Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene!
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta.
Este și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac, informează ziuadevest.ro
Se întinde pe 100 de hectare
Situl aflat în Turdaș, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificații, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. „Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.
Sistemul de fortificații descoperit de arheologii sibieni e oglinda celui pe care Nicolae Vlassa îl descoperise incizat pe o tăbliță. Ideea lui Vlassa că pe această tăbliță, locuitorii vechiului oraș au desenat sistemul de fortificații al așezării a fost astfel confirmată. Specialiștii cred că acest sistem de fortificații ocrotea un nucleu care avea, probabil, 100 de hectare. Delimitări existau și în interiorul așezării, mai ales că aceasta s-a extins tot extins din interior spre exterior.
De interes este și arhitectura caselor din acest oraș: „case imense și ca înălțime și anvergură, cu podina suspendată”. Altfel spus, din cauza deselor inundații care afectau perimetrul, oamenii și-au construit case suspendate, pe stâlpi imenși de 6-8 metri. Inundațiile afectau însă pivnițele și vetrele care se găseau la nivelul solului, așa că așezarea era refăcută după calamități ale naturii. S-au descoperit astfel șase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar și un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condițiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.
Civilizației Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani)
Este vorba despre celebrele tăblițe de lut descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie. Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.
Mircea Chelaru – Pietrele au început să vorbească
„Orașul dacilor de la Turdas” Da! Am fost acolo! Vă trimit, în premieră absolută, ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavațiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Crăciun și senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad. Priviți înscrisurile și comparați-le cu cele de la Tărtăria și Oțelești de Iași! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenței noastre inteligente de peste 20 de mii de ani. Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am făcut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcării arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identității noastre ancestrale! Scriu toate acestea pentru a se ști și spre a se acționa! Iată cum, așa cum spunea fondatorul constiinței naționale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Și nu numai de azi sau de ieri. Bucurați-vă!”, este de părere Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru, Vicepreședinte al Ligii Culturale Române.
De ce e primul oraș din Transilvania?
„De ce spun că e primul oraș din Transilvania, ca să nu spun cel puțin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificație, de împrejmuire, compus din 11 palisade și șanturi succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porți de intrare în sistemul de fortificație, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o așa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, șanturi, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul inițial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanțe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificații este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.). Ceea ce este curios este că nici unul nu e în aceeași poziție, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puși fie pe burtă cu mâinile și picioarele legate, fie pe spate cu mâinile și picioarele legate, fie cu capul tăiat și pus pe piept”, spune Sabin Adrian Luca, directorul muzeului Brukenthal
.Potrivit acestuia, așezarea de la Turdaș a fost un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdașului, „unic în Europa”, până la statuete antropomorfe, zoomorfe, și „statuete pe tron”, care exemplifică regalitatea și care au mai fost găsite doar în „două – trei situri din Europa”.
„Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicația asupra numărului mare de vase și statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni și singura concluzie care se poate trage este că aici se făceau statuetele, idolii pentru o țară. Și această mare așezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunități. E singura așezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr așa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că suntem în fața unei așezări protourbane aidoma marilor așezări din Orient, o așezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a mai explicat Sabin Adrian Luca.
„Săpăturile din ultimul an și jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eșantion ceramic de doi-trei la sută și s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poți să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eșantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eșantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că asta a fost norocul nostru”, a adăugat Sabin Adrian Luca.
Referitor la scrierea sumeriana care e datata undeva la 2600 B.B. tablitele de la Tartaria sunt datate undeva la 4000 B.C. Daca se descopereau tablitele noastre primele se considera invers presupun. Referitor la secuii ce detin Ardealul noi vb de istorie din antichitate nu de cand ne place noua. Pe atunci erau regate, imperii si sincer pana acum nu am auzit de nici un regat maghiar, secuiesc(ca nici voi nu mai stiti care si cum) pe la 200 B.C. asta sa fiu finut si sa nu dau alta data.
Mda istoria la voi incepe prin sec IX si daca vrei sa stii asta o zic istoricii magiari. Sunteti pe aici de pe la anul 900. Si sa avem pardon stimata doamna se zice limba sumeriana ptr ca aceea era considerata cea mai veche la momentul respectiv. Daca tot va place istoria cititi ce zic chiar romanii(latinii) de regatul dac si de triburile gete care erau raspandite in jurul marii negre ceea ce insemna parti din Ungaria Polonia Bulgaria etc. si linga ei in continuare alte triburi asemanatoare. Plus ca citind atent o sa aflati sa sunt inruditi cu tracii actuala zona Grecia/Turcia. S-a facut si test ADN ptr. a se obseva gradul de inrudire al civilizatiilor geto-dace cu actualele populatii ce locuiesc in aceleasi teritorii plus in tarile vecine.
Si amice inca nici nu va stiti istoria. nu o mai trage cu hunii ca si finlandezii zic ca sunteti un amalgam.
Uite ce zice un istoricul sarb Miodrag Stanojevic:
– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte
nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari,
fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia
(locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de
nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea
în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au
desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel
Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
– Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi
creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a
populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de
fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator
asiatic în Europa.
Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei
Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu
cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea
regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din
unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în
896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi,
germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele
noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul
IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel
Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a
făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat
autonom.
– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea
capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a
regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul
Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc.
Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul
Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania,
anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul
imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar),
având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul
Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar
Transilvania alege să se unească cu România.
