COMUNICATUL SPECIALIȘTILOR: “Echipa de arheologi a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei Omului în Paleolitic din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște și studenții Universității Valahia Târgoviște, au făcut descoperiri senzaționale pe Valea Bistriței reprezentate prin dezvelirea campamentelor vânătorilor de reni de acum 20.000 de ani.
În situl de la Poiana Cireșului- Piatra Neamț, în acest an au fost decapate zonele de abataj (sacrificare) a renilor vânați, relevate prin aglomerări de mii de oase, adesea aruncate în structuri de combustie (vetre). Totodată au fost descoperite mii de utilaje litice, constând din unelte și arme din piatră, vârfuri din corn și os, unelte de prelucrare a pieilor și de perforare în vederea realizării veșmintelor, obiecte de artă constând din podoabe (un pandantiv din piatră), oase gravate în mod divers, mărturii ale simbolismului vânătorilor din această perioadă. Sunt impresionante cantitățile de ocru, uneori răspândite peste oasele de ren.
Este evident că suntem într-o perioadă în care renul era vânat într-o proporție de 85%, iar existența sa dovedește un climat asemănător celui din zilele noastre din regiunea supraviețuirii renului și vânării sale de către eschimoși.
Unele dintre uneltele realizate din silex constau din lamele de câțiva milimetri lățime, extrem de fin zimțate, greu de presupus pentru ce erau realizate din cauza microlitismului lor extrem.
Cercetările arheologice din acest an s-au desfășurat cu sprijinul Asociației Geto-Dacii și a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.”
Dr. Elena Nițu și Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru
Nota mea: în urma discuției cu specialiștii, mai rezultă că în niciun sit arheologic paleolitic, la nivel mondial, nu s-a mai descoperit până acum o asemenea aglomerare de oase. În plus, un alt element remarcabilt este gradul extraordinar de conservare a acestora…
Mulțumiri sponsorilor acestui șantier care au venit alături de Asociația Geto Dacii și echipa de arheologi!
Principalul sponsor al acestui șantier este firma DENTAL PROFILE 2000 SRL din București (https://www.facebook.com/DentalProfile), căreia îi mulțumim încă o dată!
Mulțumim, de asemenea și altor doi sponsori (de data aceasta din județul Neamț) care acum câteva zile au decis să sprijine cercetarea arheologică de la Poiana Cireșului. Este vorba de firmele S.C LAFOR S.R.L din Războieni și Ancroma Prod SRL din Piatra Neamț.
In completare si mai bine prezentat dupa cum o cere importanta unor astfel de descoperiri, vedeti si linkurile CIMEC si Muzeul Curtea Domneasca http://roncea.ro/2014/08/27/arheologii-care-au-descoperit-prima-statueta-de-os-de-20-000-de-ani-din-romania-nu-primesc-nici-o-finantare-de-la-ministerul-culturii-la-situl-paleolitic-poiana-ciresului-s-a-mai-gasit-un-colier-de-m/
Mda. Bre, Roxine, deunăzi vorbeați de lei pe la Buzău, acu’ de reni la Piatra-Neamț. Hotărâți-vă, bre, până nu găsiți și struțocămila lui Cantemir, ce furăm noi până la urmă, eschimoși sau faraoni? Hi! Hi! Hi!
Or fi migrat renii si catre nordul Romaniei, ca ultimii 20000 de ani corespund ultimei glaciatiuni din Pleistocen. Pare plauzibil. De fapt, vanatorii de reni din Paleolitic migrau si ei odata cu renii, vara de la sud catre nord (se fereau de insecte) si iarna de la nord catre sud (in cautarea temperaturilor mai ridicate). Preferau zonele din nordul Alpilor, padurea s-a retrasese, iar depozitele glaciale au permis dezvoltarea tundrei si stepei, habitatele renilor (http://www.cambridge.org/us/books/kiple/northerneurope.htm )
De unde certitudinea ca sunt oase de ren? Cum au fost datate? Si de ce se folosesc termeni contemporani pentru descrierea obiceiurilor vanatorilor paleolitici, ca de exemplu „campamente”, „abataj” cu nota deloc necesara „sacrificare” de parca erau vite duse la abator. Amintiti in text apoi „aglomerare de oase” ceea ce nu indica deloc ideea de „abataj”. Cum demonstrati voi ca renii n-au murit de frig sau din lipsa de hrana? Apoi, ce semnifica prezenta ocrului pe oase? Trebuie sa clarificati si daca zona Piatra Neamt era acoperita de gheata in acea perioada.
Un comentariu privindu-l pe autor:
Regalianus Decebalus
„Spiritul „DACIC” renaște?PĂGÂNISMUL POLITEIST IDOLATRU să înlocuiască SFÂNTA NOASTRĂ CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ?Cât de spălat pe creier ar trebui să fie UN ROMÂN ca să muște această PERFIDĂ MOMEALĂ GLOBALIST-SATANISTĂ?
