Uniunea Europeană este pe cale de a comite un ”suicid ritualic” cu politica sa în domeniul imigrației, a estimat marți premierul slovac Robert Fico, care i-a cerut forului comunitar să stopeze rapid afluxul de migranți către Europa, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Fico, cunoscut pentru retorica sa împotriva imigranților, a adăugat că UE ar trebui în primul rând să pună capăt fluxului de ‘migranți ilegali’, înainte de a discuta despre viitorul ei.
‘Europa va comite un suicid dacă așteaptă preconizata instalare a gărzilor de frontieră și a gărzilor de coastă abia spre finalul lui 2016 sau în 2017’, a spus șeful executivului slovac.
El a adăugat că Slovacia are 300 de polițiști pregătiți să patruleze în orice moment la granițele externe ale spațiului Schengen.
Slovacia, cu o populație de 5,4 milioane de locuitori, a depus o plângere la Curtea de Justiție a UE (CEJ) contra sistemului de redistribuire a migranților între țările membre pe baza unui mecanism de cote obligatorii. Acest sistem este ‘un fiasco total’, a apreciat Robert Fico. În baza acestui sistem, Slovacia ar urma să primească 2.300 de persoane.
‘Dacă cineva, pe baza unor cote temporare sau permanente, ne forțează să primim 50.000 de persoane cu obiceiuri și religie complet diferite de ale noastre — și majoritatea sunt bărbați tineri — atunci nu îmi pot imagina cum i-am putea noi integra. Este imposibil’, a accentuat prim-ministrul Slovaciei.
O declarație asemănătoare a făcut-o, la începutul lunii decembrie, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care a spus că Europa este incapabilă de a da răspunsurile corecte la provocările cu care se confruntă întrucât politicile sale sunt unele ‘de suicid ritualic’.
”În prezent, Europa se confruntă cu cinci provocări: instabilitate în est, un nivel fără precedent de instabilitate în vecinătatea sa sudică care a dus la ‘un enorm val de migrație’, amenințarea constantă a terorismului, lipsa de progres în garantarea securității energetice și riscurile economice constante”, afirma oficial ungar, conform căruia în ultima perioadă Europa și-a pierdut din puterea economică la nivel global.
Peter Szijjarto califica drept ‘stupidă’ dezbaterea despre afluxul de migranți și terorism atât timp cât autoritățile europene nu știu cine sunt migranții și în ce scopuri intenționează să vină în Europa. ”Nu toți migranții sunt teroriști, dar valul de migrație a adus pentru organizațiile teroriste oportunități de a intra în UE. Europa trebuie să-și poată proteja granițele externe și toate statele membre trebuie să aibă dreptul de a decide dacă vor să accepte alte comunități”, menționa oficialul ungar.