România Curată a cerut opinia de expert a doctorului Mircea Medrea, cel care a adus primul RMN din România după revoluție, referitor la cauza afluxul subit de cereri de RMN-uri în Mehedinți, care dă peste cap toate statisticile medicale. Singurele comentarii ale medicului au fost: ”neverosimil și suspect”. Radiologul Mircea Medrea s-a declarat incapabil să proceseze între 1.142 și 1.789 de RMN-uri într-o singură lună cu un singur aparat, în ciuda celor 40 de ani de experiență în domeniul RMN.
”Eu i-am pus pe roate o jucărie cu care el s-a jucat grobian”
România Curată a solicitat și deputatului PSD să explice suma enormă de fonduri CNAS aspirată de firma la care era asociat, în noiembrie 2007: ”Când a văzut (n.r. Adrian Duicu) că se pot câștiga bani frumoși din chestia asta, a (n.r. Adrian Duicu) sărit pe Casa de Asigurări, a luat toți banii de pe paraclinic și i-a trecut pe RMN, banii pe paraclinic însemnând laboratoare, analize, radiologie, ecografie, cu ajutorul unei doamne care era acolo mare șefă, (una) Rolea. (n.r. Elisabeta Rolea, directoarea generală a CJAS Mehedinți de la acel moment). Ei, și așa se explică acei bani care au fost frapant de mulți la vremea aceea pentru o lună de activitate… Aveți perfectă dreptate. Logica dumneavoastră este curată. O dată se poate explica prin decizia pe care a luat-o acest individ (n.r. Adrian Duicu) legat de doamna de la Casă: «Alo, dă-mi că pot și aduc». E clar că aici a fost o chestie dubioasă. A luat toți banii. I-am zis: «Mă omule, nu se face așa ceva în medicină, mă omule, că nu vinzi benzină aici, ai dat tu lovitura. Sunt sute de alți doctori care așteaptă părticica aia de la Casă». Le-a luat toți banii. Întrebați-o pe doamna Rolea care a fost directoare acolo, că n-o cunoșteam eu pe Rolea să mă duc eu să fac trafic de influență la ea. În al doilea rând, a fost un eveniment mediatic. A fost foarte bine privit. A venit Primarul, Prefectul, toată lumea a venit ca la Mecca să se examineze. A fost un boom din punctul ăsta de vedere în lumea medicală. Sigur că a fost exagerat. Făcuse contracte cu toate instituțiile mari de acolo, aia cu apa grea care dă faliment acuma (n.r. RAAN). Avea contract cu ăia. N-am avut nici o implicare în toate chestiile astea. Eu doar i-am pus pe roate o jucărie cu care el s-a jucat ca un grobian. Asta este realitatea. E un business de care nu-mi pare rău, care a făcut mult bine în județul ăla. Că l-a administrat porcește la un moment dat… Și pentru mine a fost o surpriză acel record (n.r. e vorba de suma de 520.203 lei decontată în luna noiembrie 2007 la CJAS Mehedinți). Eu n-am avut nici o influență. Nu eu chemam pacienții acolo, nu eu le-am făcut biletele de trimitere…A abuzat (n.r. Adrian Duicu) porcește de investigații, inclusiv ca timp și inclusiv ca indicații. Medicii care au trimis, ca indicații, au exagerat probabil cu indicațiile, trimițând la investigații oameni care n-aveau nevoie (n.r. De investigații imagistice RMN)”. Florică Bîrsășteanu a declarat României Curate că acei bani n-au ajuns niciodată în conturile sale: ”Beneficiarul sumei aș fi dacă aș fi luat de acolo dividende. N-am luat niciodată”.
Explicația inexplicabilă a performanțelor RMN-ului din Drobeta Turnu Severin
Luna noiembrie 2007 a avut 24 de zile lucrătoare, dacă considerăm fiecare zi lucrătoare de 12 ore și zilele de sâmbătă cu câte 6 ore lucrate. O spune programul afișat al Romrad RMN SRL și o confirmă un insider care a interacționat temeinic cu centrul imagistic în anul 2007 și care ne-a declarat că după ora 20.00 la sediu nu mai era nimeni din staff-ul medical al Romrad.
