Totb.ro a publicat astăzi raportul profesorilor Andrew Wilson, David Matingly şi Michael Dawson, de la Universităţile din Oxford şi Leicester, referitoare la patrimoniul cultural de la Roşia Montană. Cei trei experţi au realizat acest audit pentru Ministerul Culturii, în 2010, cu o finanţare asigurată de către Fundaţia Pro Patrimonio şi Şerban Cantacuzino.
Concluziile raprotului (rezumatul executiv) nu lasă loc de dubii: situl de la Roşia Montană îndeplineşte 4 (patru) criterii pentru listarea în UNESCO, în condiţiile în care îndeplinirea unui singur criteriu e suficientă. Realizat în perioada în care ministrul Culturii era Kelemen Hunor, raportul “dispăruse” din arhivele ministerului, actualul ministru al Culturii, Daniel Barbu, afirmând că nu ştie ceva de existenţa lui!
***
Rezumat executiv
Luarea de Poziție privind Importanța Obiectivului, care se concentrează pe Masivul Cârnic de la Roșia Montană, constituie o parte mai amplă a peisajului cultural de mare importanță,comparabil, ca amploare, cu criteriile de ”valoare universală excepțională” din statutul Patrimoniului Mondial UNESCO. Dovezile despre mineritul roman de la Cârnic sunt parte dintr-un serie de complexuri miniere subterane foarte extinse și de mare importanță din cadrul Imperiului Roman. Din acest punct de vedere, este unic. Dovezile subterane legate de minerit, galeriile, abatajele și tehnologiile folosite capătă un surplus de valoare, atâta vreme cât sunt asociate unui peisaj cultural suprateran, care poartă încă dovezi ale metodelor de procesare, alezărilor, ritualurilor și comunităților. Alte dovezi, de la epigrafii, la tăblițe cerate, până la depozite arheologice precis datate sporesc semnificativ importanța Roșiei Montane, ca fiind unul dintre bunurile culturale excepționale ale patrimoniului mondial. Încă de la început, autorii aumaseră că Luarea de Poziție privind Importanța Obiectivului se va concentra, asemenea demersurilor Roșia Montană Gold Corporation, în principal asupra dovezilor din perioada romană. Inspectarea sitului, atât la suprafață, cât și în subteran, a reliefat imediat faptul că Roșia Montană reprezintă un peisaj de o complexitate, cel mai probabil, inegalabilă, de o mare importanță istorică și pentru alte perioade. În văile Corna și Roșia Montană, precum și în munții de la Cârnic, Cetate, Cârnicel și Jig-Vaidoaia, minele romane, medievale, de secol 18 și 19, precum și galeriile și instalațiile perioadei comuniste, au creat laolaltă un palimpsest unic al exploatării. Mai mult, fazele Daciei pre-romane și post-romane nu au fost studiate deloc. Chiar și la nivelul actual de înțelegere, ele reprezintă o resursă unică de semnificații.
Acest raport, produs pe baza muncii de teren și am literaturii de specialitate, în august-septembrie 2010, plasează Roșia Montană în contextul său internațional. Concluzionăm că peisajul cultural de la Roșia Montană este de o importanță internațională excepțională. Minele romane de la Roșia Montană reprezintă cel mai extins și mai important complex de mine aurifere subterane din perioada romană cunoscut în lume. Totodată, amenajările subterane, peisajul de suprafață din zone de procesare a minereurilor, așezările, locurile religioase și cimitirele, precum și istoria documentată a zonei aferente, constituie o istorie extraordinar de bine documentată a exploatării miniere din perioadele romană, mediavelă, din modernitatea timpurie și din perioada comunistă. Dat fiind potențialul adițional de a pune în lumină tranziția de la perioada pre-romană, la cea post-romană, ele constituie o bază solidă pentru a considera minele de la Roșia Montană ca având o importanță echivalentă cu a siturilor incluse în Patrimoniul Mondial. Confruntată cu setul de criterii pentru stabilirea valorii universale excepționale (dintre care numai unul trebuie satisfăcut pentru ca un sit să fie eligibil pentru statutul de sit al Patrimoniului Mondial), regiunea Roșia Montană întrunește fără îndoială următoarele patru criterii:
(ii) arată o relație importantă de schimb al valorilor umane, de-a lungul unei perioade îndelungate sau într-o zonă culturală a lumii, în ceea ce privește dezvoltarea arhitecturii saua tehnologiei, a artelor monunentale, planificării urbaniste sau a concepției peisagistice;
(iii) poartă o mărturile unică sau cel puțin excepțională a unei tradiții culturale sau ale uneicivilizații, care încă există sau a dispărut;
(iv) este un exemplu deosebit pentru un anume tip de ansamblu sau peisaj arhitectural sau tehnologic, care ilustrează o etapă importantă din istoria umanității;
(v) este un exemplu deosebit pentru o așezare umană tradițională, pentru folosirea pământului sau a mărilor, reprezentativ pentru una sau mai multe culturi, pentru interacțiunea umană cu mediul, mai ales când acesta a devenit vulnerabil sub impactul schimbărilor ireversibile.
