toba-motoc-hellvig

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă a afirmat marţi că, în primăvara acestui an, a fost trimisă o scrisoare la Parlament, semnată de Petre Tobă, Eduard Hellvig şi Mihnea Motoc, prin care senatorilor şi deputaţilor „li se dictează cum să voteze” anumite elemente legate de sistemul de referinţă privind pensiile militare, scrie stiripesurse.ro

„Sunt zvonuri cum că ar modifica sistemele de referinţă, anumite elemente din legea pensiilor militare. Or, în acest moment, există o scrisoare depusă la Camera Deputaţilor, scrisoare semnată de Tobă, Hellvig şi de Motoc în care se indica clar Parlamentului cum să se exprime cu privire la această lege, lucru care ni se pare inadmisibil. Până la urmă, forul suprem legislativ în ţara asta este Parlamentul României, nu cum vrea Tobă , Motoc sau Hellvig, pentru că acolo sunt nişte elemente de discriminare. Militari angajaţi pe bază de contact care sunt în teatrele de operaţiuni în România sunt pe un plafon intermediar neconstituţional de 85%. Şi tot timpul am încercat să se echilibreze aceste lucruri, am încercat să vin cu amendamente care să pună într-o zonă de legalitate această ordonanţă. Una peste alta, legea funcţionează cât de cât bine, dar această stare de incertitudine şi faptul că la ora asta Camera Deputaţilor s-a subordonat acelei scrisori mă deranjează extrem de mult”, a declarat Coarnă, după întâlnirea cu senatori şi deputaţi PSD pe tema modificării şi completării OUG nr.20/2016 şi OUG nr.43/2016.

Potrivit acestuia, dacă Senatul s-a comportat „exemplar”, Camera Deputaţilor, din martie, „nu mişcă un deget”.

„Eu am văzut scrisoarea. Scrisoarea a fost trimisă undeva în sfârşit de martie – început de aprilie 2016. Şi de atunci se comportă fix cum le-a dictat în scrisoare. De ce mai avem Parlament dacă îţi scrie Tobă ţie? Că am înţeles că şi el e supărat cu plagiatul acela. Tu te raportezi pe vot cum îţi trasează scrisoarea? (…) Scrisoarea a fost trimisă ca să avantajeze marile pensii. Într-o luptă colosală pe sistemul de referinţă pe buget, cine a făcut scrisoarea sunt beneficiarii sistemului – generalii din Armata Română, din Poliţia Română, din SRI. Vor ei pensii mari, iar cei care luptă în Afganistan să rămână cu pensii de 700 de lei. (…) Le-am spus şi în sală (parlamentarilor PSD – n.r.): Nu mai lucraţi de frică, nu mai răspundeţi la comenzi, să nu vă fie teamă de SRI, de DNA, să fiţi corecţi şi votaţi ceea ce trebuie pentru ţara asta. Dacă aveţi o problemă de şantaj, plecaţi acasă, lăsaţi alţii care sunt curaţi şi care nu pot fi şantajaţi'”, a adăugat liderul sindical.