Cei 520.203 lei alocați de CJAS Mehedinți către Romrad RMN SRL în noiembrie 2007 înseamnă o sumă zilnică de 21.675 lei. La un program de 12 ore pe zi, reiese o sumă alocată pe oră de 1806 lei.
La acel moment CJAS deconta cu suma de 290,7 lei investigația RMN nativă și cu 455,5 lei o investigație RMN cu substanță de contrast. Dacă considerăm varianta ieftină a RMN-ului, rezultă un număr mediu de 6,21 investigații pe oră la foc continuu, timp de 12 ore pe zi, 24 de zile pe săptămână. Asta înseamnă că durata medie a RMN-urilor la SRL-ul cuplului Bîrsășteanu-Duicu a fost de unul la fiecare 9 minute și 38 secunde.
La polul opus, dacă toate investigațiile ar fi cu substanță de contrast, adică mai costisitoare și mai scumpe, rezultă o medie de 4 investigații pe oră timp de 12 ore pe zi, 24 de zile pe lună. Asta înseamnă în medie câte un RMN cu substanță de contrast la fiecare 15 minute și 13 secunde.
România Curată a solicitat părerile unor experți în domeniul aparaturii RMN și al operării aparatelor RMN pentru a afla dacă analizele RMN se pot efectua cu asemenea viteză. Am solicitat expertiza lui Marian Ghinescu, actual manager al MG Medical Ecoline și director până în 2014 al compartimentul de aparatură medicală al Siemens în țara noastră, Siemens fiind unul din cei patru producători majori de pe piața mondială de aparatură RMN. Precizăm că expertului în echipamente medicale Marian Ghinescu nu i s-a comunicat numele operatorului Romrad RMN SRL, nici numele asociaților, Adrian Duicu și Florică Bîrsășteanu, explicațiile sale referindu-se doar la durata medie și minimă a unei investigații și dacă e posibil tehnic să se realizeze ”pe bune” timpii obținuți de RMN-ul de la Drobeta Turnu Severin:
”O secvență de RMN durează între 20 și 30 de minute, ca să nu ținem cont de complexitate, dar 20-30 minute e secvența de RMN completă și coerentă. Tot ce este sub 15 minute e mult prea rapid, în sensul că între calitatea actului medical și productivitate se face un rabat în detrimentul calității. Un RMN la 9 minute și 40 de secunde se numește «Poză la Foto Buzești». Știți că pe Buzeștiul vechi erau mai multe centre foto. Avea și Toma Caragiu o poantă într-o scenetă: «Fă-ți poză la Foto Buzești, să vezi dacă le cumpără cineva». Este mult prea puțin pentru o investigație medicală. Nu se pune problema de performanță prin viteză. De fapt timpul ăsta de care vorbim e un timp între poziționarea pacientului, fixarea antenelor, achiziție și demontarea tuturor. E corectă abordarea dumneavoastră. Nu e medical. Este «Poză la Foto Buzești»”.
Al doilea expert consultat de România Curată în același mod, ”în blind”, fără să știe numele subiecților investigației noastre, este dr. Mircea Medrea. Medicul are o experiență internațională de peste 20 de ani în domeniul RMN-urilor căpătată în Germania, Israel și Franța înainte de a-și deschide propriul centru în România. Pe baza experienței practice dobândite de acesta în efectuarea de investigații RMN, am considerat opinia sa una credibilă, referitor la timpii minimi și medii de realizare a acestui tip de investigații:
”Pe mine nu mă interesează numele. Eu vă spun doar tehnic. Eu fac RMN din 1985, iar în România din 1996, când am adus și primul RMN din țară. Minimum e la o examinare de coloană lombară, care e de 14 minute. Dacă vrei secvențe speciale, pentru neurologie, cazuri care apar cam tot la al doilea pacient, ajungi la 20-25 de minute. Dacă aplici și substanță de contrast, trebuie să mai repeți niște protocoale, ceea ce crește durata investigației. La centrul nostru medical, noi avem o medie de 30 de investigații pe zi. Dar e vorba de București, un oraș cu 2 milioane de locuitori… La 9 minute și ceva n-am voie să pun diagnostic. Ajunge foarte la limită. Eu nu pot să-mi închipui. Cea mai simplă investigație cu substanță de contrast durează un minim de 20-25 de minute”. Singura explicație a medicului Mircea Medrea, ca o concluzie la dialogul cu România Curată, a fost că de vină e posibil să fie înțelegerea eronată din partea jurnalistului care a documentat cazul: ”Eu cred că n-ați înțeles dumneavoastră bine. Probabil că acel centru are două aparate RMN și ați înțeles greșit că e vorba doar de unul”.