Masivul Cârnic, în deosebi, conține cele mai extinse complexuri miniere subterane din zona Roșia Montană, iar acestea trebuie conservate ca ansamblu, în totalitate.
Evaluarea făcută de noi asupra semnificației elementelor individuale din peisaj se configurează după cum urmează, însă ănainte de toate este esențial să aducem la cunoștință că semnificația totală a peisajului minier ca ansamblu este mai mare decât suma părților sale. Permiterea dezintegrării arheologice a unuia dintre aceste situri ar constitui un prejudiciu ireparabil adus integrității peisajului minier ca ansamblu.
Pentru cei care nu știu .. ia gândiți-vă .. de ce emblema lui Alburnus Maior e roşu alb verde? De ce în anii de început aveau maşini cu număr de Budapesta? De ce ziceau unii pe la Budapesta că aurul de la Roşia trebuie să rămână acolo PENTRU CĂ E AUR UNGURESC? De ce? De dragul a trei galerii romane inaccesibile şi a două tufe deja uscate?
Ce fericire fericită .. deci de acum mineritul românesc poate fi ucis la Roşia Montană, evident e greu de ştiut că Roşia Montană există DOAR MINERITULUI AURULUI … Ce frumos… acum, dacă s-a găsit acel raport … la Roşia Montană NU VA PUTEA EXISTA NICI UN FEL DE INDUSTRIE. Propun ca locuitorii de la roşia Montană, Urmaşii unui lung şir de generaţii de mineri văr putea trăi vposindu-se cu var, să spună că sunt tuatui şi să pună lâmngă ei o cană.. ca să le lase turiştii mărunţişul din buzunare … Bravo România ..P.S. Ar trebui să nă fie rușine .. la Roșia Montană trăiesc oameni care doresc să muncească și c are nu știu ca imbecilii drogați de mitici …
_ Acest comentariu a fost postat initial in pagina: …
_ http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/suntem-romani-si-punctum-2/comment-page-1/#comment-36826
………..
………..
28.09.2013 la 12:18 am
_ @ …{ HIPERBOREUS 27.09.2013 la 6:14 pm
…(…….) o polemica decenta – fara insulte de o parte sau de alta. Asa ca chestie – in Iliada se vorbeste despre stramosii nostri …
…{[Da.] -De mai inainte de “Deriva Continentelor”}, …
…– se pomeneste despre ei cand Roma nu exista inca. …
…{_ Da. Atunci, Roma nu exista, …pentru ca, “atunci, intreaga Peninsula Italica era [inca] sub ape”;
…’Roma’ a aparut ulterior, inventata, ca rezultat al unui “act de furt” / insusire frauduloasa de “identitate Istorica”, mult mai tarziu ca “[o] clona” fabricata de catre falsificatorii de [H]istoriae, …asa cum dupa 1989, “se repeta / se incearca iar”, furtul “identitatii Romane”, prin clona “rrom / rromi”, etc., …ca acte si fapte *dorite / urmarite si sustinute tot “din afara”*/[asa cum am mai precizat prin alte mesaje], …de catre falsificatorii internationali de [H]istoriae, …adica, de catre “unii” care au aflat si inteles cate ceva despre, cum, Poporul Roman, este “[o] ramasita” …[vezi Scripturile _ Isaia 63/17-19; _ Romani 11/3,5,8 ], …a “Romanismului”,
…ca *Ra_Daci_na …[_ Isaia 6/8,9-11, 2012, 2013 ], …primordiala* a “Pomului Vietii de pe Pamant”/ Arealul Moesia / Istru /[H]istria; …
…*Galeriile subterane din minele “Rosia Montana”, si toate celelalte, sint /[au fost] exploatatii miniere ‘construite’ de populatia autohtona”, …iar, prin “proiectul actual, Rosia Montana”, se urmareste [in mod implicit], pe langa furtul bogatiilor minerale, …stergerea ultimelor urme de [H]istoriae milenara / “primordiala / autohtona”, …care nu au nici o legatura cu “falsul Imperiu Roman”, …care, ca denumire, a fost inventat[a] si inclusa in felurite “lucrari de falsa istorie”, …de catre “aceia care au distrus si marile *Biblioteci* ale omenirii, …din care au sustras lucrarile in care erau consemnate “culmile Civilizatiei Umane“, …[vezi si “Arhivele tinute Secrete”/ zeci de Km /[230 km], de rafturi cu documente, necitite / nedecodate, din “Buncarele de la Vatican”, …dupa ce in mare parte s-au pierdut / au fost distruse, sau sustrase, initial carate pe magarusi de armatele lui Napoleon],
