Decizia Berlinului de a reintroduce temporar controalele la granița cu Austria reprezintă renunțarea de fapt la politica de până acum în chestiunea refugiaților. Ceea ce generează o întrebare dureroasă. Decizia a venit pe neașteptate: Germania va reintroduce temporar controalele la granița cu Austria, a anunțat ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, la o conferință de presă specială. Germania este dispusă să ajute, dar această disponibilitate nu trebuie suprasolicitată, scrie Kersten Knipp într-un comentariu pentru Deutsche Welle.
Cu alte cuvinte, guvernul admite că strategia din ultimele săptămâni – de a permite accesul neîngrădit al refugiaților sirieni și de a le acorda azil – a eșuat. Peste 60.000 de persoane au ajuns de la sfârșitul lunii august doar la München – prea mult pentru oraș, prea mult pentru țară, situația scapă de sub control. În toată Germania nu mai ajung adăposturile pentru refugiați, la München aceștia au fost nevoiți, în premieră, să doarmă la gară.
Decizia mai înseamnă și că, deși în teorie dreptul fundamental la azil nu cunoaște limite, în practică această limită este atinsă deja după câteva zile.
Urmări dramatice
Consecințele pe terme scurt ale deciziei sunt dramatice. Circulația feroviară între Austria și Ungaria a fost blocată pentru 12 ore. 2100 de polițiști au fost desfășurați la frontiera germano-austriacă. Potrivit agențiilor de presă, la granițele cu Cehia și Polonia au fost reintroduse controalele aleatorii. Refugiații nu vor mai putea intra deci în Germania nici pe ocolite.
2100 de polițiști reprezintă o uriașă desfășurare de forțe. Aceștia vor acționa acum împotriva unor oameni cărora li s-a spus inițial că dreptul la azil nu poate fi îngrădit. Oameni care acum se vor simți înșelați și care vor încerca probabil acum să-și atingă singuri scopul de a ajunge în Germania. Dacă nu se mai poate legal, atunci ilegal, prin trecerea frauduloasă a frontierei. Asta este ceea ce ar trebui să împiedice dispozitivele de poliție trimise la fața locului.
Reacții din lumea arabă
După ce imaginile cu refugiați primiți cu brațele deschise în Germania au făcut înconjurul lumii, este acum rândul unui alt tip de fotografii. Care vor fi văzute și în lumea arabă. Să sperăm că lumea va înțelege și va respecta faptul că Germania a ajuns la limitele capacității sale de primire a refugiaților. Altfel, Germania va căpăta o imagine proastă în rândul a numeroși cetățeni arabi.
În Republica Federală se discută intens de câteva zile despre dreptul nelimitat la azil. Nu atât în presa tradițională, cât pe forumurile de discuție de pe Internet. Mulți se întreabă dacă Germania este într-adevăr capabilă să preia atât de mulți solicitanți de azil, dacă sistemul social nu va fi suprasolicitat, dacă integrarea culturală a nou-veniților este posibilă etc. Nu puțini sunt cei nemulțumiți de modul în care executivul german a gestionat situația.
Iritarea statelor vecine
Decizia inițială a Germaniei de a permite accesul nelimitat al sirienilor a produs iritare în țările vecine din estul Europei. Atât timp cât granițele externe ale UE nu sunt securizate, afluxul nelimitat de refugiați spre Germania nu ar fi trebuit să fie permis, spun reprezentanții acestor țări.
Hotărârea de duminică va domoli impulsul refugiaților de a veni în Germania. Ceea ce le oferă statelor UE timp să armonizeze politica de azil la nivel comunitar. Se va putea discuta acum din nou și despre cotele de preluare a refugiaților, după ce ruta de pătrunere a acestora în interiorul Uniunii a fost închisă.
Decizie dureroasă
Decizia înseamnă o întoarcere cu 180 de grade față de practica din ultimele săptămâni. Nu se știe încă ce limite vor fi impuse: câți refugiați vor avea norocul să fie preluați de Republica Federală, câți vor fi respinși etc. Încă se discută aprins pe această temă. Este una din cele mai dureroase și moral complicate chestiuni. Dar este clar că, începând de acum, Germania trebuie să se preocupe de această problemă.