Sunt roman nascut in Galati (Moldovean din aia de ne-om agatat opincile stii tu unde) si trei generatii sunt moldoveni, strabunicii mei sunt din ardeal si in fam. mea a patimit ceva cu toate ca avem in fam si unguri si germani.Te astept la galati cand oi fi pe acolo sau cand ma reintorc in tara trec pe la arad. pacat ca stii romaneste (presupun ca esti nascut in Romania) voi nu meritati cetatenie. si ca sa stii constitutia nostra zice asa toti cetatenii au aceleasi drepturi in fata legii. deci alegi esti roman sau ungur ….stai sau pleci problema ta. in tara mea de origine nu ai voie sa fi si una si alta. Nnu iti place te astept la orice curte de judecata.o fi istoria voastra diferita de a restului lumii. la voi se invarte planeta invers pamantul o fi plat si alte alea.
Si de aparat de ottomani cum zici tu in ordine au fost Moldova, Tara Romaneasca, si Transilvania. si au aparat Europa nu numai pe voi.
Aceste descoperiri dovedesc ca noi maghiarii (hunii scitieni) am fost primii locuitori a caestor meleguri. Toate denumirile istorice au fost deduse din limba noastra minunata.
Aveți cea mai urâta limba posibila de pe acest pământ si 2,sunteți niște oameni de cacat(zgarciti,urâți,prosti,etcccc)
Voi va—ti uitat in oglinda , uitativa si dupa aceia vorbiti sunteti josnici
Imi e greata sa a rostesc nationalitatea
Chiar aici la Hunedoara (asezare maghiara de peste 1500 de ani) chiar arheologii au demonstrat ! Cum nu intelegeti ca voi sunteti niste venituri pe meleagurile noastre milenare …
Mai Torok, daca acuma 1500 de ani, Attila nu gasea campia Panoniei,si acuma va invarteati in jurul Pamantului.
asta sa spui arheologiilor, ei au descoperit starmosii nostrii huni pe melegurile tarii naostre …si nu a voastra miticiilor imbecili !
Inca nu stim ai cui stramosi sunt. Pe placute scria in limba sumeriana. Poate ca toti suntem venetici aici, nu ?
Scrisul sumerian si cel secuiesc este identic.
Nu stiam…
Problema cu ungurii si romanii din Transilvania e foarte simpa: ungurii fac cozonacul la rotisor (kurtos ), romanii la cuptor. Cuptorul e mai greu de carat in spate, pe vremea aia chiar imposibil deoarece era facut din pamant, rotisorul in schimb putea fi facut din materiale locale( doua craci in y si un bat drept) si pare un dispozitiv nascut numai din imaginatia unui popor de migratori. Cuptor = statornicie, rotisor = danga-langa. Cine a fost primul in Transilvania?
APOI…LASZLO TOKES,CARE ESTE ÎNTR-O CONTINUĂ MIGRAȚIE SI ASTĂZI…
apoi la tine mama migreaza de la o pul@ tiganeasca la alte pul@ tiganesti 😀
Nu toti romanii sunt romi, si da dovada ca esti civilizat. Exista si romi unguri si inca destui, dar asta nu inseamna ca toti ungurii sunt romi. Din cauza romilor sufera si romanii, si ungurii, in egala masura, numai ca ne facem ca nu vedem, suntem toleranti, europeni, etc.
Noi ardelenii suferam din cauza miticiilor care numai ne fura valoriile.
mai degrabă pari a suferi de prostia congenitală!
Io spune la tine ! merge inapoi in p-da la mama ta !
așa o valoare de cretin ca tine nu ar fura nimeni
Tu nu vorbeste, este tare prost la minte la fel ca muma-ta !
te-a fătat mă-ta în wc, de aia ești căzut în cap și cu gura plină de rahat
tu vorbeste tiganeste cu ma-ta nu cu oamenii intelectualii care zice la tine esti un zero…nu este om este tu imbecil !
cei mai proști și mai proști sunt proștii care se cred intelectuali, dar se pare că tu ai mai adăugat un grad de prostie-”prostul ungur”, care este și mai fudul, vorba ceea: prostul nu e prost destul până nu e și fudul!
ma bucur ca educ tineretul aradean dupa felul meu si mentalitatea mea…
da felu’ tău de tembel cu mentalitate de cretin complexat cu accese de grandomanie …
iar vorbesti, fara sa fii intrebat ! defapt nimeni nu te ia in considerare…esti un NIMIC !
tu vorbești băi disperatule care te ascunzi sub numele altcuiva?
pentru că în realitate ești o nulitate totală după cum arată și tâmpeniile pe care le emiți!
bai nazistule, tu te ascunzi, eu pot fii gasit personal aici la Arad, nu mi-e frica de un nazist ca tine !
bine mă!
du-te și paște găștele mai încolo, ”sumerianule”
normal că nu ți-e frică la ce nărod ești!
prostia ta este nemărginită și nimic nu o poate opri! :)))))!
dreptul fundamental a omului etse exprimarea libera, mai ales cand miticii de nazisti care ne fura Ardealul, bogatiile pamintului nostru sfant, vor sa explice ca asta in favoarea noastra…
o fu… ă pe mă-ta, dobitocule! că voi nu a-ți fost niciodată majoritari în Ardeal ca și în alte teritorii la care vă curg balele acum! oricum voi ați cam dispărut după ce v-au bătut turcii la fundul gol la Mohacs și a-ți fost readuși ca slugi de austrieci!
așa că pretențiile voastre sunt tot atât de ridicole pe cât de fraieri patetici sunteți
bai mitica, nu stii istorie de loc, mai ales nu cunosti istoria maghiara ! Noi am facut un stat in 896 pe care in 25 decembrie 1000 Santu Istvan a crestinizat. Daca in acest stat care a cuprins toata Depresiunea Carpatica si pe acest teritoriu conform documentelor istorice romanii au aparut ca imigranti abia in sec. XVII , atunci unde dracu a-ti fost majoritari ? documentele nici de xistenta voastra nu stiu… 😀
tembelule, problema ta e că cunoști numai ”istoria maghiară”, de aia ești așa de bou!
așa cum ați încercat să maghiarizați, așa ați încercat să vă mistificați istoria
Numai Diploma Ioaniților, document eliberat de regele vostru atestă existența a 3 state românești în zonă, în 1247
Ca asta sunt multe documente numai, ca și descoperirile arheologice.
