În clădirea Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș funcționează, din 1955, Muzeul Bolyai, în care curioșii pot afla povestea familiei de savanți în care s-a născut părintele teoriei neeuclidiene, Bolyai Janos, cel care a reușit, în paralel cu savantul rus Nikolai Lobacevski, să răstoarne Geometria lui Euclid, teorie referitoare la datele observației practice despre spațiu, care a rezistat peste 2000 de ani. Din acest motiv, Geometria neeuclidiană poartă numele Bolyai-Lobacevski.