…si tot in acelasi context, vezi muzeele cu artefacte: “Statuile de Daci din Italia si Franta /[Roma si Paris]”, …si “frontispicii monumentale”, care apar “gravate miniatural” pe *Placutele de la Sinaia*}; …
…Nu este nimic gresit in a afirma (de preferat cu dovezi) ca pelasgii, tracii, hiperboreii au existat inaintea romanilor …
…{ Notiunea / Definitia [de] “Imperiu[l] Roman” a fost atribuita “ulterior / tarziu, dupa mii de ani”, de catre “scriitorii de false Istorii, …profesori si doctoranzi” care “in mod teoretic”, potrivit intereselor, …”au translatat Adevarul [H]istoric” …[ -Citeste _ @ … Ioan 26.09.2013 la 12:29 pm ]; …[_ @ … Un cetatean 25.09.2013 la 8:14 pm ]; …[_ @ … Moise Gheorghe 26.09.2013 la 7:26 am ], …in arealul –“peninsula Italica”, …care, ca fals “Imperiu Roman”, nu are nici o legatura cu adevarata Civilizatia Romanica, care a evoluat in arealul Moesia”; …
_”Castrele Romane”, ca si toate “Legiunile Romane”, …[pe care nu le gasiti in Peninsula Italica, si nici in alt areal], … au fost / [erau] *autohtone*, pentru aparare, …[care] nu au fost aduse de nicaieri, din alte parti /[Roma ?!!], …erau Romani si vorbeau “Limba Latina” – *Ra_Daci_na* Limbii Romane / a Romaniei de Astazi, …cu care “nu prea se compara fondul Limbii Italiene” /[_ @ … Un cetatean 25.09.2013 la 8:14 pm ]}; …
…si erau destul de civilizati si mareti. …[………]; …Ocupatia romana …
…{_ Nu a fost ocupatie romana /[*Originea autohtona era Romana*], … a fost “ocupatie barbara / nordica / germanica”}; …
…n-a durat suficient incat sa se modifice limba (materna – a femeilor dace) iar colonii s-au retras in cea mai mare parte. De ce ar fi stat niste coloni romani pe un teritoriu atacat de hoardele migratoare? …[…….]; Exista un anumit grad de incertitudine ca istoria a fost chiar asa cum e scrisa in cartile de istorie. Istoria nu este o stiinta exacta. Si daca dl. Roxin are dreptate? Oricum exista o problema pae care n-o pot explica nici sustinatorii dacismului si nici sustinatorii romanizarii absolute – unde au fost romanii vre-o 600 de ani dupa formare ca nu prea sunt prezenti in documentele timpului? …
…{_ Cercetati in “Arhivele pe care le tin ascunse prin buncare subterane / secrete, …cei de la Vatican”/[-?! _ Unde zace inmormantat Adevarul /*[H]istoria Hominum / Historia Humanitatis*, …despre care, iata, extras dintr-un interviu: …
…[*Miceal Ledwith – Din secretele Vaticanului + documentar (RO)*], …
… http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/05/miceal-ledwith-din-secretele.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+FrumoasaVerde+%28Frumoasa+verde%29
…Extras: …
… _ C.M.: Ce este deosebit de văzut sau citit în biblioteca Vaticanului, în principal în secţiunea restricţionată publicului?
Miceal Ledwith: Biblioteca Vaticanului, mai ales arhiva secretă, este enormă. Este un patrimoniu inestimabil. Dar, trebuie s-o spun oamenilor, ea arată precum garajul meu. Cristian, n-ai văzut cum e garajul meu pentru că ai înţelege cum arată biblioteca Vaticanului. Pe când eram rectorul Universităţii din Maynooth, acum mulţi ani, am construit o bibliotecă universitară. Deci ştiu câte ceva despre biblioteci. Am spus odată cuiva aflat în sistemul ierarhic al bibliotecii Vaticanului (pentru că e vorba de un sistem cu multe nivele, iar persoana de la vârf are doar o funcţie reprezentativă) că am putea cataloga arhiva secretă a Vaticanului. Poate că mulţi dintre voi aţi văzut filmul lui Dan Brown „Îngeri şi demoni”, care de fapt este anterior „Codului lui da Vinci”, în care ni se arăta acest spațiu închis ermetic cu uși automate, perfect conservat, ce conţine arhiva secretă. Să fim serioşi! Nimic din toate astea nu există acolo. Sunt peste 230 de kilometri de rafturi în arhiva Vaticanului.
C.M.: Şi toţi acei kilometri de rafturi sunt în subsol?