Tembelule, când a intrat tribul tău de migratori în zonă ați luptat cu românii și slavii, ceea ce e logic pentru că ăia erau înaintea voastră acolo. Singura zonă unde ați fost majoritari (și unde sunteți) a fost Câmpia Panonică unde ați dislocat populațiile care erau acolo. După aia v-ați întins spre alte zone, în Transilvania. Dacă erați așa majoritari de ce trebuia să aduceți pe sași, teutoni și secui în Transilvania?!
Nu stii sitorie deloc. Teutonii au aparat granitele tarii noastre statul Cuman in est si sud. Voi nu ati fost nici in Moldova si Muntenia pe vremea teutoniilor. Slavii au venit inaintea romanii lor dar ei erau sclavii nostrii (numle lor provine din cuvantul sclav !) Valahii erau incrusitati de catre turci cu tiganii asa au aparut romainii si romii.
dah, voi sunteți și ”sumerieni” și ”cumani”, numai ca să vă motivați pretențiile voastre absurde
realitatea este dincolo de ”istoria” tembelă pe care numai o maimuță ca tine, rezultată din incesturi repetate o poate susține, voi sunteți minoritari în majoritatea teritoriilor pe care le revendicați, care după Mohacs nu le-ați mai putut controla decât cu ajutorul austriecilor, care erau stăpânii voștri de fapt!
Noi suntem sumeriani. Boierii „romani” erau cumani in marea majoritate. Vlad Tepes era cuman.Asa ca ciocul mic !
da voi sunteți sumârlani
asta ai visat tu, după ce ai băgat botu în aurolac, că sunt cumani, tocmai că singurile mărturii scrise (chiar maghiare unele) menționează retragerea cumanilor în Ungaria, unde au fost apoi asimilați de unguri
voi ați fost un neam de migratori, care ați fost alungat de pecenegi în principal spre Europa și care ați fost puțin civilizați de bizantini la început (coroana vostră e bizantină!), apoi de catolici
ați fost printre ultimii migratori care s-au pripășit prin zonă și ați profitat că aici era un vid de putere, datorat valurilor de migrații succesive, de aia ați reușit să creați un stat care era legat de stepa Panonică, unde ați reușit să dislocați urmașii romanilor de acolo, românii și slavii, care nu puteau rezista în zonă hoardelor călare maghiare
teutonii nu erau aceeași cu cavalierii ioaniții, dar la un bou încălțat ca tine deja e prea subtil…
Zsolt sa le pupati ouale ciobanilor daci care pasunau oile prin anii 900 d.c. prin campia Panoniei ca ti-a lasat stramosii sa stea cu corturile acolo pe malurile Dunarii, ca daca trecea Dunarea Otto cel Mare, acum nu mai descopereai facebook-ul, nu mai mancai gulas sau shaorma si nici nu va mai credeati stapanii lumii. Asa ca ciocul mic, ca noi din totdeauna am fost la putere aici. Voi sunteti bozgori.
Bai Gigel…voi care ati migrat impreuna cu turcii , purtind lanturi pe picioare fiind sclavii ottomaniilor, la ce putere ati fost ? Regii maghiari care au fost la putere de la 819 pina la 1918 cu armata lor va aparat de dusmani cand ati fost primiti la noi in tara. mai bine spune un „multumesc” nesimtitule !
Pardon?????? Nu am auzit bine Torok, cu ce anume ne-ati aparat voi ???? Voi a-ti fost triburi barbare care a-ti migrad o data cu aparitia Mongolilor, formate din triburi Fino-Ugriane. Intr-e anii 500 – 1000BC a-ti rupt legatura cu triburile Fino-Ugriane si v-ati combinat cu cele Tatare si v-ati schimbat denumirea in Maghiari. Intr-e anii 601 si 700 ati emigrat catre Marea Neagra si asa sa fondat Ungaria. In rest nu ati facut mare lucru, un simplu vassal al Austriei si ati facut ce vi sa certu. P noi Rusi n-eau ajutat in Primul razboi mondial ca voi ati incercar din tot deauna sa ne jefuiti si sa ne exterminati. Am cistigat razboiul si sa format Rominia mare. Si sa nu uitam si de razboiul Romino – Maghiar unde vam batut rau de tot.
bai mitico ! voi nu a-ti castigat nimic ! voi ati furat, sunteti un neam de hoti, oameni fara cultura, fara coloana vertebrala, ati jefiut Ardealul si jefuiti chiar si aztazi. Asa ca ciocul mic si joc de glezen, inapoi in intunericul de balcani cu voi !
Noi am furat????? De la cine am futat noi? Mai bine zis voi sunteti ce care furati in continuare. Aveti pretenti de pamint si in ROmania, si in Coratia, Si in Slovacia, Si in Cehia, Si in Ukraina. Ma mir ca nu va dati cu pumni in piept ca si america trebuia sa fie avoastra. Sau poate nici aia nu stiu istoria adevarata, adica cea bozgoreasca. I-ar bozgore daca tu zici ca am „Jefuit Ardealul” nu insemana ca este si adevarat, nu iti convine in Rominia dute la tine in bozgorie si stai dreacu in mama ungaria corcitura penala ce esti
voi este toti neam de hoti…mai invata istorie Ardeal a fost parte Ungariei milenare peste 1500 de ani…
Si Ungaria a facut parte din teritoriul Dacie peste 2000 de ani 🙂 Iar Ungaria a fost fondata in anul 1000 nu stiu de unde ai scos tu 1500 de ani, Dacii au fost acolo de 7000 de ani dar voi sunteti niste fino-turci hahaha
„voi este toti” Nu vezi cu cine discuti?Asta este un sobolan hortist.
nu ma intereseaza Romania numai Ardealul meu…mai vrei o trinta ? tigane ! ce inseamna la tine hotist ? tu esti de neam de hoti !
