În cei peste 12 ani de când documentez și investighez Afacerea Roșia Montană am învățat un lucru: să nu mai fiu surprins de vreo informație referitoare la cât de mare e caracatița care toacă resursele României (de orice fel), direcționând sume colosale către conturile și buzunarele unor privilegiați. În Afacerea Roșia Montană sunt implicate sute de persoane: consilieri locali și primari din comunele din Apuseni (nu doar din Roșia Montană), consilieri județeni, senatori și deputați, europarlamentari, miniștri, funcționari din agenții, direcții și ministere, jurnaliști la bucată și instituții de presă integral, firme de publicitate, de comunicare și de lobby, antreprenori și firme private mai mari sau obscure, folosite pentru direcționarea sutelor de milioane de dolari aruncate la bătaie, bașca niște cadre universitare și vreo doi academicieni despre care, tot câte unul, mai aflăm că au câte-un schelet prin șifonier care îi face vulnerabili, asta dacă nu au încasat, în mod direct, pe ”drepturi de autor”, recompense financiare pentru a susține că ”cianura e sănătate curată” sau că ”patrimoniul poate fi salvat prin dinamitare”.

Astfel, nu e de mirare că dezvăluirile din Dosarul Microsoft nu mă surprind. La cât de ample și diversificate sunt conexiunile din Afacerea Roșia Montană, cazul nu ar fi avut cum să fie unul singular. Un cancer de o asemenea dimensiune e posibil doar într-un sistem bolnav în întregul lui, incapabil să mai producă anti-corpi. Roșia Montană nu e singura afacere transpartinică și transnațională, ci doar un model. Eventual un etalon și/sau un studiu de caz pentru a înțelege ce s-a întâmplat în ultimele decenii în România. Pe lângă acuzațiile procurorilor DNA care au solicitat ieri punerea sub urmărire penală a 9 (nouă) foști miniștri (detalii aici), citiți cu răbdare (și cu o felie de lămâie la îndemână) și ancheta colegului Daniel Befu despre rețeaua politică din spatele contractelor cu gigantul IT (aici). Și o să aveți o imagine (oricum, doar parțială) a zecilor și sutelor de tentacule care asfixiază economia și societatea românească.

E grav că toată această mizerie și-a găsit susținători dintre cei mai naivi pe la televiziuni și prin ziare (asta când nu au făcut-o cu temă de casă). Oameni care (fără a generaliza) ne prezentau ca fiind modele de succes ceea ce, de fapt, era doar un jaf de succes la proporții uriașe (a se vedea doar exemplul SIVECO; Mona Dîrțu fost redactor-șef la Money Epress și Business Magazin detaliază presiunile puse pe departamentul editorial de către departamentul de vânzări pentru a publica advertoriale mascate despre SIVECO – vezi aici -; nimic din aceste practici nu diferă pe fond de cumpărarea presei de către RMGC). Dar chiar și fără presiuni directe și ilegitime, nici presa de business, nici cea generalistă nu și-au asumat curajul unui discurs critic (exceptând critica politicilor macroeconomice a guvernelor care nu acordau suficiente facilități (!) diferitelor afaceri). Dacă în anii 90, o abordare total necritică a mitului marilor companii era de înțeles (povestea cu ”nu ne vindem țara” a lui Iliescu nu a fost una pro-business autohton , ci doar o tergiversare, o ținere la distanță a concurenței externe la împărțirea ciolanului), după 2000 (și îndeosebi după 2003), când paradigma de devalizare a resurselor autohtone s-a schimbat, prea puțini (și prea puțin vizibili) au fost cei care au atenționat asupra faptului că nicio mare companie nu vine în România pentru a face acte de caritate și că lipsa criticii nu va face decât să deschidă larg ușa marilor tunuri (și nicidecum a afacerilor oneste).

Să nu cădem în păcatul de a crede că așa ceva se întâmplă doar la noi (pentru cine mai susține asta, am mai recomandat și mai recomand ”Prețul inegalității”, a laureatului Nobel pentru economie Joseph Stieglitz; sau poate citi rapoartele Ernst & Young legate de comportamentul corporatist în țările în curs de dezvoltare). La fel cum Afacerea Roșia Montană e un model de import, tot astfel e și Afacerea Microsoft (în lucrarea amintită deja, Stieglitz demonstrează cât se poate de pertinent că nu inovația stă la baza succesului companiei Microsoft, ci uciderea concurenței și cumpărarea a ”tot ce mișcă” și ar putea la un moment dat să le creeze probleme; dar exemplul cel mai sugestiv e cel din industria farmaceutică, unde, conform teoriei meritocrației, cercetătorii care descoperă un medicament nou – pentru a nu mai vorbi de cei care au făcut cercetarea fundamentală pe care se bazează cea aplicată – ar trebui să câștige cel mai mult și din punct de vedere economic, dar, de fapt ei sunt ultimii pe lista beneficiarilor, asta dacă nu sunt chiar eliminați de tot de la împărțirea tortului; asta nu înseamnă că meritocrația e un concept greșit, ci că e folosit distorsionat, performanța trebuie recompensată pentru a o stimula, dar hai să stabilim corect ce înseamnă performanță).

Războiul e mult mai mare și nu se dă doar în România (la fel cum Roșii Montane sunt peste tot în lume). Și nu e doar pe un singur plan. E o dispută futilă să demonstrezi ce a fost mai întâi: un sistem care a generat sau generează corupție, sau corupția a generat sistemul mafiot. Ambele sunt probleme la fel de grave în acest moment: nu poți să schimbi sistemul fără a elimina caracatița care îi asigură resursele, și degeaba ucizi caracatița dacă sistemul (și mentalitățile publice care îl susțin și justifică) supraviețuiește și dă naștere unui alt monstru.

Nu mă număr printre defetiști, deși, tot mai multe voci oneste care au luptat aici pe cel puțin unul din planuri mi-au transmis semnale în ultima perioadă că sunt pe punctul de a renunța și-și pregătesc bagajele. Dimpotrivă, Toamna Românească, pe de o parte, condamnările și noile procese, inclusiv acest Dosar Microsoft, pe de altă parte, sunt exemple că lucrurile se schimbă. Și că, până la urmă, suntem în grafic. O societate se schimbă pe parcursul a două generații (50-60 de ani). O spun părinții sociologiei și, din păcate, au cam avut dreptate mai de fiecare dată, mai repede nu prea ai cum să schimbi mentalitățile într-o societate, iar din schimbarea mentalităților vin și celelalte schimbări. Suntem pe la jumătatea drumului. Eu văd partea plină a paharului.

Sursa: www.romaniacurata.ro