“Meir Dagan a avut relaţii bune cu serviciile de informaţii din România. M-am gândit că el ne poate verifica mai în profunzime despre esenţa proiectului. M-am consultat cu Udi Levi, dacă pot apela la Dagan pe acest subiect, şi el a spus că este o idee bună. Am mers singur la Meir Dagan acasă, la câteva zile după convorbirea cu Daniel, i-am explicat sensibilitatea proiectului şi am întrebat dacă va putea verifica cu relaţiile sale din România dacă este într-adevăr un proiect guvernamental. Dagan nu îl cunoştea pe Daniel Dragomir. Însă a spus că desigur va putea să verifice aceasta pentru noi. I-am explicat sensibilittea cu Coldea şi să nu îl abordeze pe Coldea din greşeală, i-am explicat lui Dagan că, din câte am înţeles noi din întâlnirea cu Dragomir, în spatele proiectului sunt Hellvig şi preşedintele. Dagan a revenit la mine după o zi, două, la telefon şi mi-a precizat că a efectuat toate verificările în România şi într-adevăr este vorba despre un proiect foarte important pentru statul român, noi trebui să desfăşurăm activitatea precum a spus Daniel doar din România şi astfel vom fi protejaţi de organizaţie” se arată în declaraţia lui Dan Zorella dată DIICOT în scandalul #BlackCube. Relateaza flux24.ro
Discuția între Zorella și Dagan ar fi avut loc înainte cu 10 zile de decesul fostului șef legendar al Mossad.
Dan Zorella afirmă în declarația dată DIICOT și publicată parțial de Evenimentul Zilei și integral de jurnalistul Ion Cristoiu că Dagan ar fi vorbit la București probabil pe o cartelă pre pay și ar fi primit confirmarea că operațiunea Tornade (#BlackCubeKovesi) ar fi fost aprobată de la cel mai înalt nivel în statul român.
Surse specializate în serviciile secrete au declarat în exclusivitate pentru FLUX 24 că în nici un caz Dagan nu ar fi putut avea un răspuns de la Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al SIE, demisionar de curând și a cărui ieșire din scenă a fost legată de scandalul #BlackCube.
Alte surse pun la îndoială declarația lui Dan Zorella.
Cu 10 zile înainte să moară greu de crezut că Dagan mai putea fi stabil încă să mai poată acționa și telefona în România, au spus alte surse specializate în serviciile secrete pentru FLUX 24.
Meir Dagan putea avea o confirmare din România privind o operațiune specială doar de la cei care ar fi putut-o ordona, adică Președintele României și cercul său de consilieri, au mai susținut sursele specializate în servicii secrete.
Sursele îl indică drept posibil interlocutor al lui Dagan pe Constantin Dudu Ionescu, consilierul președintelui Iohannis pe probleme de securitate, datorită relațiilor sale vechi pe linie de afaceri cu Israelul și adversității din trecut față de Laura Codruța Kovesi.
Constantin Dudu Ionescu a ocupat timp de cativa ani funcția de general manager la reprezentanța din România a holdingului Elbit Systems Israel.
În 10 septembrie 2002, Ariel Sharon l-a numit pe Meir Dagan director al Serviciului de Informații și Misiuni speciale cunoscut pe scurt sub numele de Mossad. în locul lui Efraim Halevi. El a fost apoi reconfirmat în această funcție de două ori și a încheiat-o în anul 2011.
Dagan si-a câștigat aprecieri în Israel și din partea unor factori internaționali, inclusiv din lumea arabă. În aceasta perioadă s-au atribuit Mossadului eliminarea unor însemnați conducători de organizații de teroare, ca de pildă Imad Murniye, comandantul „militar” al Partidului lui Allah – Hizbollah din Liban, într-un atentat la Damasc, Mahmud al Mabhuh, din conducerea organizației palestinene islamiste Hamas într-un atentat la Abu Dhabi și punerea unor obstacole în calea programului nuclear al regimului lui Bashar al-Assad din Siria și al ayatollahilor din Iran. La 6 ianuarie 2011, Dagan și-a încheiat misiunea ca director al Mossadului. În ultimii ani a criticat politica premierului Netanyahu, de pildă în legatură cu negocierile dintre puteri și Iran. La 25 mai 2011 a fost numit președinte al companiei Gulliver Energy care se ocupă cu prospecțiuni de gaze naturale și petrol în Marea Mediterană. În anul 2012 a suferit un transplant de ficat in Belarus. Meir Dagan a murit in anul 2016 în urma unui cancer.