Invata sa citesi parvenitule HORTIST nu HOTIST,Bozgor spurcat
bai nazistule ! Horthy a fost cel mai mare prieten a rominiilor, a facut un conratct cu guvernul romaniei cu o granita mai aproape de adevarat ca azi este.
Spurcati hortisti care ati omorat si ati violat femei si copii Romani
ziua rasplati se apropie.
Horthy a fost un mare prieten a romaniilor, el era singurul care a acceptat impreauna cu guvernul si regele romaniilor noua granita intre cele doua tari. Desi voi valahii de origine tiganeasca nu ati multumit lui aceasta generozitate dovedeste cat de inculti si imbecili sunteti !
romanii sunt europeni voi spurcati bozgori nenorocici si imbecili veniti din asia.sunteti niste parveniti pe teritoriul europei javrelor.dar e bine ai vazut ce se intampla in ungaria acum?se umple de negri si arabi care in o generatie sau doua o sa va aranjezebine de toy ca ei nu sunt ingaduitori a noi dacii fututimortimati
vad ca nu stii istoria poporului maghiar, stiu ca este greu pentru un valaho-tigan sa intelega…pe cand voi aveti o istorie de 150 de ani noi avem de 3000 de ani… iar vii cu dacii care era un neam schitian si au trait in tara noastra doar 250 de ani, inaintea lor au fost celtii dupa ei au venit gotii…voi ati aparut pe tritoriul nostru sfant in sec. XVII. impreuna cu fratii vostrii romii…
Si eu cred ca ungurii lui Attila s-au folosit de istoria poporului bastinasi secui. Si voi aveti o istorie mincinoasa si falsa. O sa aflam noi adevarul intr-o zi. Pana atunci stai calm si nu mai jigni.
Nici nu cunosti istoria natinii maghiare. Noi vorbim aceasta limba unica si bogate de 3000 de ani. Vocabularul limbii noastre este cea mai bogata din Europa.
Horthy prietenul romanilor ? El care a ordonat masacrarea romanilor din Ardeal si a si pus-o in aplicare? Hai sa fim seriosi.
O sa vina ziua cand Romani vor face o plimbare din Nadlac pana in Austria pentru a elibera pamantul nostrul stramosesc de parventi si imbecili care nu au nicio legatura cu Europa.Dureaza cam 4 ore.Crimele comise de hORTI si criminali lui inpotriva femeilior,copiilor si multi alti Romani nu se va mai repeta de asta fi convins Noi asteptam cu mare dorinta ziua in care bozgorimea din RO ne va da un motiv sa va facem ingrasaminte pentru porci.
Si romanii au vrut sa fie uniti cu Ungaria si sa traim intr-o federatie, si cand se tinea sedinta comisiilor la Timisoara un general ungur a trimis o trupa de militari si au impuscat toti prizonierii romani, si atunci s-a intrerupt sedinta comisiilor pentru totdeauna.
Ardealul NU e al tau si NU a fost si Nu va fi NICIODATA,Abia astep sa inceapa razboiul civil sa va curatam pt totdeauna.Sa nu crezi k nu va veni
tu ca NAZIST vei primii un glont chiar printre ochi …asa ca ciocu mic si joc de glezne tigane !
Nu stiu care este nazistul nu vezi ca din discutiile pe care le porti numai tu ai dreptate ce naibii esti chiar penibil am lucrat si eu cu unguri dar nu arau asa prosti ca tine mai mai boule.
Ce fel de alcol bei tu? Nu i ti face bine.O sa va scoatem noi din Romania pe toti hortisti tradatori.
1.500 de ani ? Asta numesti tu „milenar”? E putin, Joltuleț micuț… pentru noi, românii, asta e istorie recenta.
Triburile hunice au dat buzna aici cu 500 de ani mai tarziu decat Imperiul Roman, care a gasit aici Dacia, nu Ungaria …:)) Columna lui Traian, inaltata la Roma cu 400 de ani inainte sa nimereasca hunii in Transilvania, ilustreaza razboiul Imperiului Roman cu Dacii, nu cu hunii.
Istoricii antici au atestat documentar Dacia incepand cu anul 500 î.e.n. Dovezile arheologice merg înapoi in timp cu alte mii de ani.
ASTA inseamna ISTORIE MILENARA, pustiule.
A fost parte a Imperiului Austro-Ungar, in rest principat autonom, mai, mai, ce mai invartiti istoria.
Jegurilor astea le place sa intinda coarda pana cand se vor impiedica de ea si isi vor rupe gatul Asta a uitat ca in 1990 armata Romana ne-a oprit sa ajungem la Targul Mures is in alte locuri in zonele alea.Data viitoare nimeni nu ne va mai opri.Vorbesc si parvenitii astia ca pe timpul luiNea Nicu nici nu guitau.
Nea Zsolt stai bre cuminte in banca ta.Romanii au rabadarea mare dar voi intindeti coarda cam tare si o sa vina ziua cand o sa va impiedicati de ea.In 1990 armata Romana ne-a oprit sa ajungem in Targu Mures si prin zonele alea dar sa va fereasca bunul Dumnezeu de furia Romanilor ca nu o sa ne mai opreasca nimeni data viitoare
Maaaa cine pe cine jefuieste ce draculii cautati voi in centrul tarii de unde si pana unde cine pe cine jefuieste ungurasule.
