Situație dezastruoasă la RADET București. Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice înregistrează datorii de 3 miliarde lei (688 milioane euro) la ELCEN, în condițiile în care veniturile anuale din energie termică sunt de doar 852 milioane lei (194 milioane euro). Mai mult, infrastructura învechită determină apariția a peste 4.000 de avarii în fiecare an, iar aproximativ 23% din căldura transportată se pierde pe drum. Primăria Capitalei propune acum reorganizarea și transformarea regiei în societate comercială şi atribuirea directă către societatea nou creată a contractului de delegare a gestiunii Serviciului de alimentare cu energie termică din București.
RADET se ocupă, în mod oficial, cu producerea, transportul și distribuția energiei termice în București. De fapt, mai mult cu transportul și distribuția pentru că 90% din energia termică furnizată în București este produsă de ELCEN (care aparține de Ministerul Economiei) și cumpărată de RADET.
Plata pentru căldura cumpărată de la ELCEN a fost făcută de-a lungul timpului cu întârziere, astfel că la 31 decembrie 2013 RADET avea către ELCEN o datorie totală de 3.024.000.000 lei (688 milioane euro), din care 1.945.027.000 lei – datoria principală pentru energia termică cumpărată, și 1.079.751.000 lei – penalități de întârziere. Conform contractului de vânzare-cumpărare, RADET este penalizată pentru fiecare zi de întârziere. La această datorie se mai adaugă alte datorii acumulate în timp, în cuantum de 487 milioane lei.
Gravelor probleme financiare li se adaugă și cele provocate de infrastructura învechită. Astfel, în fiecare an, numărul mediu de avarii în sistemul de distributie a energiei termice depășește 4.000.
23% din energia termică se pierde pe conducte până ajunge la consumator
Și pierderile din rețea sunt foarte mari. Potrivit unui studiu întocmit de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în sistemul de transport și distribuție, se pierde între 22 și 23% din totalul cantității de energie termică intrată în sistem.
Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns și consumul total de energie termică a scăzut. Astfel, în 2013, nivelul consumului de energie a fost cu 10% mai mic comparativ cu anul 2009. De asemenea, tot anul trecut, 980 de apartamente (reprezentând 0,2% din totalul de apartamente alimentate din sistemul de termoficare) s-au debranșat de la RADET și doar 298 s-au rebranșat.
Primăria Capitalei propune reorganizarea și transformarea regiei în societate comercială şi atribuirea directă către societatea nou creată a contractului de delegare a gestiunii Serviciului de alimentare cu energie termică din București.
În 2013, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat programul de reorganizare a RADET în două etape:
– transformarea în societate și încheierea cu societatea rezultate în urma reorganizării RADET a unui contract de delegare a gestiuni serviciului public. Societatea nou creată va avea ca unic acționar Municipiul Buucrești
– fuziunea dintre societatea rezultată din reorganizarea RADET și societatea ELCEN București (societate rezultată din divizarea ELCEN), după transferul acțiunilor acesteia din urmă către Municipiul București.
În „studiul de oportunitate privind reorganizarea RADET Bucureşti în societate şi atribuirea directă către societatea nou creată a contractului de delegare a gestiunii Serviciului de alimentare cu energie termică”, realizat de ANRE, se propune ca societatea rezultată din reorganizarea RADET să fie constituită sub forma unei societăți pe acțiuni (RADET S.A.) și să fie administrată de un Consiliu de Administrație, care la rândul lui să numească un director general.
La sfârșitul luni mai 2014, RADET avea 3.678 de angajați. În contextul reorganizării regiei în societate pe acțiuni, toți salariații vor fi preluați de către societatea ce va rezulta în urma reorganizării, cu păstrarea tuturor drepturilor individuale și colective.
Acest studiu de oportunitate va fi supus aprobării CGMB în ședința de luni, 30 iunie. Ulterior, tot CGMB va decide dacă aprobă reorganizarea RADET București în societate, inclusiv Actul Constitutiv al noii societăți și Contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, Regulamentul și Caietul de sarcini al serviciului de alimentare cu nergie termică în Municipiul București.