Democraţia liberală a murit!” Enunţul lui Viktor Orban este mai mult decât o constatare, este profesiunea de credinţă a unui politician care a devenit un inamic declarat şi programatic al democraţiei constituţionale. Vocea sa face parte din seria de voci ce afirmă existenţa unui moment istoric aparte, ce impune regândirea nu doar a instrumentelor de guvernare, ci şi a temeliilor ordinii internaţionale. Asemeni comuniştilor şi fasciştilor interbelici, Viktor Orban îmbracă mantia profetului, anunţând naşterea unei alte lumi. O lume care să regrupeze naţiuni puternice, neîncovoiate de finanţa internaţională şi dedicate regenerării prin autarhie şi conducere patriotică. Proiectul său se întâlneşte cu cel pe care îl ilustrează, în varii forme, Turcia, China sau Rusia: numitorul comun al acestor experimente în autocraţie şi naţionalism este ostilitatea, implacabilă, faţă de pluralism, ca şi ataşamentul pentru monolitism şi xenofobie.
Misionarismul anti-democratic al lui Viktor Orban este încă un semn că istoria umanităţii se îndreaptă pe făgaşul, familiar şi dramatic, al confruntării cu tirania. Autocraţiile care se ivesc sunt proteice şi polimorfe. Ele se pot revendica de la moştenirea stângii revoluţionare, ( este cazul Americii Latine) sau de la himerele etnocraţiei ( este cazul Ungariei de astăzi). Ele pot fi urmaşele visului castrist sau un produs de sinteză al hibridizării ţariste a ordinii sovietice. Ceea ce le uneşte, dincolo de irelevante demarcaţii ideologice, este vocaţia revoluţionară de a ataca, concertat şi deschis, edificiul întemeiat pe domnia legii şi pe capitalism. Pentru dreapta ca şi pentru stânga extremă, inamicul este comun. Autarhia economică se poate justifica prin apelul la egalizarea socială sau prin manipularea pasiunilor tribale. Demonizarea opoziţiei nu este un accident, ci expresia unei convingeri de adâncime- naţiunea nu poate supravieţui decât dacă este unită, pregătită să facă faţă asaltului internaţional. Lupta cu finanţa globală, cu Statele Unite, iată fundalul pe care se plasează politicile noilor autocraţii.
Versatilitatea autotarismelor îşi are limitele ei. O privire lucidă poate pătrunde în adâncurile unor regimuri ce pretind a vorbi în numele naţiunilor, doar spre a institui o formă contemporană de sclavie. Controlul asupra media, criminalizarea criticii, retorica agresivă sunt elementele ce conferă acestei alternative iliberale şi tiranofile o identitate precisă şi inconfundabilă. În Europa Centrală, dezbaterea în jurul democraţiei a încetat să mai fie una intelectuală. Solidaritatea ideologică dintre Orban şi Putin este expresia acestui nou timp al încercărilor. O internaţională a autoritarismelor este pe cale să se constituie,sub ochii noştri.
Dincolo de zgomotele politicii interne, un sunet al istoriei se poate auzi şi la Bucureşti. Democraţiile pot muri, ucise de cei chemaţi să le apere. Libertăţile pot fi îngrădite, cu acordul maselor fanatizate. Destinele pot fi din nou mutilate, în numele religiilor politice ale urii. Libertatea este alternativa la sclavie- să afirmăm acest adevăr doar în aparenţă modest, în faţa cântecului de sirenă al noilor tiranii care ne înconjoară.
Sursa: contributors.ro