Pai ce cauta in centrul tarii ??? Daca tara a fost a romanilor, oare cum de au ajuns ei tocmai in centrul tarii si nu la granita ?
Eu cred ca tu vorbesti de dacii secui, shikuly, pe scurt secui. Sa facem distinctie intre maghiari si secui. Pentru mine secuii sunt diferiti si ei au fost aici din timpuri strabune.
așa de bine a-ți apărat că Ungaria a ajuns pașalâc turcesc!
tembelule, toate războaiele după Mohacs în care v-ați băgat le-ați pierdut-sau șters toți cu voi la fund!
unguri beți și bogdani tâmpiți..ce să vorbești cu asemenea arătări despre istoria ardealului?
„Orașul dacilor de la Turdas”? Mai mereti din nou la scoala, limitatilor, sa nu va zic pe nume: handy! La 4200 BC, n-au existat DACI. Poate asa, pe la 400, inainte de Cristos(BC).
Toti cei care au invatat doar literele alfabetului, sunt acum si … istorici.
…sa fi fost, huni?
Toadere, eu cred ca esti rom, sau tigan…defapt stii tu bine de la cine te tragi…
Din cate se pare imperiul pre dacic a inceput sa existe in mod organizat cam cu sapte mii de ani in urma, deci, cu toate ca nu sunt de acord cu limbajul lui Vasile, sunt de acord un pic cu mania lui…
Populatia depresiunei Carpatica 1. Agathyrsi ( 450BC) a Scytian tribes 2. Celts (300BC-150BC) 3. Dachians (150BC-106AD) 4. Goths (106AD-300AD) 5. Vizigoths (300AD-350AD) 6. Thaifas ( 350AD-420AD) 7. Huns (430AD-480AD) 8. Gepidas (480AD-520AD) 9. Vandals (520AD-600AD) 10. Avars (600AD-800AD) 11. Magyars (Hunagrians) (896 AD- Present) .
eu cred a unguri astia second hand sunt foarte indoctrinati si cred orice li se spune”draga”torok mergi te rog in Mongolia si cauta-ti pe acolo originea sigur ai sa o gasesti
ionutule, noi v-am primit pe starmosii tai In Ardeal , v-am aparat de dusmani amd dat loc de casa si loc de munca. In loc sa spui un mutumesc esti un nesimtit !
Zsolt…ce gluma buna cu ,,primitul” Cu 4.000 de ani inainte de Cristos, cred ca voi inca ciopleati piatra.
Bai Manole, in loc sa zici un „multumesc” pentru ca v-am primit in tara noastra cand a-ti fost tratati ca sclavi. Noi am dat loc de casa si pita in gura dar acum faci pe desteptul ? Esti un om foarte nesimtit !
…dovedeste Torok, nu arunca vorbe!
Ionutule, este dovedit de istorici si arheologi, inainte sa postezi prostii mai invata ceva istorie adevarata (nu din cartile rominesti!)
Vad ca inca nu m-ai luat sfatul, dute in ungaria, la bozgori tai de ce mai stai in ROmania? MARSHHH!!!
esti nazist, antisemit si antimaghiar. Pentru antimaghiarism te bag in puscarie !!!
Tu, pentru antiromanism, injurii, instigare la violenta, deformarea adevarului istoric, extremism, unde meriti sa stai? Crezi ca castigi ceva, iti face cineva vrea o statuie? Te vezi si tu vre-un Attila? Stai calm sa nu faci infarct cumva! :))))
Bai Costel ! Bai mitica ! Toata lumea civilizata stie ca „istoria” oficiala a romaniilor este o minciuna, o adunatura de povesti naziste, antiumane si antimaghiare baza pe idei antisemite. Antimaghiarismul in Europa Unita este pedepsit prin lege ! Tu esti un nazist antimaghiar si te bag in puscarie !!!
Eu nu sunt nazist, nici extremist, nici măcar naționalist! Consider ca pământul este al tuturor indiferent de nație si limbă. După mine, nu ar exista granițe, si toată lumea ar merge pe principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Dar cand vad limitați ca tine… Imi vine greață!
de ce vine la tine ceata ?
Poți să ma bagi și între picioarele mămicuței tale și a surioarelor tale… Că nu mă supăr!
Sa porti o masca de gaz ca pute prea rau acolo……
Dacă se uită cineva la ce scrii, vede imediat nivelul tau de civilizație și de maturitate… Undeva in evul mediu și la nivelul unui copil de 10 ani….
Nu sunt antimaghiar sub nici o forma… Sunt împotriva celor ca tine, fara cap si fără coadă! Ma poți băga la pușcărie pentru ca vreau sa-mi bag ceva… Intre buzişoarele mamicuței și surioarelor tale? Te las pe tine sa alegi… Buzele!
esti un nazist antimaghiar !
Bai mitica de rasa tiganeasca ! Cine te-o intrebat ? Noi ardelenii nu acceptam pe „barabarii de tirani” mitici in Ardealul nostru sfant !
De unde naiba 1500 de ani maimuțoiule, cand voi ați apărut ca păduchii prin sec IX? Spălat pe creier ce esti…
Imi poti spune „bai Buzoiule!” sau ai fobie la numele asta? :))
Imi cunosc istoria familiei…
Apropo, il cunosc pe alpinistul Torok, te pasc ceva acuzatii gen „furt de identitate”… Noroc bun extremist fara demnitate, ca numele nu ti-l cunosc! 😀
Eu am invatat istorie adevarata in tari mai civilizate decat Romania, in romaneste sunt scrise numai pentru provocarea oameniilor civilizati, fara sa fie documentat is scris.
Dute ma in tarile civilizate de ce mai stati in Rominiai, urcativa pe cal si ducetiva in Mongolia la voi, nu inteleg de ce mai stati.