L-am rugat pe Adrian Duicu, patronul Romrad RMN SRL să deslușească misterul numărului de aparate RMN și domnia sa a susținut întru totul varianta României Curate: ”E un singur RMN cumpărat în 2007 de societatea Romrad. Un singur RMN, cumpărat în leasing, care se plătește și astăzi. Până în 2016 este rata la leasing la el”.
Ce spune radiologul PSD
Am solicitat și deputatului Florică Bîrsășteanu să ne spună cât este, în viziunea sa, durata minimă a unei investigații imagistice tip RMN, cu și fără substanță de contrast: ”Nu e nici o prevedere legală care să-ți spună cât e durata minimă a protocolului obișnuit pentru un RMN…Depinde de segment și depinde de medic. Pacientul vine pentru un diagnostic acolo. Dacă ești un ochi experimentat, poți să pui diagnosticul în 30 de secunde. Eu pot să pun diagnosticul și după 5 minute de examinare. Restul sunt secvențe care sunt pe protocoale și atâta tot. Poate să fie protocol și de o oră, poate să fie protocol și de 5 minute. Dacă vine pacientul cu un genunchi traumatizat, poți să pui diagnosticul în 3 minute. I-ai făcut o secvență, felia, și ai văzut că și-a scrântit piciorul la schi și are ligamentul rupt. Pentru medicul care l-a trimis asta era întrebarea: «Are ligamentul rupt?» «Are ligamentul rupt» și i l-ai descris. Nu scrie niciunde în protocoale că trebuie să faci zece segmente sau cinci segmente. Durata minimă a unui RMN depinde de situația cazului, de medic, de aparatură… Poate să fie un minim rezonabil de 15 minute și un maxim, dacă fac abdomen cu contrast dinamic să prind 3 faze ale contrastului, poate să fie 35, maxim 40 de minute… Ca o medie a numărului de examinări pe zi, în urma unei analize statistice, pot spune că noi avem programări îndeobște la jumate de oră. Dar de obicei pe lângă astea mai introducem încă 4-5 examinări pe zi liniștit. Cam asta e uzanța la cabinetele mele”.
România Curată a calculat pe baza numărului de programări ”uzitate” în cadrul firmelor deputatului PSD (35 la număr) și ne-a rezultat că la acel moment centrul imagistic deținut de cuplul Bîrsășteanu-Duicu la Drobeta Turnu Severin ar fi trebuit să deconteze zilnic între 10.174 lei și 15.942 lei, nicidecum 21.675 lei/zi, cât a fost media zilnică de încasări a Romrad RMN SRL în luna noiembrie 2007. Exprimat procentual, încasările zilnice din bani publici la Romrad, au fost cu 30-50% mai mari decât cele cu care doctorul Bîrsășteanu se întâlnește în viața reală.
Duicu: ”Să nu mă mai deranjezi… Tu ești o epavă”
În luna noiembrie 2007, circa 98% din fondurile CJAS MH pentru radiologie au fost decontați exclusiv către firma Romrad, restul de 1,2 %, fiind împărțit de toți concurenții luați laolaltă. În acest context am solicitat domnului Adrian Duicu un punct de vedere referitor la sumele imense de bani publici atrase din chiar momentul zero al începerii activității, în 2007: ”Deja ești prost, ca Societatea ta Academică. Dacă tu vezi bani cu nemiluita… Deci eu îți spun că deja ești prost. Punctul de vedere al meu e că ești prost. Ai înțeles, da? Mă, tu ai înțeles?”.
Întrebat de România Curată cum i-a venit ideea să se apuce de o afacere cu RMN-uri, baronul de pe malul Dunării a mutat dialogul din registrul diagnosticelor cognitive, în cel nautic: ”Să nu mă mai deranjezi… Tu ești o epavă”.