Miceal Ledwith: Nu! Cine a spus asta? Sunt peste tot: în subsol, la suprafaţă, oriunde s-a găsit spaţiu de depozitare. Să ne amintim că au fost multe invazii asupra locului unde acum e Vaticanul. Au fost normanzii în secolul al XII-lea, a fost Napoleon Bonaparte la sfârşitul anilor 1700 şi începutul anilor 1800. El a cărat toată arhiva secretă a Vaticanului pe spinările măgarilor până la Paris, şi nu toată s-a întors înapoi după Congresul de la Viena. Cum arată arhiva secretă a Vaticanului? Ca în povestea lui Dan Brown? Nu! Arată exact ca şi garajul meu.
Deci odată la Roma i-am zis acestui oficial – pe vremea aceea obişnuiam să stau câte o săptămână acolo – că ar trebui să catalogăm toată colecţia aceea şi că eu voi găsi resursele necesare. I-am spus că ne-ar trebui câțiva oameni care să cunoască limbile cărţilor din arhivă: franceza, germana, spaniola, italiana şi engleza medievale şi limbile clasice ale Greciei şi Romei antice: greacă veche şi latina. După o săptămână, timp în care fusesem foarte ocupat cu celelalte lucrări ale mele, m-am întors şi i-am spus că mi-am dat seama că, fiind vorba de stive de materiale puse pe rafturi, ferestre etc., mi-ar lua ceva mai mult de un secol ca să pot cataloga tot. Asta se întâmpla acum 25 de ani. E posibil totuşi ca astăzi să fim cu un sfert din drum mai aproape de ţel. Cu toate acestea, nu ţi-am răspuns la întrebare. Îţi dau doar o imagine asupra stării reale a aşa-zisei arhive secrete a Vaticanului şi a materialelor minunate care se află acolo. Fii atent, îţi spun doar atât: indiferent de ce lucruri minunate se află acolo, nu le foloseşte nimeni! Ce contează că există atâta informaţie, dacă ea nu ajunge la nimeni? Aşadar, există vreun secret colosal ascuns în arhiva Vaticanului? Habar n-am! Nimeni nu ştie.};
…Eu am un raspuns care i-ar surprinde si pe unii si pe altii. Nu ma pronunt – astept cu minetea deschisa opinii si de la unii si de la altii.
…{_*Romanii au fost si sint Daci* /_*Dacii au fost si sint Romani*, …[asa cum este scris in Scripturi]: …
…_”Tot asa, si in vremea de fata, este o ramasita datorita unei alegeri prin har.” _ Romani[a] 11/[3],5,[8]; …
…{_*Arealul Moesia, era vast / enorm* /[_@ … Un cetatean 25.09.2013 la 8:14 pm / …”De unde se vede ca da, romanii au ajuns pana in Ucraina.”, … “dar fara asemanari cu italiana.”}.
…* Suntem români și punctum! *
= Cu stima. –Mesia.
Mai fratilor in tara asta a noastra scumpa si draga au fost probleme numai si numai din cauza tradatorilor si cozilor de topor care traiesc printre noi. Din pacate nici DNA ul nu-si mai face cum trebuie datoria si nu se mai sesizeaza nici cu slujbe ,din pacate copy paste cu ai lui acoliti au reusit sa-i linisteasca si pe ei sa nu isi mai faca treaba cumva prea bine , ci numai asa din cind in cind de ochi lumi, asta este din pacate. Eu as spune ca astia ar cam trebui luti pe sus cu fulgi cu tot si stramutati pe undeva sa se mai racoresca oleaca, ca prea li sa urcat la cap puterea . pe ei si pe mama lor
Tradarea este evidenta, acum pe deasupra este dovedita si cu documente. In mod clar acesti nemernici pot fi invinuiti pentru tradare si pentru tentativa de genocid. La temnita cu ei!!!
Bai Kelemen „Humor”,
Tu ne crezi pe toti prosti? Pai daca ai primit un document official pentru MINISTERUL pe care NU ai avut niciun merit sa-l conduci! pai tu dupa ce-ti termini mandatul, pleci cu documente oficiale ale statului roman, ACASA LA TINE? Pe plic scria adresa ta de acasa, sau adresa ministerului culturii!
ALOOOOOOOOOOOO! DNA! Sustragere de acte originale si oficiale dintr-un minister public se pedepseste cu MULTI ANI DE INCHISOARE, domnul „Humor”!
Cat de nemernic trebuie sa fii…ca demnitar mandatat de tara, de poporul tau…si pus intr-o functie de inalta demnitate…sa-ti tradezi propriul popor…si sa ascuzi adevarul…de care ar trebui sa fim cu totii mandri ?!…
Ministrul „inculturii” pe faras, apoi direct la gunoi!
Asta da lovitura ! Bravo !!!!
Comentariile sunt închise.