Ba se vede ca voi ati provenit din triburile turcesti, ESTI TRUC nu intelegi. Hai ca facem altceva, ACUMA IN MOMENTUL DE FATA, TRANSILVANIA CUI II APARTINE?
Bai ciumpalac da dute mata la , ei curu sugi esti habarnist…eu unu v-as impusca pe toti bozgorii….habar nua veti sa vorbiti 2-3 cuvinte si locuiti in romania de peste 10 ani tineri de 20 de ani si nu stie decat da si nu atat ba jegurilor dativa foc la casa…ca voi nu aveti tara voi sunteti niste resturi si veniti sa furati prosti romanii ca va lasa eu vas impusca.
voi ati venit cu pluta pe peninsula balcani si a-ti migrat in tara noastra…acum faci mofturi ? sa-ti fie rusine nazistule ! vei ajunge in pucarie !!!
da mai du-te-n ma-ta! romaneste, ca ungureste nu stiu , si nici ca voi invata vreodata limba ce-o vorbesc o mana de oameni, ce n-au nimic decat tupeu!
Jolt, o ai mica?
scrie in ungureste, poate te intelege cineva
Unde dreacu neai primit tu in Ardeal? Cine au fost unguri? Cel mai mare rege pe care l-ati avut a fost Mati Corvin, Romin Nascut la Cluj asa ca nu te mai bate cu pumni in piept ca nu e asa.
Muhahahaha ! Din casa Arpadiana au fost 27 de regi, din case mixte 28 de regi. Numele celui nascut intr-un oras maghiar din Ardeal era Hunyadi Mátyás, fiul lui Hunyadi János si nepotul regelui Zsigmond. Pe vremea lui romanii nici nu au existat pe melegurile noastre stramosesti 😀 mai invata ceva istorie si numai dupa sa postezi !
Official censuses with information on Transylvania’s population have been conducted since the 18th century. On May 1, 1784 the Emperor Joseph II called for the first official census of the Habsburg Empire, including Transylvania. The data was published in 1787, and this census showed only the overall population (1,440,986 inhabitants).[25] Fényes Elek, a 19th-century Hungarian statistician, estimated in 1842 that in the population of Transylvania for the years 1830-1840 the majority were 62.3% Romaniansand 23.3% Hungarians.[26]
The first official census in Transylvania that made a distinction between nationalities (distinction made on the basis of mother tongue) was performed by Austro-Hungarian authorities in 1869, distributed among the ethnic groups as follows: Romanians 59.0%, Hungarians 24.9%, Germans 11.9%.
In the last quarter of the 19th century, the Hungarian population of Transylvania increased from 24.9% in 1869 to 31.6%, as indicated in the 1910 Hungarian census. At the same time, the percentage of Romanian population decreased from 59.0% to 53.8% and the percentage of German population decreased from 11.9% to 10.7%, for a total population of 5,262,495. Magyarizationpolicies greatly contributed to this shift.[27]
The percentage of Romanian majority has significantly increased since the declaration of the union of Transylvania with Romania after World War I in 1918. The proportion of Hungarians in Transylvania was in steep decline as more of the region’s inhabitants moved into urban areas, where the pressure to assimilate and Romanianize was greater.[28] The expropriation of the estates of Magyar magnates, the distribution of the lands to the Romanian peasants, and the policy of cultural Romanianization that followed the Treaty of Trianon were major causes of friction between Hungary and Romania.[29] Other factors include the emigration of non-Romanian peoples, assimilation and internal migration within Romania (estimates show that between 1945 and 1977, some 630,000 people moved from the Old Kingdom to Transylvania, and 280,000 from Transylvania to the Old Kingdom, most notably toBucharest).[30]
tu esti tare nefutata, de unde debitezi atatea prostii ?
Transylvania was part of Hungary from the foundation of the first state in Carpathian Basin. This state is Hungary and the Hungarians were considered all inhabitants of Hungary without any ethnic discrimination. The ethnic cleansing of population began with the Romanian occupation after the 1st WW. Even today is a strong ethnic discrimination in Romania and not only of ethnic Hungarians but all other ethnic and religious groups. Greek-Catholics had to suffer also a strong oppress and discrimination just because they are Transylvanians.
P e voi mitici nicodata nu va primim ! Hai mars inapoi in Albania !!!
fi sigur ca sunt second hand si se cam casatoresc intre rude
pentru cei mindri cu ce nu au facut ei, cu lucruri pentru care nu au nici un merit, nationalisti si lenesi, le recomand cite un pahar cu apa si multa munca… putorilor!
….uite ,,asra el” eu nu mi-s nationalist,dar… iti recomand si eu tie sa mai inveti ceva gramatica,ok?
Sunt mandru ca sunt maghiar din Transilvania. Aceste descoperiri vor dovedii ca noi sintem bastinasi in tara noastra.
What now?
…mai nimic!
What do you want to ask ?
ungurii au ajuns in Transilvania inaintea dinozaurilor
Hunii au luptat cu chinezii in 6 ani au ajuns sub zidurile Romei. Deci eram in depresiunea Carpatica cea ce fustrazeaza pe nazistii ca tine !
ungurii nu-s huni , traiti-ar 😀
Maghairii fac parte din popoarele turanice cu aceasi limba vorbita de la huni , avari, kazari si alte popoare schitiene. Chiar si dacii au fost schtieni.
Zsolt,desi cearta ta nu este cu mine,iti recomand sa iei lectii de la o doamna impartiala! Trebuie sa fac asta, deoarece sunt convins ca nu ai auzit de aceasta deci, se numeste,Wikipedia.
Daaaa,iar la o raspantie,ii intreba unul nedumerit: ..no,gresirati drumul?
cred ca esti mandru de descoperire pt ca probabil esti 70% roman si 30% maghiar…altfel nu se explica mandria ta…
romaniilor este rusine de originea lor adevarata, cu asta se explica povestiile depsre dacii schitieni care nu au nimic comun cu voi dar tot va referiti la aceasta minciuna.
