Deputatul USL de Dambovita Ion Stan este asteptat din nou, astazi, la DNA pentru a fi audiat dupa ce a fost denuntat de un alt om de afaceri, cercetat pentru spalare de bani, transmite Romania Libera.

DNA a extins cercetarile fata de deputatul Ion Stan pentru ca a pretins si primit in folosul PSD produse in valoare de 100.000 de euro, pe care le-a folosit in campania electorala pentru prezidentialele din 2009.

Procurorii anticoruptie au dispus extinderea cercetarii si inceperea urmaririi penale fata de deputatul PSD STAN ION pentru infractiunea de trafic de influenta la factori de decizie ( primari din Dambovita), cu scopul de a obtine contracte in beneficiul unui om de afaceri (denuntator), in schimbul primirii unor produse in valoare de 100.000 de euro. Stan i-a spus omului de afaceri ca are nevoie de acele produse in folosul PSD, mai precis pentru a le distribui in campania elecorala la prezidentiale a lui Mircea Geoana din 2009.

Prin ordonanta de extindere a cercetarilor, procurorii au retinut ca,” in perioada mai-iunie 2009, avand functia de presedinte al organizatiei judetene (PSD-nn) Dambovita a unui partid politic, invinuitul Stan Ion a pretins si a primit, in mod indirect, in beneficiul formatiunii politice din care face parte, de la acelasi denuntator, produse pentru campania electorala in valoare de circa 100.000 euro, lasandu-l pe acesta sa creada ca are influenta asupra unor functionari, respectiv primari, ai unor localitati din jud. Dambovita, pentru a determina incheierea unor contracte de catre primarii cu firme controlate direct sau indirect de catre denuntator”.

Deputatul PSD Ion Stan a parasit DNA, dupa mai multe ore de audieri pentru invinuirea de trafic de influenta. El a refuzat sa raspunda la intrebarea daca isi va da demisia din Parlament in momentul in care DNA va cere arestarea sa, asa cum a facut pedelistul Alin Trasculescu, insa a anuntat ca isi va continua campania electorala pentru un nou mandat de parlamentar. Stan a anuntat ca a fost chemat si luni la ancheta.

Deputatul PSD Ion Stan, vicepresedintele comisiei de control SRI, a fost chemat, din nou, la audieri, vineri dimineata, la sediul DNA, sub acuzatia de trafic de influenta. Ieri, DNA i-a impus interdictia de a parasi tara.

Este primul dosar in care deputatul este invinuit, de celelalte fiind scapat pe vremea cand presedinte de tara era Ion Iliescu, iar SRI era in serviciul sau, dupa cum arata nota informativa „Distileria” publicat in exclusivitate de Romania Libera. Acum, Iliescu a declarat ca Ion Stan este „de o corectitudine exemplara”.

Deputatul PSD Ion Stan, vicepresedintele comisiei de control SRI, este acuzat de DNA de trafic de influenta deoarece a cerut de la un om de afaceri 130.000 de lei pentru a cumpara fie benzina, fie alimente, ce urmau a fi impartite in campania electorala. Din suma pretinsa a primit, in patru transe a cate 15.000 lei, suma de 60.000 lei.

Omul de legatura dintre omul de afaceri, care este si denuntator, si Stan a fost soferul deputatului, Florin Sarca, acuzat de complicitate la trafic de influenta

In ordonanta de incepere a urmaririi penale a DNA se arata ca exista date si indicii temeinice potrivit carora „in perioada 12-14 noiembrie 2012, invinuitul Stan Ion, deputat in Parlamentul Romaniei, a pretins de la un denuntator 130.000 lei, bani destinati pentru achizitionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite in cursul campaniei electorale, precum si pentru achizitionarea unor produse alimentare ce urmau a fi impartite in preajma alegerilor parlamentare”.

DNA mai sustine in referat ca deputatul Ion Stan „a pretins banii lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra unor functionari cu putere de decizie, in vederea inlesnirii derularii unor contracte in curs, precum si pentru obtinerea unor noi contracte de lucrari de catre firmele controlate direct sau indirect de denuntator.

In zilele de 16, 19, 21 si 22 noiembrie 2012, invinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru transe a cate 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folositi pentru achizitionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi impartite in campania electorala”.

2 COMENTARII

  1. Nuuu.este gresit…sa-i cerceteze pe totzi si sa- speleDNA-ul poate la finele acestei campanii vom avea pretendentzi gata spalatzi,si care nu mai sint subiect de cercetare..foarte simpli//

Comentariile sunt închise.