Mai bine citiți ADEVĂRURILE TULBURĂTOARE ASCUNSE e SECTA”dacistă” DE MOSCOVA:
Lista minciunilor sfruntate și a MINCIUNILOR PERFIDE PRIN OMISIUNE:
1)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Eminescu
2)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Hașdeu
3)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Stolnicul CANTACUZINO
4)daniel toxin A MINȚIT când ”I-A UITAT” pe TOȚI CRONICARII ROMÂNI
5)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Lactantius în problema Împăratului DACO-ROMAN GALERIUS
6)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit despre ”Împărații DACI ai Romei”
7)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit de așa-zisele ”cercetări paleogenetice”
8)daniel toxin A MINȚIT când a îndrăznit să spună că Împăratul Nostru TRAIAN a cucerit ”DOAR 14%” din Dacia.
9)daniel toxin A MINȚIT când a spus că LEGIONARII ROMANI NU ȘTIAU LATINA
10)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit de Împăratul Nostru Constantin cel Mare
11)daniel toxin A MINȚIT când a afirmat că pe ”Tăblițele de la Sinaia” sunt texte scrise ÎNTR-O FORMĂ DE LATINĂ
12)daniel toxin A MINȚIT când a afirmat că ROMANIZAREA NU PUTEA AVEA LOC ”uitând” de contraexemplele etruscilor,egiptenilor,sumerienilor și chiar ale tracilor sud-dunăreni
13)daniel toxin A MINȚIT când NU A SUFLAT O VORBĂ despre numărul uriaș de INSCRIPȚII LATINE descoperite în ROMÂNIA(Dacia TRAIANA)
14)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” de ”Plugușorul Românesc” și de BĂDICA TROIAN-TRAIAN al nostru.
15)daniel toxin A MINȚIT când A FĂCUT ”UITAT” dicționarul de PLANTE CU NUME DACICE al lui DIOSCORIDE,medicului lui Traian,care demonstrează că APROAPE NIMIC din limba dacilor nu s-a păstrat până azi.
16)daniel toxin A MINȚIT când A FĂCUT ”UITATE” COHORTELE DACILOR din Britania Romană,care demonstrează ROMANIZAREA DACILOR
17)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit despre Împăratul DACO-ROMAN REGALIANUS.
”A UITAT” să spună că era UN DAC CU PRENUME ROMANE,căsătorit cu O ROMANĂ chiar din ROMA,Sulpicia DRYANTILLA,fiică de SENATOR ROMAN,Pollio Sulpicius,fost GENERAL DE LEGIUNI ROMANE căsătorit și el tot cu o femeie ROMANĂ,Claudia Dryantilla.
O DEMONSTRAȚIE CA LA MANUAL DE ROMANIZARE A UNUI DAC ”din neam cu însuși Decebal”
Mai evident de așa nici nu se putea.
18)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” să citeze ZECI DE CRONICI STRĂINE,antice și medievale,înșirate pe 1900 de ani,de la CRONICARII ROMANI la cei bizantini,greci,italieni,germani,polonezi,turci,ruși,francezi.
19)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” să citeze descoperirea sarcofagului cu inscripția ”Marcus Ulpius Celerinus INTERPREX DACORUM” .
Celerinus TRADUCĂTORUL dacilor!
http://2.bp.blogspot.com/-Jm2ieC9Deq0/Ubsw_hEU8vI/AAAAAAAAADA/0XSM23opOho/s1600/poza.png
http://sites.google.com/site/supersimplex/Home/MarcusUlpiusCelerinus.JPG
20) daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe poetul roman OVIDIUS Publius Naso
MINCIUNILE ORIBILE enumerate mai sus sunt MINCIUNI DOVEDITE,parte a unei MANIPULĂRI EXTREM DE COMPLEXE și INSIDIOASE pe care am demascat-o CU PROBE INCONTESTABILE.
Probe provenite în majoritate CHIAR DIN SURSELE pe care daniel toxinKGB le-a CITAT MINCINOS PRIN OMISIUNE.
După ce I SE DEMONSTREAZĂ că a fost mințit,înșelat,practic ESCROCAT ca la ”Alba-Neagra” și deci MANIPULAT GROSOLAN,orice român nu poate avea decât o reacție de apărare și de respingere totală a intoxicării.
daniel toxinKGB vopsit în ipostaza de ”MARE PROTECTOR” de sit-uri arheologice ESTE O STRATEGIE DE IMAGINE pentru păcălirea naivilor.
POZÂND în mare ”dacist” el nu are decât o țintă:câștigarea ÎNCREDERII ROMÂNILOR pentru ai putea ESCROCA și MANIPULA în continuare.
Scopul:să-i determine pe români SĂ-ȘI NEGE ORIGINILE ROMANE prin exacerbarea celor dacice și prin INDUCEREA URII RUSEȘTI ”DACISTE” împotriva a tot ce ține de MAMA NOASTRĂ ROMA.
Țintele sunt geneza poporului nostru,SFINTELE NUME DE ROMÂNIA,ROMÂN și NUMELE LIMBII NOASTRE:LIMBA ROMÂNĂ(pe care Călăii OCUPANȚI RUȘI de 200 de ani o vor…”MOLDOVENEASCĂ”)
daniel toxinKGB o vrea…”DACICĂ”.
Mai citiți ce au scris cu sute de ani în urmă cronicarii români și străini.
REPETITIO MATER STUDIORUM EST.”
Comentariile sunt închise.