Este foarte interesant că din în ce în ce mai mulți oficiali de grad înalt au vorbit despre fenomenul OZN în ultimul deceniu. Cea mai recentă declarație, dacă nu chiar o promisiune, vine de la posibilul candidat democrat de la Casa Albă, fosta prima doamnă a Statelor Unite, Hillary Clinton, care a declarat că dacă va ajunge președinte va desecretiza toate documentele referitoare la baza Aria 51.
Totuși o declarație și mai interesantă a fost făcută cu vreo doi ani în urmă, la postul de televiziune rusesc RT, de către fostul ministru al apărării din Canada, Paul Hellyer. Acesta a fost la conducerea ministerului în perioada 1963 – 1967, cât și membru activ în cadrul G8, forumul internațional al guvernelor celor mai dezvoltate opt state din punct de vedere economic, tehnologic și militar din lume.
În declarația sa acordată presei, și reconfirmată de acesta ulterior, Hellyer susține că, din cunoștințele sale, cel puțin 4 rase de extratereștrii au vizitat planeta noastră, unele dintre acestea continuă să o facă și chiar să colaboreze îndeaproape cu guvernele importante din întreaga lume.
„Avem o lungă istorie a fenomenului OZN și, desigur, a existat o creștere a activității lor în ultimele decenii, mai ales de când am inventat bomba atomică. Ei sunt foarte preocupați de acest lucru. Se tem că s-ar putea să o folosim din nou. Iar acest lucru nu ne-ar afecta doar pe noi, ci și pe celelalte civilizații din cosmos”, a declarat Paul Hellyer.
În același interviu ministru punctează faptul că la fel ca și noi, și extratereștrii pot fi împărțiți între buni și mai puțin buni.
„Acum câteva decenii, vizitatorii de pe alte planete ne-au avertizat cu privire la direcția spre care ne îndreptam și s-au oferit să ne ajute. În schimb, unii dintre noi au interpretat vizitele lor ca pe o amenințare și au decis să tragă mai întâi și apoi să pună întrebări. Este ironic faptul că SUA au trebuit să se angreneze în atâtea teatre de război costisitoare, se presupune că pentru a aduce democrația în acele țări, când ea însăși nu mai poate fi numită democrație, când cheltuie mii de miliarde, și vreau să spun mii de miliarde de dolari, pentru a ține lumea în mod deliberat în întuneric”, a mai spus acesta.
Declarațiile lui Paul Hellyer, în vârstă de 93 de ani, au stârnit multe controverse în mediile politice dar și în rândul internauților. Unii consideră că venerabilul canadian a ales să își păteze cariera cu asemenea declarații fanteziste, fără vre dovadă, în timp ce alți tind să le considere o dovadă în plus că adevărul ni se ascunde.
Interviul integral în limba engleză acordat postului RT:
sursa: cunoastelumea.ro