Omul care conduce cu o mână de fier o ţară izolată, închisă şi misterioasă e un mare fan al sportului-rege. Dezvăluirea a fost făcută de senatorul italian Antonio Razzi, care s-a întors recent din Phenian, anunță Adevărul, citat de stiripesurse.ro
Atunci când nu comandă executarea unor apropiaţi pe motiv de trădare şi nu se duce prin ţară în vizite de lucru, Kim Jong-un urmăreşte, printre altele, meciuri de fotbal din Europa!
Campionatul său preferat e cel italian, mai ales de când în Serie A s-a transferat şi puştiul nord-coreean, Kwang-Song Han (18 ani). Atacantul e legitimat la Cagliari pentru care a bifat două apariţii şi 13 minute în acest sezon. A marcat şi un gol, la 9 aprilie, într-un meci de campionat pe care Cagliari l-a pierdut, acasă, cu Torino, scor 2-3. Reuşita lui Kwang-Song Han l-a entuziasmat pe liderul nord-coreean. „A fost încântat“, a povestit senatorul Antonio Razzi pentru „Gazzetta dello Sport“.
Razzi a fost întrebat dacă fotbalul italian e urmărit de Kim Jong-Un şi a lăsat de înţeles că acesta simpatizează cu Juventus: „Sigur că da, ştie o mulţime de lucruri despre Serie A şi despre NBA. Daca Juventus ar juca la Phenian, ar umple stadionul“.