Deputatul PSD Florică Bîrsășteanu a acceptat însă să explice României Curate care a fost geneza ”afacerii RMN” de la Drobeta Turnu Severin: ”Pe membrii familiei Duicu eu îi știu de pe vremea când acest personaj care a devenit emblematic în ghilimele pentru politica românească, avea 19 ani. Îi știu din 1992-1993. Mă duceam la ei în casă, veneau la noi. Niște oameni deosebiți părinții lui. Au făcut și ei ce a făcut toată lumea în zona de tranziție, acolo, româno-sârbă. Aveau benzinării și și-au făcut banii cum și i-au făcut. Treaba lor… Ideea a fost a lui. Începea să crească ca politician în zonă. Era necesară o unitate de genul ăsta. A fost ideea lui, dar eu l-am materializat. Toată finanțarea pentru proiect a venit girată doar pe numele meu. Eu am făcut leasingul pentru RMN. El doar a rezolvat și amenajat spațiul în policlinică și a amenajat acolo. Am făcut centrul cu Duicu, care era un om de afaceri, atâta tot. Nu era nimic deosebit. Era un om de afaceri cu influență acolo, da? Nu era un penal, ceea ce a ajuns. De fapt n-a ajuns penal. El are un proces. Să vedem cum s-o finaliza. Nu știu. Eu am pregătit medicii, i-am adus la Timișoara, au stat 2 luni aici, și-au făcut cât de cât ochiul. M-am dus cu echipa mea acolo, am pornit centrul. Asta a fost în luna octombrie. Apoi i-am dat o procură prin care eu ca persoană juridică l-am lăsat pe domnul Duicu să facă ce vrea el acolo… pentru că eu sunt expertul, atâta tot”.
Administratorul Bîrsășteanu ”se spală pe mâini” de Romrad
Florică Bîrsășteanu a fost asociat jumi-juma cu Duicu în perioada octombrie-decembrie 2007, când Romrad RMN SRL a încasat 857.751 lei din bani publici pentru RMN-uri (sumă reprezentând 95% din cifra de afaceri pe anul respectiv). Bîrsășteanu a oferit un punct de vedere legat de banii primiți de la CJAS Mehedinți pentru RMN-uri cu o durată sub cea minimă estimată de specialiști: ”Eu mi-am făcut treaba ca medic, ca profesionist. Restul și-au făcut-o cei care au administrat acolo. Eu n-am avut nici o tangență cu deconturile și cu toate chestiile astea. Au făcut cei care erau atunci. Eu doar am interpretat rezultatele. Nu mă întrebați pe mine ce s-a respectat. Întrebați pe fetele de la recepție, că eu nu stau să văd ce se lucrează acolo… Eram administrator, dar nu știu, că n-am semnat eu nimic. Nu mă interesează. Am făcut o procură prin care am delegat toate chestiile astea local, că nu stăteam eu să văd ce se întâmplă acolo. Nu eu am făcut deconturile și toate chestiile astea. Trebuie analizat cel ce le-a făcut”.
Bomba aruncată de deputatul PSD: Duicu i-ar fi furat cele 50% din firmă
Deputatul Bîrsășteanu i-a dat lui Adrian Duicu o procură prin care îl împuternicea să administreze societatea Romrad RMN SRL în numele său. Însă Florică Bîrsășteanu a declaratRomâniei Curate că Adrian Duicu, fără acordul său, ar fi introdus ulterior în acea procură legalizată la cabinetul notarial al soacrei lui Cristian Bușoi încă un paragraf: ”Un paragraf a fost adăugat ulterior procurii pe care am semnat-o eu. Semnătura nu este… Dacă dumneavoastră credeți că un notar este în stare să pună o apostilă de legalitate pe o semnătură xerografiată. Asta nu este semnătură. Și am bănuit eu că lucrurile.. și i-am dat procură dom’ne. Eu nu sunt aici, eu sunt expertul. Atâta tot. Faceți ce vreți voi. Avea o doamnă care se ocupa de toate chestiile alea, doamna Simona Mednyanszky. Era soția juristului lui sau ceva de genul ăsta. Și l-a luat el când a fost președinte (n.r. la CJ Mehedinți, actual secretar al județului). Eu practic prin chestia asta am delegat semnătura. A, că el, ulterior, cu această doamnă, au introdus paragraful (n.r. în procură) și mi-au furat cele 