daniel morarDaniel Morar este de părere că SRI amenință instituțiile statului pentru că cei din această structură cred că au foarte multă putere.

„Dar când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. Iar totul a culminat cu ameninţările clare ale fostului şef al SRI (George Maior, n.red.) care a spus că dacă se va întâmpla ceva va şti pe cine să arate cu degetul. Acest lucru nu se întâmplă într-un stat civilizat, este un moment la care nu ar trebui să se ajungă şi probabil că au fost într-un moment din ăsta în care au crezut că au multă putere. Nu, n-au puterea să ameninţe instituţiile statului şi nu trebuie să se mai ajungă aici. La fel cum o declaraţie a unui reprezentant al SRI-ului că urmăreşte dosarul până la soluţionarea definitivă este de neacceptat şi de neînţeles. Nu au treabă în această zonă”,  a declarat judecătorul CCR Daniel Morar într-un interviul acordat ziarului Adevărul, conform psnews.ro.

„Cât timp am condus DNA-ul, SRI a avut un rol… hai să nu-i spunem periferic, dar a avut un rol în limitele legii. Ceea ce spunea legea este că serviciile de informaţii – acum toată lumea se cantonează pe SRI că e cel mai activ – trebuie să trimită la Parchete toate informaţiile pe care le obţin în cadrul activităţii specifice. Nu fac un favor nimărui – nici acestei ţări, nici DNA-ului, nici procurorilor – ofiţerii SRI care trimit informaţiile la parchet, pentru că sunt obligaţi prin lege. Cealaltă atribuţie a serviciilor de informaţii – în speţă a SRI-ului – este de a asigura sprijinul logistic pentru interceptări pentru că ei deţin toată logistica pentru interceptări în România şi toate interceptările se fac prin logistica SRI. Cam aici trebuie cantonată activitatea şi implicarea SRI în lupta anticorupţie.

Pentru că atunci când după 1990 li s-au luat serviciilor de informaţii atribuţiile judiciare s-a avut în vedere un lucru elementar: nu poţi să fii în acelaşi timp un deţinător al unor informaţii enorme, importante şi să şi poţi să faci dosare penale. Pentru că ai avea prea multă putere. De aceea, anticorupţia este în responsabilitatea totală şi expresă a procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie, aşa cum Justiţia – vizavi de discuţia de acum, cum urmăresc cei de la SRI dosarele până la capăt – este în întregime atributul judecătorilor. Prin urmare, nu au legitimarea nici constituţională, nici legală de a face mai mult decât ce vă spun”, a mai precizat Daniel Morar.

 

sursa: flux24.ro

3 COMENTARII

  1. In sfarsit o parere pertinenta , felicitari ca ati luat atitudine Domnule Morar , avem nevoie de astfel de oameni pe verticala.

  2. „Daniel Morar este de părere că SRI amenință instituțiile statului pentru că cei din această structură cred că au foarte multă putere.”

    Domnule Daniel,

    Daca in curind in USA se va pune de o dictatura militara, – ca deh! s-au prins si americanii de cine sunt condusi – , nu e normal ca si SRI-ul sa o faca cind va veni vremea?

  3. acum sa vad daca mai latra toate SCURSURILE acuzandu-l pe traian basescu, pentru ca „ataca” institutiile statului. boschetarii ar trebui sa vizioneze programe tv. straine, cu emisiuni in care sunt prezentate dosare de coruptie, crime, violuri, evaziune si alte fapte penale, in s.u.a.(de exemplu). cand politia merge la un judecator ptr. emiterea unui mandat de perchezitie sau arestare, sau cu depozitia unui martor, daca nu are probe CONCLUDENTE, este REFUZAT CATEGORIC si i se spune sa refaca dosarul! ACOLO PUTEM VORBI DE JUSTITIE(cu lipsurile pe care le mai au si ei). in tarile DEMOCRATICE, ESTE O ONOARE EXTRAORDINARA PTR. UN PROCUROR SA JUDECE GRANGURI, CHIAR DIN GUVERN SAU DIN CONGRESUL AMERICAN!!!!!!!!!!!!!

Comentariile sunt închise.