calendar

Paștele ortodox va fi sărbătorit, în anul 2015, în data de 12 aprilie potrivit calendarului creștin ortodox. Paștele catolic va fi sărbătorit  în data de 5 aprilie potrivit calendarului romano-catolic. Există multe întrebări de unde vin aceste diferențe, mai ales că sunt ani în care această sărbătoare are loc în aceeași zi. După câteva informații ,aflăm că unii sărbătoresc Paștele potrivit calendarului Iulian, alții celui gregorian. Aici intervine o întreagă poveste istorică ce merită spusă cu explicațiile de rigoare.

Există o singură regulă potrivit căreia se stabileste anual data Paștelui

Deși pare ciudat și poate ambiguu, există o singură regulă prin care se stabilește data Paștelui. Aceasta a fost stabilită chiar la primul sinod ecumenic din anul 325 de la Niceea. Ea sună așa: Sărbătoarea Învierii Domnului (popular Paște) va fi în prima zi de Duminică, după lună plină după echinocțiu de primăvară. Deci cu alte cuvinte există 3 coordonate majore: ziua de Duminică (ziua sfântă a creștinilor), un eveniment astronomic – luna plină – și echinocțiul de primăvară – 21 Martie. Așadar, niciodată Paștele nu poate fi înainte de 21 Martie. Apoi se așteaptă prima lună plină și în prima duminică după acest eveniment se organizează sărbătoarea pascală.

Există și o singură excepție de la această regulă majoră, și anume: Dacă această duminică se suprapune Paştelor evreiesc (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Potrivit acestor reguli, destul de clare și stricte, nu ar trebui să existe niciun fel de echivoc în a stabili această dată și totuși există, pentru că paradoxal cea mai stabilă coordonată din această regulă este cea mai flexibilă – data de 21 Martie. De ce? Pentru că în practica bisericească există nu un singur calendar, ci două: cel iulian și cel gregorian.

Calendarul Iulian și Calendarul Gregorian

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr. Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Acesta înlocuia un calendar roman cu mult mai neclar. Anul obișnuit în vechiul calendar roman era format din 12 luni cu 355 de zile. Periodic se mai adăuga o lună suplimentară, Intercalaris, între februarie și martie. Intercalaris era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor 5 zile ale lui februarie, creând astfel o lună de 27 de zile. Intercalaris începea după o lună februarie trunchiată la 23 sau 24 de zile, efectul fiind un an de 377 sau 379 de zile. Undeva la 24 de ani apărea această lună suplimentară, dar în practică lungimea anului era hotărâtă de Pontifex Maximus.

Totuși calendarul introdus de Iulius Cezar avea o problemă, mai bine zis o imperfecțiune, de care se pare că acesta era conștient: era mai scurt cu 11 minute decât anul astronomic. Cu alte cuvinte, această diferență, văzută ca minoră în acel moment, ducea la acumularea unei zile diferență în 128 de ani.

Creștinismul și Biserica s-au născut când încă nu existau diferențe între calendarul astronomic și cel folosit la acel moment, cel iulian. Regula de care vorbeam mai sus a fost stabilită când diferența abia dacă era sesizabilă, deși învățații vremii atrăgeau atenția că există niște discrepanțe între anul astronomic și cel calendaristic.

Dincolo de acest fapt, între Bisericile din Orient și Biserica Romei, chiar înainte de Marea Schismă din 1054, existau niște diferențe de calculare a Paștelui. Unii considerau echinocțiul pe 21 martie, alții pe 25. Cert este că și după reglementarea echinocțiului pe o dată fixă, la 21 Martie, s-a observat că metodele de calcul folosite pentru aproximarea mișcărilor soarelui și a lunii nu sunt tocmai exacte. În timp, utilizând aceste metode matematice, bisericile au început să folosească un „soare” și o „lună” care nu mai corespundeau cu soarele și luna de pe cer. Divergențele dintre calcule și observațiile astronomice au fost corectate în unele cazuri, de exemplu prin trecerea la calendarul Gregorian.

Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582, reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian.

Prima măsură care trebuia luată era punerea în concordanță a ciclului astronomic cu ceea ce arăta calendarul. Pentru a corecta eroarea acumulată în cele 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ștergerea a 10 zile din calendarul solar. După ziua de 4 Octombrie 1582 a urmat ziua de 15 Octombrie. Totuși, această măsură s-a aplicat doar pentru bisericile din Occident: cea catolică și cele protestante.

Cel de-al doilea lucru și cel mai important din cadrul noului calendar a fost, pentru o aproximare mai bună – 365,2422 zile, a regulei următoare: Un an este bisect dacă este divizibil cu 4, exceptând cazurile când este divizibil cu 100 fără a fi divizibil cu 400. Urmând această regulă durata medie a anului calendaristic este de 365,2425 zile care este o aproximație destul de bună.

Citiți continuarea articolului pe: historia.ro

3 COMENTARII

  1. ecologic e bine calculat. cel putin unii nu tulbura apele in zilele de sarbatoare.

  2. Cautam colaboratori care sa se alature echipei noastre.

    Conditii necesare :

    – calculator + internet , cunostinte minime de operare.

    Fiecare îsi stabileste programul sau de lucru.

    Avem nevoie de persoane serioase, înzestrate cu calm si rabdare.

    Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii PDF prezentate pe mail.

    Se ofera contract !

    Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice!

    Daca esti interesat trimite un e-mail la adresa : [email protected] cu subiectul „detalii”

Comentariile sunt închise.