Unele persoane preferă să îl clasifice pe Vladimir Putin drept succesorul ideologic al liderilor sovietici, dar această idee este pur şi simplu absurdă. Discursurile acestuia oferă dovezi clare că punctele sale de referinţă provin din fascism.
Pentru a-l înţelege pe Vladimir Putin, trebuie să îl asculţi. Trebuie să citeşti ce vrea. Însă, şi mai important, trebuie să înţelegi ce încearcă să prevină. Deseori, fricile şi aversiunile unui politician dezvăluie mai multe decât planurile şi promisiunile sale.
Deci, ce îl motivează pe Putin? Tema centrală a tuturor discursurilor sale este frica de a fi încercuit- ameninţarea reprezentată de puterile ce vor să ţină poporul rus la pământ din teamă faţă de puterea interioară a acestuia. „Se străduiesc constant să ne alunge într-un colţ pentru că avem o poziţie independentă, pentru că o menţinem şi pentru că spunem lucrurilor pe nume şi nu ne dedăm ipocriziei”. a spus Putin într-un discurs la data de 18 martie, în faţa Dumei. Într-un interviu televizat din aprilie, el a declarat: „ Există destule forţe în lume care se tem de puterea noastră, de „enormitatea noastră”, aşa cum a spus unul dintre suveranii noştri. Aşa că încearcă să ne dezbine.”
Ameninţarea la adresa sufletul rusesc
Încă persistă o tendinţă de a percepe politica externă a Kremlinului predominant dintr-o perspectivă geopolitică- anume că Rusia încearcă să recupereze unele dintre teritoriile pierdute odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice. Dar când Putin vorbeşte despre inamicii poporului rus, se referă la ceva mai profund şi mai primal. Forţele împotriva cărora a declarat război nu încearcă doar să îşi extindă influenţa din ce în ce mai în est, dar au ca ţintă sufletul rusesc. La asta se referă el când spune că Rusia trebuie să lupte împotriva Vestului.
Dar care este nucleul acestui suflet? Putin a oferit anumite indicii şi în acest domeniu. „Mi se pare că rusul sau, mai larg, o persoană din lumea rusească, se gândeşte predominant la scopul său moral cel mai înalt, la adevărurile morale cele mai înalte”, a declarat acesta într-un interviu. În opoziţie cu acestea se află Vestul, care se axează pe succesul şi prosperitatea personală sau, aşa cum susţine Putin, pe „sinele interior”. În perspectiva Preşedintelui său, lupta pe care o duce Rusia are o natură ideologică. Este o luptă împotriva superficialităţii materialismului, împotriva declinului valorilor, împotriva feminizări şi efemenizării societăţii- şi împotriva disoluţiei tuturor legăturilor tradiţionale care sunt parte ale acelei dezvoltări. Pe scurt, împotriva a tot ceea ce este „non-rusesc”.
Chiar şi astăzi, mulţi au dificultăţi în recunoaşterea adevăratei naturi a unui om care este în plin proces de răsturnare a stării de pace din Europa. Poate nu avem curajul să facem comparaţiile corecte pentru că ne amintesc de o eră pe care credeam că am depăşit-o. În cadrul Partidului German Stânga şi a Social-Democraţilor de centru-stânga, Putin este încă văzut ca un om format în tradiţia şefului de partid sovietic care reprezenta versiunea idealizată a socialismului. Vechiul reflex al solidarităţii este încă prezent. Însă aceste idei se bazează pe o neînţelegere deoarece Putin nu este post-comunist. Este post-fascist.
O căutare după analogia istorică potrivită ar trebui concentrată mai degrabă pe evenimentele din Roma anului 1919 decât pe cele din Sarajevo, 1914. Celor care păşesc în lumea ecourilor şi a metaforelor care colorează gândirea lui Putin nu le ia mult să identifice trăsăturile care au fost prezente la naşterea fascismului. Avem cultul trupului promovat de Putin, măreaţa retorică a afirmării propriei identităţi, denigrarea oponenţilor consideraţi degeneraţi, dispreţul faţă de democraţie şi sistemul parlamentar vestic, naţionalismul exagerat.
Misiunea istorică a poporului rus
În urmă cu un an, când au fost introduse, oamenii nu au înţeles adevăratul sens al noilor legi anti-homosexualitate din Rusia. Dar astăzi este clar că acestea au marcat naşterea Rusiei noi. Ce a început sub forma unei legi anti-homosexualitate continuă acum la un alt nivel: următorul pas logic al convingerii că unele grupuri sunt inferioare este credinţa în superioritatea propriului popor.
Iar când Putin invocă mitul Moscovei ca o „a treia Romă”, este clar că atribuie poporului rus o misiune istorică. Rusiei îi revine responsabilitatea nu doar să oprească decadenţa vestică la graniţele sale, ci să ofere un ultim bastion celor care au renunţat deja la speranţă în cursul acestei lupte. De asemenea, încearcă să mai spună că Rusia nu poate niciodată ceda.
„Moartea este oribilă, nu?”, i-a întrebat Putin pe spectatori la sfârşitul unei apariţii la televizor. „Dar nu este aşa, se pare că poate fi frumoasă când serveşte poporului: moartea pentru prieteni, pentru popor sau pentru patrie”. Această idee este cât se poate de fascistă.
Acest articol este semnat de Jan Fleischhauer.
Traducere de UVT.