Zsolt..dar tu stii din cine va trageti,ma refer la originile voastre cele mai vechi?
Manole…te chiunui degeaba! Ungurii se trag din Daci , Huni , Romani , Vikingi ,Eschimosi si din extraterestrii! Ei stiu si sunt convinsi ca romanii se trag din maimute :)))
Horthy marele priten a rominiilor a introdus scolile de limba romana in satele romanesti (inaite nici scoli nu ati avut). Horthy a fost ajutat de armata zdentoasa romana sa ajunga la putere in 1919. Horthy a facut un tratat cu guvernul roman pe cale pasnica cu granitele noi intre cele doua tari, cu acordul unanim a romaniilor in 1940. Horthy a fost in exil in Portugalia in aceasi orasel cu regele Mihai unde se intilneau aproape zilnic.
De asta ati avut un bocanc romanesc legat de steagul ungariei in 1919 pe cladirea parlamentului la budapesta…. Mama ei de istorie… Pe asta nu o stiai, nu?
Mai citeste ceva de la Emil Isac ! „Romanii sunt o natie de tradatori, hoti, oameni fara onoare, fara cuvant, lipsiti de spiritul dreptatii, solidaritatii, virtutii. In aceste conditii orice comparatie cu cehii, maghiarii,polonezii sau alte popoare europene este chiar penibila.” – Emil Isac
adica , dupa teoria ungurilor , romanii provin din maimute traitoare in pesteri.. care s-au teleportat de pe nu-s ce planeta in transilvania voastra… 😀
atunci cu cine s-a batut ducele arpad cand a venit in zona tisei? iar transilvania a fost treptat cucerita de ducii maghiari… cronicarii maghiari au tot scris despre existenta romanilor in transilvania da nu vrei sa cititi 😀
apoi fii atent la o faza : Simon de Gheza e unul din cei mai renumiti cronicari maghiari din secolul XIII ..Stii ce zice despre secui? ca sunt urmasii avarilor care au venit in zona carpatilor dupa ce au fost infranti de slavi si franci…si ca sunt oameni nobili…si ca au trait printre vlahi carora le-a imprumutat scrierea! 😀
Maghiarii sunt de origine fino ugrica …nu au nimic in comun cu turanicii…e adevarat ca printre triburile aliate cu maghiarii erau turanici…turanici sunt secuii :D… Interesant e faptul ca tatarii din crimeea stiu multe despre secui…tatarii din crimeea sunt o ramura a avarilor care-i considera si acum pe secui , rudele lor de peste munti… 😀
De unde debitezi aceste prostii ? despre ce cronicar maghiar vorbesti ? asa ceva de Gheza nu a existat, numai in capul tau nazist exista ! Este foarte clar documentat ca statul maghiar a avut 31 de regi din casa Arpad, din case mixte 34 regi intre anii 819-1918. Numai Horthy, marele prieten a rominiilor nu a fost rege cum cred unii.
Horthy , prietenul romanilor! Hai sa fim seriosi!! :)))
numai ca cronicarul face confuzie intre huni si avari…s-a stabilit inclusiv de istoricii ungari ca secuii sunt ramasite ale avarilor … secuii sunt in transilvania din secolul VII cu 200 ani inaintea maghiarilor!
Arheologii clujeni au demontrat din scripturiile rinuce ca hunii, avariii si maghiarii era aceasi populatie turanica, cu aceasi limba si au sosit in valuri in depresiunea Carpatiilor, in timpul sosirii lor.
Minciuni. NU erau aceeasi.
Cu mai mult de 200, si aici e o minciuna.
Cu secuii s-a batut.
Aici e o confuzie legata de secui care sunt toata cheia problemei.
E mandru ca se dovedeste tot mai clar ca stramosii lui erau in pestera inca la vremea cand dacii isi construiau altare si orase fortificate.
Zsolt..nu trebuiie sa astepti rezultatul sapaturilor,sau descifrarea acelor tablite,citeste doar istoria Imperiului Roman,asta daca ma rog,stii sa citesti si sa scrii..
Ce sa scrie si sa citeasca? Astia nu au nici macar limba nationala , sangele lor nu este compatibil cu nicio natie din Europa , poate doar cu asiaticii aceia subdezvoltati(ca si ei dealtfel) sa se poata nimerii adn-ul lor imbibat cu prostie si gene defecte .
Poate ca sunt extraterestrii si asta e ceva.
no, vise placute!
esti nazista ! cate pule de romi ai supt ?
tu esti BASHTINOS din Ardeal , deci dintre cei ce v-ati trezit la viata cand dacii aveau cetati si se luptau de vreo 2000 ani cu vecinii , si ati venit pe aceste meleaguri fiindca v-au batut toti prin Asia si nu mai aveati ce pradui , fiindca erati de fapt precum tiganii cu satra. Aici ati invatat sa va puneti pofta-n cui si sa va apucati de agricultura si cresterea animalelor . Tu iti dai seama ca Ungaria este SINGURA TARA DE PE GLOB CU POPULATIA BASTINASA MINORITARA?
Mi-e tare mila de tine!!! cu cat incerci sa dovedesti „adevarul tau” cu atat mai mult te pierzi te tine insuti … de acel „suflet” care iti garantez ca nu e nici ungur, nu e nici roman, iti doresc noroc desi daca continui asa o sa-ti piezi mintile…multa intelepciune si eu sper ca vei realiza candva ce e adevarat pentru tine insuti nu pentru cei pe care vrei sa-i convingi de „adevarul tau”…
Odată ce esti născut in Romania, esti Român idiotule! Dacă nu-ți place, renunță la cetățenia română si du-te in UNGARIA milenară maimuțoiule! Din cauza crizei voastre de identitate, vreți să vă creați una, asimilând și indobitocind alte popoare… Exact ca un CANCER… care infectează tot ce atinge! Dispărev-ar neamul și limba! Uiți ca ROMANIA și ROMÂNII sunt țara și poporul care cu toate vitregiile istoriei și-au păstrat granițele și limba! Singura limbă dulce intre atâtea sarate, amare și scârboase! Ratatule!