50 de procente. Asta este optica mea… Era un business de 1,4 milioane când l-am pornit cu el. Care om ar zice: «Suntem acționari amândoi, fă tu ce vrei cu acțiunile» , că aici (n.r. în procură) așa scrie. Au introdus un paragraf în care eu mă vând cu totul: «Mandatarul meu va putea face orice modificare a actului constitutiv al societății, inclusiv acte adiționale privind numirea și/sau revocarea de administratori, cesionarea părților mele sociale, dizolvarea, lichidarea și radierea societății… semnând în numele meu și pentru mine, oriunde trebuința o va cere, semnătura sa fiindu-mi opozabilă». Adică eu îți dau ție, fă ce vrei tu cu firma, după ce eu îți pun business-ul pe roate…. Știți când am aflat eu că mi-a furat părțile sociale. Cred că la un an de zile după. Nu îmi mai dădeau nici un raport. Înainte mai primeam câte-un raport, mai știam și eu ce se întâmplă. Nu-mi răspundea, nu nimic… El zice că a cumpărat părțile mele sociale cu 100 de lei. El a făcut această greșeală imensă, pentru că eu eram reprezentant al unei societăți comerciale (n.r. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu, care deținea 50% din Romrad RMN SRL), eu trebuia să facturez cu 100 de lei la el. N-are așa documente. Știu că aveți dreptate. Știu că aveți dreptate când vă întrebați de ce nu l-am dat în gât. Pentru că îi cunosc foarte bine familia. Pentru că părinții lui sunt oameni normali și părinții lui cu familia mea ne-am ajutat foarte mult. Că el e un nenorocit și a devenit ulterior om politic și și-a nenorocit imaginea lui de om politic, asta e partea a doua. E business-ul lui cu politica, nu e business-ul meu”.
Declarația lui Florică Bîrsășteanu prin care își acuză partenerul că i-a preluat firma ilegal e una delicată, motiv pentru care România Curată l-a întrebat de ce n-a făcut demersurile legale pentru a demasca fapta penală: ”Domnule, vreți să v-arăt câtă inima de largă am? Nu puteam să-l bag în pușcărie, pentru că asta e o chestie de pușcărie: fals, uz de fals și intra și această doamnă. Sigur că m-am supărat. Cât îl vedeți de mare, că îl știți pe Duicu i-am sărit în gușă și i-am zis: «Băi cretinule, cum ai putut mă să faci porcăria asta?» Un hapsân și jumătate”.
Duicu: ”Dacă Bîrsășteanu ți-a zis treaba asta îl dau în judecată”
Adrian Duicu nu a fost receptiv pentru un dialog pe această temă cu România Curată. A precizat însă următoarele: ”Nu știu nimic, eu nu știu de absolut nici un ban, de nici un fel de furt, de nici un fel de hoție. Tu dacă ai dovezi de asta scrie, te dau în judecată în prima secundă cum pui pe hârtie… Nimeni n-a furat pe nimeni… Bîrsășteanu nu e un om fără minte-n cap, dacă era furat de cineva, să nu reclame, să nu-și caute drepturile. Nimeni pe lumea asta nu fură pe nimeni. Crede-mă… A fost un partener al meu așa cum a fost în hârtii cât a fost. Vreau să pui tu pe hârtie unde și-a spus Bîrsășteanu că eu l-am furat pe el și dacă Bîrsășteanu ți-a zis treaba asta îl dau în judecată pe Bîrsășteanu. În secunda unu, scrie tu acolo frumos, sunt convins că Bîrsășteanu vine în instanță și să vezi ce poștă te faci tu, ce minge de ping-pong te faci tu acolo… Dacă Bîrsășteanu se consideră prejudiciat cu ceva, are căi legale și a avut căi legale de când am fost împreună”.
România Curată nu știe care din versiunile celor doi politicieni PSD privind ”furtul părților sociale” ale unuia de către celălalt e cea autentică. Cert e că ex-baronul Adrian Duicu și pretendentul la fotoliul de primar al Timișoarei, Florică Bîrsășteanu au fost zăriți recent prânzind la un restaurant din Timișoara, aspect confirmat de cei doi foști parteneri de afaceri pe banii statului.
Citiți mai mult pe romaniacurata.ro