Consiliul JAI nu a ajuns la nicio înţelegere. Germania a capitulat în faţa ofensivei demografice musulmane
Conform proiectului de concluzii al reuniunii extraordinare JAI, miniṣtrii vor recunoaṣte urgenṭa ṣi gravitatea situaṭiei, scrie RFI. Ei vor fi de acord ca Grecia, Italia si Ungaria, care au acum cel mai mare număr de refugiaṭi în braṭe, să fie ajutate.
Problema este că UE nu se poate pune de acord asupra modalitᾰṭii de redistribuire a migranṭilor, întrucât mai multe state estice ṣi unele nordice se împotrivesc cotelor obligatorii propuse de Comisia Europeană. Miniṣtrii de Interne vor spune astᾰzi cᾰ documentul Comisiei, prezentat în 9 septembrie, reprezintă „o bunᾰ bazᾰ de discuṭie”, dar expresia „cote obligatorii” nu apare în proiectul de concluzii.
Publicaţia britanică DailyMail a publicat o hartă pentru a ilustra numărul de migranţi care au luat calea oraşelor europene în anul 2015. Harta arată că în Danemarca cel puţin 3.000 de migranţi au sosit în ultimele săptămâni, motiv pentru care circulația pe drumurile şi căile ferate din Germania, care făceau legătura cu Danemarca au fost suspendate.
În Ungaria şi Austria au fost luate aceleaşi măsuri, având în vedere cifrele enorme ale afluxului: aproape 10.000 de oameni.
În Suedia, doar în 2015, 80.000 de refugiaţi sunt aşteptaţi. Ţara are mai multe cereri de azil decât orice altă ţară europeană. În insulele greceşti, 2.000 de migranţi au sosit în fiecare zi din Turcia.
Politica uşilor deschise pe care a adoptat-o Germania pare a fi pe punctul de a se termina, Berlinul anunţând duminică seara că va institui, temporar, controale la granița cu Austria, pentru că s-a depăşit capacitatea țării de a primi imigranți.
Cea mai puternică ţară europeană din punct de vedere econimic a suspendat libera circulație a persoanelor, conform Acordului Schengen, în urma valului enorm de refugiaţi din ultimele zile, scrie publicaţia britanică.
Decizia are un impact enorm asupra întregului spaţiu Schengen. Ministrul de Interne german, Thomas e Maiziere, a declarat că cel mai fierbinte punct este graniţa cu Austria.
„În acest moment, Germania introduce controale la graniţe, iar punctul major de interes este graniţa cu Austria. Scopul acestei măsuri este limitarea influxului de migranţi care vor să poposească în ţară şi reîntoarcea la procedurile normale atunci când oamenii întră în Germania. Acest pas a devenit necesar. Marea deschidere pe care Germania a arătat-o în ultimele săptămâni nu trebuie întinsă la maximum”, a declarat oficialul.
Ministrul de Interne nu a specificat pentru cât timp această măsură va fi aplicată şi nici nu a dat detalii privind numărul de migranţi cu care se confruntă. Acesta a mai spus că ar putea fi suspendări ale traficului feroviar. Cei mai mulţi migranţi au sosit cu trenul, aproximativ 800.000 de oameni este numărul aşteptat în acest an.
Compania feroviară a Germaniei, Deutsche Bahn, a declarat că serviciile între Austria şi Germania au fost suspendate pentru 12 ore, la ordinele autorităţilor, între timp circulația fiind reluată.
Anunţul lui Maiziere a venit cu puţin timp înainte de reuniunea de luni a Consiliului JAI, în care se discută propunerea Comisiei Europene de a distribui 160.000 de cereri de azil. Există totuşi divergenţe mari între statele membre UE şi niciun semn că ar exista o rezolvare a situaţiei.
sursa: comisarul.ro