Noi suntem maghiari pe acest plai ! Noi suntem mandrii si stapini pe acest pamint !!! Voi ati fost sclavi si veti fii si in viitor !
Fa distinctie intre secui si maghiari, OK ? Prin identificarea secuilor cu maghairii s-a incalcit toata istoria.
Secuii !!! Scrisul secuiesc. Maghiarii au venit mai tarziu peste ei.
Sunt mândru că sunt român din Ardeal, cele mai vechi descoperirii arheologice s-au găsit în acest perimetru. Este însă necesar ca aceste obiecte scoase din adâncuri să fie bine păstrate în Muzee bine păzite !
Ilie- sa-ti fie rusine ca esti un romin mincinos !
A zis bine domnule Ilie, Mongole, avem artifacte si descoperir arheologice in tara care va depasesc existenta voastra de scalvi. Asta ati fost toata istoria voastra, sclavi Austriei.
„Romanii sunt o natie de tradatori, hoti, oameni fara onoare, fara cuvant, lipsiti de spiritul dreptatii, solidaritatii, virtutii. In aceste conditii orice comparatie cu cehii, maghiarii,polonezii sau alte popoare europene este chiar penibila.” – Emil Isac
Asta e evreu nu roman incultule… Si romanii au aceeasi parere despre voi ungurii… Asa ca, suntem chit!
Au o parere gresita. Ar fi bine sa fie toti romanii ca ungurii si atunci am avea alt renume ca tara.
Ba nimeni nu va inghite din Europa, Nici Polonezi, nici cehi, nici Slovaci, nici nemti sunteti vai de capu vostru. Nu aveti cu ce va incalzi iarana guvenul bozgoresc face brichete din lemn din monezi scoase din folosinta sa va inclaziti sunteti penimbili
bai Ilie, mai citeste ceva de la Emil Isac ! „Romanii sunt o natie de tradatori, hoti, oameni fara onoare, fara cuvant, lipsiti de spiritul dreptatii, solidaritatii, virtutii. In aceste conditii orice comparatie cu cehii, maghiarii,polonezii sau alte popoare europene este chiar penibila.” – Emil Isac
Au ajuns asa ca i-au stricat turcii.
Bravo !!!!! Felicitari !!!!!!
exte fantastic….felicitari si datile peste nas tututror celor care ne ignora adevarata identitate…. pe acest teritoriu…
EXTRAORDINAR!
Poate de asta NU mai vor sionistii (judeo-america) sa mai facem autostrazi! Sa nu aflam cine suntem si cine au fost stramosii nostri!
Si DA! Eminescu a spus ca intro zi „pietrele vor vorbi”! Vremea a venit!
Desteapta-te romane! ca limba romana NU vine de la Roma ci de aici!
Iar DACI vine de la intrebarea strainilor pe meleagurile noastre:
-De unde esti?
-D’ACI!
Pentru,Dan: ..si eu cre credeam despre mine, ca-s imbecil!
Si nu e adevarat ?
Trebuie pusa an valoare istoria noastra.
Yeeeee….e senzatională de 3 ani ,a fost si expoziție si voi acum aflați …încercați cu „goagălul”, măi !!!
o fi fost si expozitie… nu negam , numa ca in principiu tot ce tine de vechimea romaneasca , noi, incercam sa ascundem , ca nu trebuie sa aveti aere de stapani vechi pe aceste meleaguri. Sa va stiti lungul nasului sclavilor!
Asa cum s-a stabilit demult, un singur popor e ales, al de conduce bancile si lumea! Sa va fie clar! Hai , marsh inapoi la munca si sa nu va mai prind cu figuri de continuitate ca va mananc urechile!
manca-mi-ai…urechile…
Să gândit cineva la originea „omeneasca” și atât? Oare de ce contează să fi „roman”, ” ungur”, „american/dian”, contează să fiți/fim oameni?
Bozu-le,adevar grait-ai! Acum doar asta conteaza si, mai conteaza sa nu alegem ura, ce a zacut mereu in sufletele unora,mai conteaza sa privim in viitor, nu in trecut,si…sa pasim de mana in uriasa natiune intitulata, Comunitatea Europeana.Tu,Zsolt…intelegi asta?
Dar tu intelegi ca romanii au spurcat civilizatia europeana si mai jos decat ei sunt doar africanii sositi recent in calitate de navalitori barbari???
Originea omeneasca nu e una singura si asta pentru ca prima Eva a fost si prima Kurwa care l-a tradat pe Adam cu Satan transformat in barbat si l-au facut amandoi pe Cain, drept pentru care Dumnezeu a trebuit sa creeze alta Eva si sa-i dea pe toti afara din Rai ca spurcau raiul. Asa ca originea omeneasca e de doua feluri.
:)))) Descoperirea a fost facuta in 1961 de Vlassa, de fapt nici de el, de niste palmasi, arheologul nefiind de fata, sunt zeci de povesti despre asta…, de sapat se sapa din nou, cu intreruperi, de cand cu autostrada. Tablitele de la Tartaria inca nu s-au hotarat daca reprezinta amulete ori protoscriitura. Poveste veche, plina de semne de intrebare, dac-au intrat pe fir si dacopatii gen geal Chelaru, normal ca apar si articole tipice pentru Nasul. :))))
Comentariile sunt închise.